UNIUNEA EUROPEANĂ SPRIJINA AGRICULTURA REPUBLICII MOLDOVA

BEI investeşte 100 milioane de euro în promovarea produselor agricole din Republica Moldova

Agricultura reprezintă pentru Republica Moldova unul dintre sectoarele importante de dezvoltare, motiv pentru care va fi sprijinit din plin de Uniunea Europeană pentru a deveni competitivă pe piaţa comună europeană, o piaţă formată din 500 de milioane de consumatori.

Astfel, în luna Februarie, în beciurile de la Cricova a fost inaugurată o nouă linie

performantă de îmbuteliere a vinului, instalată cu susţinerea programului de Restructurare a Sectorului Vitivinicol (programul Băncii Europene de Investiţii - ”Filiera Vinului”). În cadrul evenimentului, ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, şi vicepreşedintele BEI responsabil pentru activităţile din vecinătatea estică, Wilhelm Molterer, au semnat o Declaraţie de Intenţie privind lansarea şi aplicarea unui proiect pentru susţinerea producătorilor de fructe, în valoare de 100 milioane de euro.

Proiectul vizează promovarea exporturilor produselor agricole din Republica Moldova în Uniunea Europeană, prin punerea la dispoziţia antreprenorilor din sector a resurselor financiare ieftine, pentru o perioadă lungă de timp. Fondurile europene vor putea fi folosite pentru extinderea capacităţii de producţie şi conformarea la standardele comunităţii europene, prin îmbunătăţirea calităţii produselor.

Vicepreşedintele BEI a descris semnarea Declaraţiei de Intenţie ca fiind ”un acord istoric”, reprezentînd primul angajament al Băncii de sprijinire a unei agriculturi naţionale, în cadrul Parteneriatului Estic. Guvernul Republicii Moldova şi reprezentanţii BEI împărtăşesc obiectivul comun de a stimula competitivitatea în sectorul agricol şi de a deschide drumul către piaţa externă, valorificînd oportunităţile pe care Acordul de Liber Schimb le va oferi Republicii Moldova, în contextul semnării din acest an.

În acelaşi timp, premierul Iurie Leancă, prezent la eveniment, a caracterizat proiectul ca fiind unul dintre cele mai reuşite din istoria Republicii Moldova de angajare a creditelor, exprimîndu-şi totodată speranţa de a lansa, în curînd, o linie de investiţii privind procesarea producţiei agroalimentare. ”Prin aceste investiţii, va creşte competitivitatea produselor moldoveneşti”, a precizat la acel moment premierul.

Ulterior, în cadrul unei întîlniri cu grupul de producători din Republica Moldova, prim-ministrul Iurie Leancă a oferit asigurări că vinurile autohtone vor fi promovate pe pieţe noi, precum Olanda, Statele Unite al Americii, China şi India. În cadrul vizitei efectuate de premierul Iurie Leanca în SUA, consumatorii americani au manifestat interes faţă de vinurile din Republica Moldova dorind promovarea acestora pe piaţa americană.

De altfel, aflat la inaugurarea Jocurilor Olimpice la Soci, prim-ministrul in funcţie al Republici Moldova a adus în discuţie problema vinurilor într-un dialog informal cu omologul său rus, Dmitri Medvedev. Este notabil faptul că, în 2013, Republica Moldova s-a plasat pe locul şase în topul celor mai mari exportatori de vin în Rusia, exportînd aproximativ 1,71 milioane de decalitri de vin, respectiv 6,32% din volumul total importat de către Rusie, în condiţiile în care, începînd cu luna Septembrie, importul de vinuri din Republica Moldova a fost interzis. Comparativ, în anul 2005, ponderea producţiei vinicole din Republica Moldova pe piaţa rusă reprezenta 50%.

Moldova Suverană

01.09.24 - 00:06
01.09.24 - 00:01
01.09.24 - 00:03
01.09.24 - 00:07
01.09.24 - 00:04
02.09.24 - 00:07
02.09.24 - 00:02
02.09.24 - 00:09
03.09.24 - 01:47
02.09.24 - 00:04
02.09.24 - 00:06
03.09.24 - 01:38
02.09.24 - 00:01
03.09.24 - 01:40
02.09.24 - 14:39