ZILE MONDIALE DINTRE CELE MAI BIZARE
Autor: Aliona CIGULEA
În lumea largă, ne este dat să aflăm de existenţa sărbătoririi, la nivel internaţional, a celor mai năstruşnice şi bizare Zile Mondiale. Acestea, după caz, sînt iniţiate de diferite asociaţii profesionale sau nonguvernamentale, comunităţii, instituţii internaţionale cum ar fi ONU etc.
Cînd o astfel de ZI Mondială, dar ceva mai ciudată, este iniţiativa unor grupuri nestatale, neoficiale, adică fără girul unor voturi ale aleşilor sau al unor organisme internaţionale prestigioase, mai treacă-meargă. Indiferent de impactul ei internaţional, o astfel de manifestare este expresia unei „anumite culturi colective”, a unor pasiuni etc., care, dincolo de alungarea plictisului mulţimii, se situează ori în subcultură, ori în derizoriu, amuzament sau chiolhanuri ale gloatelor.
Cînd o Zi Mondială care poate stîrni rîsul unui om sobru este iniţiativa mai-marilor care conduc lumea, atunci situaţia se schimbă un pic. În toate parlamentele lumii şi organizaţiile internaţionale de prestigiu se găsesc destui oficiali care-şi imaginează că au idei revoluţionare, inedite şi pe care şi le promovează, iar asta şi în contextul în care trebuie să-şi justifice o activitate retribuită cu mii de euro pe lună.
Aniversări mondiale sau continentale despre care mulţi nu au auzit
Pe 19 noiembrie, este Ziua Mondiala a WC-urilor, adoptată în 2001 de către "Asociaţia Mondială a Toaletelor", cu sediul în Singapore. Pe 13 ianuarie, este Ziua Mondială Fără Pantaloni, o iniţiativă lansată la New York, în 2002, la care participă locuitori din peste 60 de mari metropole ale lumii. Condiţiile de participare: "Să fiţi dispuşi să circulaţi cu metroul fără pantaloni şi să fiţi capabili să vă păstraţi un aer serios în timp ce faceţi acest lucru. Participanţii nu trebuie sub nici un pretext să vorbească, ci dimpotrivă, să îşi vadă în continuare de ocupaţiile lor obişnuite în metrou (lectura ziarului, jocuri pe tabletă, tricotat, etc.). Imediat ce uşile se vor închide înainte de staţia unde trebuie să coborîţi, daţi-vă jos pantalonii. Dacă cineva vă întreabă de ce i-aţi dat jos, spuneţi-i că aceştia vă deranjau sau că vă era prea cald", recomandă organizatorii.
Pe 24 martie, este Ziua Europeană a Îngheţatei Artizanale. Cinci eurodeputaţi au propus în 2012 declararea acestei zile "Ziua îngheţatei artizanale" în UE, ca o strategie pentru promovarea acestui produs. Propunerea a fost adoptată şi recomandată statelor membre UE în 2013.
În data de 4 mai este Ziua Star Wars (Ziua Internaţională Războiul Stelelor), care a fost aleasă în această dată pentru că felul în care se pronunţă "May the force be with you!" (Forţa fie cu tine!) suna aproape la fel cu "May the 4th be with you!" (Ziua de 4 mai să fie cu tine!). Dar de asta ce ziceţi - 25 mai, Ziua Mondială a Prosopului? În fiecare an, pe 25 mai, fanii lui Douglas Adams sînt încurajaţi să poarte un prosop în public, în semn de omagiu pentru cartea acestuia "Ghidul calatorului intergalactic", conform căreia cel mai important lucru din bagajul unui autostopist interstelar este… prosopul! Autostopist interstelar!? Măi, să fie!
O altă aniversare este una din 7 iunie, cînd este Ziua Internaţională pentru Conştientizarea Trecerilor la Nivel cu Calea Ferată, iniţiată în 2009 deUniunea Internaţională a Căilor Ferate (UIC) şi comunitatea feroviară europeană, alături de o serie de organizaţii din sectorul rutier şi Comisia Europeană. Pe 15 octombrie este Ziua Mondiala a Spălatului pe Mîini, care se sărbătoreşte din 2008, la iniţiativa ONU. Mai apoi, există şi Ziua Internaţională a Patronului (16 octombrie).În anul 1958, o secretară din SUA a propus să se sărbătorească Ziua Patronului, iar în 1962 această sărbătoare a fost oficializată în statul Illinois, tradiţia fiind preluată în mai multe state americane. Curînd sărbătoarea a devenit cunoscută şi în afara graniţelor SUA.
Dar cîţi au auzit de Ziua Mondială a Oului (9 octombrie)? Este sărbătoarea celor care adoră preparatele din ouă. În 1998 Comisia Internaţională a Ouălor (asociaţia internaţională a producătorilor) a declarat că Ziua Oului va fi sărbătorită în fiecare a doua vineri a lunii octombrie.
