FOTO: Galina Brejneva, fiica secretarului general al PC al URSS, împreună cu soțulIuri Ciurbanov, ministru adjunct de interne al URSS, un cuplu implicat în scandaluri de corupție

Motto: „Fă-te om de lume nouă, să furi cloșca de pe ouă”
folclor românesc

Corupția (lat. corruption) reprezintă un fenomen complex, condamnat cu acerbie de legislația statelor civilizate. Indicele de bunăstare și de calitate al vieții este strîns legat de nivelul corupției din țară. Gradul de corupție este perceput din perspectiva alterității, a străinilor (turiștilor, politicienilor, oamenilor de afaceri ș.a.) referitor la țara respectivă. Nu este luată în considerație viziunea autohtonilor pentru care anumite practici și ritualuri sînt considerate „particularități naționale”.

Izvoarele istorice vechi din spațiul românesc vorbesc despre cazuri de corupție, în mod special din avutul public, favoritism, nepotism, cumetrism etc. Corupția este atribuită fanarioților. În perioada regimului fanariot (1711–1821) s-a majorat nu atît volumul tributului pe care îl oferea Moldova Porții, cît dările suplimentare. Sub aspect istoric, corupția a evoluat sub diferite forme, rădăcinile acestui flagel sînt greu de extirpat pînă în prezent.

