Yakuza, temuta mafie japoneza, si femeile ei

Fotograful Chloe Jafe, care a petrecut 6 ani documentînd viața și intimitatea femeilor căsătorite cu membrii temutei mafii japoneze, spune: „Nu vorbești despre mafie în public, nu pronunți cuvîntul Yakuza, decît în șoaptă, sau faci un anumit gest”, potrivit BBC, scrie Digi24.ro.
„Proiectul a început în 2013. Am mers în Japonia și eram interesată de rolul femeilor în societatea japoneză. Mi-am dat seama că e un proiect în care trebuia să mă implic 200%, așa că m-am angajat ca hostess, o persoană care întîmpină clienții, se ocupă de ei, le servește sake, îi ascultă și rîde cu ei. Nimic mai mult. Nu există relații sexuale”, povestește ea. A durat mult pînă cînd s-a întîlnit cu șeful mafiei și a demarat cu adevărat proiectul.
„A venit cu bodyguarzii. Atunci nu știam că el e capul. Mi-am dat seama că e cineva important, dar nu știam cine e. Mi-a propus să beau o bere cu el. M-am așezat la masa lui, unde erau și alți oameni, pentru că era o petrecere. Atunci, un polițist mi-a arătat insigna și mi-a explicat că stau lîngă un mare șef din Yakuza. Pentru mine, a fost începutul unei povești care a durat 6 ani și care, practic, continuă”, a spus Jafe.
I-a fost greu să ajungă să le fotografieze pe femeile din Yakuza, pentru că a trebuit să cîștige mai întîi încrederea soților lor, apoi pe a femeilor.
„La început, relația cu soția șefului a fost dificilă, pentru că nu știa ce să creadă despre mine. Mă interesa soțul ei? Mă interesau banii lui? Ce intenții aveam? Nu i-a fost clar la început. I-am făcut prima fotografie din spate, îmbrăcată. Pentru mine a fost ca o ușă închisă”, spune Jafe.
„Trebuie să le cîștigi încrederea, dar depinde și de bărbații lor. Nu decid ele singure dacă să fie fotografiate sau nu”, explică ea.
Viața de zi cu zi a unei femei din Yakuza e asemănătoare cu a unei japoneze casnice. Diferența e că o femeie din Yakuza se va întreba întotdeauna cu teamă dacă soțul ei va mai veni seara acasă.
„Nu devii Yakuza, ca femeie. Totuși, o femeie căsătorită cu un bărbat din Yakuza devine parte a grupului. Rolul lor depinde de statutul ierarhic al soțului. De exemplu, o femeie căsătorită cu un lider al Yakuza are responsabilități legate de grup. Are rol de consilier, are grijă de finanțe”, spune Jafe.
Unul din aspectele importante ale proiectului de fotografie a fost tatuajul. Femeile din Yakuza au tatuaje mari, care le acoperă spatele, uneori și brațele și picioarele.
„Sunt ca niște armuri, „omamori” în japoneză, sunt un fel de protecție. Deși sunt frumoase și estetice, nu sunt făcute să fie arătate. În Japonia e foarte greu să-ți găsești un loc de muncă și să te reintegrezi în societate dacă ai fost în Yakuza. Iar dacă o femeie a fost căsătorită cu un membru al Yakuza, îi e foarte greu să iasă din acel cerc”, spune Jafe.












