UE, SINGURA ALTERNATIVĂ

Europa, ca opţiune pentru siguranţa zilei de mîine

Este incontestabil faptul că Republica Moldova devine importantă atît pentru UE, cît şi pentru Federaţia Rusă, singura diferenţă dintre aceşti doi coloşi fiind motivele care stau la baza orientării strategice. În prezent, asistăm la un joc de şah, unde Moscova şi Bruxelles fac diferite mutări politice, economice şi sociale pentru a se şicana reciproc. Cei prinşi la mijlocul acestei morişti au două posibilităţi: fie să se orienteze spre Est, fie spre Occident. Ceea ce se întîmplă în prezent în Ucraina este imaginea clară a acestei situaţii. Ucrainenii se luptă să li se îndeplinească visul european.

În ceea ce ne priveşte, sîntem mult mai norocoşi, în primul rînd pentru că avem la putere o clasă politică al cărei obiectiv primordial este aderarea de facto la structurile europene. În al doilea rînd, faţă de situaţia din Ucraina, avem un sprijin mult mai ferm al Bruxellesului nu numai în ceea ce priveşte asigurarea asistenţei necesare pentru implementarea reformelor care se impun alinierii standardelor comunitare, ci fapte/acţiuni concrete. Se pare că Dumnezeu îi iubeşte pe moldoveni.

Perspectiva liberalizării vizelor, deschiderea completă a pieţei europene pentru vinurile moldoveneşti începînd cu 2014, finanţarea construcţiei podului rutier Iaşi-Ungheni care va face conectarea Republicii Moldova la reţeaua transeuropeană sînt numai ultimele noutăţi în materie de sprijin european. În aceste condiţii, este extrem de important ca perioada post-Vilnius să fie valorificată, mai ales în perspectiva alegerilor parlamentare din 2014, cînd se prefigurează o înverşunare politică la Chişinău. În această ecuaţie, societatea civilă are un rol deosebit, ONG-

urile sînt foarte importante, mai ales cele care supraveghează instituţiile guvernamentale.

Efectele viitoarelor presiuni ale Moscovei exercitate prin tehnici de soft şi hard power, specialităţi la care Kremlinului apelează constant - şantajul economic, în general, cel energetic, în mod special, manipularea prin media şi biserică - trebuie minimizate în traseul ireversibil al Republicii Moldova către UE. Aşa cum era de aşteptat şi, de altfel, cum au prognozat analiştii politici de la noi, au sporit, parcă pe nebăgare de seamă, manifestările de dispreţ şi superioritate din partea Rusiei faţă

de moldovenii care îşi cîştigă pîinea muncind acolo. Nu e oficial, nu e legal, dar se întîmplă.

Este suficient să citeşti poveştile trăite în ultima perioadă şi povestite în ziarele noastre de către moldovenii întorşi din drum, fără nici o justificare, ca să îţi dai seama că, de fapt, nimic nu s-a schimbat în percepţia ruşilor despre statele din jur.

Vasalitatea a fost şi continuă să fie atributul principal al relaţiilor pe care ruşii le-au întreţinut cu vecinii. Dacă nu îmi convine ce faci, pentru mine nu mai exişti! Nu mă interesează cum îţi este mai bine, dacă nu faci ce spun eu, dispari! Pe scurt, aceasta este situaţia cu care se confruntă moldovenii noştri care au cunoscut experienţa deportărilor fără explicaţie de către vameşii ruşi.

Întorşi acasă, de sărbători, sînt cuprinşi de disperarea nesiguranţei zilei de mîine, conştienţi fiind că, deşi au toate actele în regulă, nu vor mai fi lăsaţi să se întoarcă la muncă în Rusia. În contrapartidă, gura de aer pe care a luat-o Moldova prin momentul Vilnius a adus cu ea respectul şi încrederea de care Republica Moldova avea nevoie în fata partenerilor internaţionali occidentali. Mai mult, promisiunile privind accelerarea finalizării procesului de liberalizare a vizelor pentru Republica Moldova sînt o dovada a consecvenţei europene în privinţa deschiderii faţă de noi.

Opţiunea europeană a Republicii Moldova se va traduce, în curînd, în opţiunea cetăţenilor moldoveni pentru a-şi construi încrederea într-un sistem european, legal şi democratic, care asigură drepturi şi libertăţi egale celor care doresc să facă parte din proiectul european.

Nu va curge lapte şi miere pentru că situaţia locurilor de muncă este încă puternic influenţată de efectele crizei financiare. Este o problema cu care se confruntă toţi muncitorii imigranţi, inclusiv cei din statele membre UE, însă cu siguranţă nu ne vom confrunta cu situaţii similare cu cele relatate de moldovenii care au încercat să se întoarcă la muncă în Rusia.

O dată cu preconizata ridicarea vizelor cu Uniunea Europeana, mulţi concetăţeni vor beneficia de alternativa către Europa. Ideea de a avea o opţiune, de a fi tu cel care decide unde să îţi cîştigi pîinea, de a nu fi constrîns în alegerea făcută şi de a nu avea încotro, asta înseamnă a fi liber!

Moldova Suverană

01.09.24 - 00:06
01.09.24 - 00:01
01.09.24 - 00:03
01.09.24 - 00:07
01.09.24 - 00:04
02.09.24 - 00:07
02.09.24 - 00:02
02.09.24 - 00:09
03.09.24 - 01:47
02.09.24 - 00:04
02.09.24 - 00:06
03.09.24 - 01:38
02.09.24 - 00:01
03.09.24 - 01:40
02.09.24 - 14:39