1. În cadrul Uniunii Europene, cele mai puțin corupte state se consideră Danemarca și Franța, iar cea mai coruptă – Grecia. Pe o scară de la 1 la 27, România este plasată la poziția 24, adică țară cu nivel înalt de corupție, Italia ocupă poziția 25, iar Bulgaria – 26. În România este în vogă un banc despre discuția a doi oameni de afaceri ruși. Unul zice: Ai văzut raportul Transparency International pe anul trecut ne-a coborît de pe locul 27 pe 26! Iar al doilea răspunde: Cunosc, însă de-ai ști cît ne-a costat asta!
2. Potrivit unor opinii, Chișinăul a devenit centru administrativ, juridic și economic al Basarabiei, în 1813, ca urmare a unei mite oferite de comunitatea armenească guvernatorului oblastei. Generalul Aleksei Bahmetiev, reprezentantul puterii centrale din acea perioadă, ar fi optat pentru Bender, însă mita a deplasat accentul spre alegerea Chișnăului.
3. Arhitectul Mihail S. Ozmidov (1782–1826) este autorul planului general al Kievului (1803) și al Iașului (1811). După anexarea Basarabiei la Imperiul Rus (1812) și-a continuat activitatea în Chișinău, fiind primul arhitect şi inginer cadastral al Basarabiei din perioada ţaristă. Nu a reușit să edifice un oraș cu străzi drepte. Primea scrisori cu bani pentru aprobarea construirii edificiilor noi, fără a verifica armonizarea acestora cu planul orașului.
4. În perioada interbelică, potrivit unor documente de arhivă, Guvernul român „a trimis în Basarabia tot ce era mai corupt și mai necinstit în Vechiul Regat. Sînt cazuri cînd, pentru un permis de circulație, oameni cinstiți au fost nevoiți să plătească cu miile de ruble. De la ultimul agent fiscal și pînă la cel mai înalt funcționar toți fură…”. Tot în Basarabia dintre cele două războaie mondiale se vorbea despre faptul că atît de mare era corupția încît „toți grănicerii și-au pus dinți de aur”. Acest factor, de promovare a unor persoane imorale în administrare, a adus un mare deserviciu politicii de edificare a statului național unitar.
5. În perioada comunistă, corupția era abordată ca „deviere de la morala proletară”, fiind de sorginte burgheză și odată cu edificarea socialismului se considera că va dispărea. Apogeul corupției la nivelul aparatului politic sovietic a fost atins în perioada interegnului Andropov – Cernenko (noiembrie 1982 – martie 1985), numită „gerontocrații la putere” sau „oligarhia de bătrîni”, caracterizată printr-un imobilism total. În acea perioadă s-a declanșat „scandalul serviciului care a aparținut Ecaterinei a II-a” avîndu-l ca epicentru pe G. Romanov, membru al Biroului Politic, care a împrumutat un serviciu inestimabil pentru organizarea mariajului fiicei sale, „marele scandal al caviarului” cu implicarea lui A. Ișkov, ministru al pescuitului, „scandalul diamantelor” cu implicarea directă a fiicei lui Brejnev, Galina, și a soțului ei, Iuri Ciurbanov, ministru adjunct de interne. Unii autori occidentali au adus elogiu corupției sovietice, considerînd-o un lubrifiant necesar funcționării greoaiei mașini de stat, aflată în pericol de paralizie completă.
6. În Uniunea Sovietică, inclusiv în RSS Moldovenească era funcțional fenomenul contagiunii mentale – ceea ce practică toţi, îmi este admis şi mie. Predispoziţii de a sustrage bunuri materiale erau create în cadrul societăţii sovietice cu o morală duplicitară, unde furtul bunurilor comune constituia o chestiune acceptată. Nu se considera ceva amoral să se fure de la uzine, fabrici, de la unităţile de construcţii. Părinții își educau copiii în felul următor: Poți lua de la fabrică, colhoz, sovhoz, dar, Doamne fereșete!, să nu i-ai un capăt de ață de la vreun cetățean! Se considera că bunul comun aparținea fiecărui cetățean sovietic în parte. De aceea, aducerea unei căldări de legume sau fructe din colhoz sau sovhoz acasă era apreciată favorabil.
7. Istoricul Igor Cașu, pe baza materialelor de arhivă, a publicat materiale despre ștabii comuniști în Moldova sovietică care furau „ca în codru”, însă, avînd protectori sus-puși, scăpau de pedepse. Este și cazul Anei Varvarețkaia, comisar (ministru) al asigurării sociale (1940–1951) în Moldova sovietică, unica femeie din guvern și printre cei 61 de membri ai Comitetului Central al Partidului Comunist (bolșevic) al Moldovei, implicată în afaceri cu sute de mii de ruble, furt de provizii de la invalizi etc.
8. Pentru cineva războiul este un chin, iar pentru altcineva – huzur. Cineva se îmbogățește în urma războiului. Este și cazul războiului din Transnistria (1992), în urma căruia separatiștii din raioanele din stînga Nistrului au acumulat averi fabuloase prin trafic, spolieri, comerț ilicit, privatizări prin fraudă etc.
9. Potrivit Transparency International-Moldova, riscurile de corupţie compromit progresele democratice în Republica Moldova. Printre cauzele principale ale corupţiei se numără: controlul organelor de drept de către oligarhi, neatragerea la răspundere a persoanelor corupte, mimarea luptei cu fenomenul corupţiei de către guvernanţi şi nereformarea justiţiei.
10. Mita, corupția, furtul par a fi un simbol național „exportat cu succes” și peste hotare. Potrivit unui banc care circulă în mediul comunității moldovenești din Italia, un patron italian și-ar fi împușcat calul deoarece acesta „mînca” cimentul și vopseaua muncitorilor moldoveni.

Ion XENOFONTOV, doctor în istorie

Documente în care se vorbește explicit despre corupție, mită, spoliere în Basarabia interbelică. În Basarabia au trimis „…tot ce era mai corupt și mai necinstit în Vechiul Regat”. Sursă: Arhiva Națională a Republicii Moldova. Fond 680, inventar 1, dosar 3194, fila 172

„…toți grănicerii și-au pus dinți de aur”, Basarabia interbelică. Sursă: Arhiva Națională a Republicii Moldova. Fond 680, inventar 1, dosar 3194, fila 627

Secvență din expoziția copiilor „Corupția din Moldova expusă în pictură!” (7–13 decembrie 2015). Castelul de Apă (Muzeul de Istorie al orașului Chișinău). Foto: Ion Xenofontov, 7 decembrie 2015