Cu blondele nu-i de glumit, căci există şi Ziua Mondială a Blondelor (31 mai). Cea dintîi celebrare a Zilei Mondiale a Blondelor a avut loc în anul 2006, cînd amatoarele stilului de viaţă «blond» au devenit laureatele premiilor exclusiviste „Tocul de Diamant”. Savanţii consideră că blondul natural al părului este un fenomen rar, iar conform prognozelor, în jurul anului 2202, blondele vor dispărea de pe faţa Pămîntului.
Pentru că sînt mult prea multe astfel de sărbători ciudate, ne oprim la un ultim exemplu şi anume la Ziua Internaţională a Bărbii, care estemarcată în fiecare an în prima sîmbătă a lunii septembrie, fiind o ocazie pentru toţi bărboşii de a se aduna şi a sărbători împreună.În această zi, bărbieritul este considerat o lipsă totală de respect. Conform tradiţiei, bărbaţii cu barbă trebuie să se relaxeze şi să nu ia parte la nici un fel de treburi casnice sau îndatoriri de familie. De asemenea, ceilalţi membri ai familiei unui bărbos ar trebui să îi facă toate poftele, în această zi, în onoarea podoabei sale faciale.Se crede că tradiţia vine de la vikingi, care aveau o manifestare similară, datînd din anul 800 după Christos. Evenimentul nu avea însă o dată fixă, iar uneori era celebrat de mai multe ori pe an. Ziua este sărbătorită diferit în fiecare ţară. În Spania se organizează lupte între bărboşi şi tineri fără barbă, în timp ce în Suedia, bărboşii sînt obligaţi să stea 24 de ore într-o pădure.
Sărbători de tot felul şi în RM
În materie de sărbători, Republica Moldova nu se lasă mai prejos. Inventivul moldovean găseşte orice motiv ca să sărbătorească în zile cum ar fi Ziua Independenţei, Ziua Limbii, Ziua Muncii, Ziua Victoriei URSS, Anul Nou, Ziua Femeii, Ziua Copilului, Ziua Vinului, Paştele, Crăciunul şi Anul Nou sărbătorite pe ambele stiluri, zilele sfinţilor din calendar, hramurile bisericilor din toate localităţile, zilele profesionale ale tuturor celor care lucrează în absolut toate domeniile, Paştele Blajinilor, Halloweenul american şi multe, multe altele. Bineînţeles că nimeni dintre cei care sărbătoresc nu munceşte, iar aici mă refer mai ales la zilele nedeclarate oficial libere.
O sărbătoare amuzantă şi falsă mi se pare cea a aşa-zisului Festival al Iei. O culminare a acestei mi s-a părut adoptarea recentă de către Parlament a unui „proiect de hotărîre prin care a fost completat registrul zilelor comemorative, de sărbătoare şi de odihnă, care legiferează sărbătorirea Zilei Portului Popular”. La propunerea Ministerului Culturii, Ziua Portului Popular va fi marcată, anual, în a patra duminică a lunii iunie. „Costumul naţional este marcă a identităţii, un simbol care ne reprezintă alături de simbolurile de stat: stemă, drapel, blazoane. Perioada sovietică a fost marcată de falsificarea costumului tradiţional, dar în societatea contemporană există un interes sporit faţă de costumul autentic”, au motivat autorii proiectului.
Care port popular? Acela purtat de interpretele şi interpreţii de muzică populară? Care ie? Cea purtată de aceiaşi artişti şi, ocazional, drept pretext de sărbătoare, de către înalte doamne şi domnişoare snoabe? De cînd portul popular este o tradiţie în Moldova şi cînd a fost interzis de sovietici? Să fim serioşi, căci aici abia dacă există anumite zone minuscule în care mai este purtat sporadic de către cineva, ceea ce nu înseamnă că şi reprezintă un specific naţional! În România este altceva, fiind conservat în toate regiunile ţării (Moldova, Transilvania, Banat, Oltenia, Muntenia sau Dobrogea), se poate încă vorbi de un specific naţional, iar asta pînă cînd neo-cultura occidentală nu-l va elimina.
În 22 de ani de apartenenţă la Regatul României, moldovenii din actualul teritoriu al RM nu au apucat să-şi asume cultura portului popular românesc, cu atît mai puţin să o mai şi ţină minte sau s-o valorifice la nivel naţional. Există şi aici, ca în România, creatori de porturi populare tradiţionale de mare o valoare artistică? Să fim serioşi, căci, cu mici excepţii, totul este mimetism! De aceea ne amuză ultima decizie a Parlamentului! Probabil că este un hatîr făcut Primei Doamne, soţia preşedintelui Nicolae Timofti, pe care am văzut-o purtînd ie la Festivalul Iei, de parcă toată viaţa, din copilărie, doar în astfel de veşminte s-ar fi înfofolit!