Vor participa deponenţii noştri la salvarea băncilor europene?

Autor: Vlad LOGHIN

După ce în 2008 holdingul financiar american Lehman Brothers a falimentat, provocînd cea mai mare criză mondială de la Marea Depresie din anii 20-30 ai secolului trecut, guvernele din Europa, dorind să evite haosul financiar pe continent, au început să pompeze sume mari de bani din bugetele ţărilor lor pentru întărirea băncilor aflate în dificultate. Adică, finanţele publice provenite din impozitele oamenilor, în loc să fie folosite pentru crearea de locuri noi de muncă, pentru salarii, pensii, pentru asistenţă medicală, au fost cheltuite de dragul confortului celei mai bogate pături a populaţiei: bancherii.

În tot acest timp, guvernele din UE s-au aflat în căutarea unei soluţii de alternativă pentru salvarea băncilor ajunse la ananghie, alta decît banii publici. Deşi, la începutul anului curent, cînd a izbucnit criza financiară în Cipru, membru al UE, încă nu se inventase nimic în acest sens, totuşi sistemul bancar al acestei ţări, îndeosebi cea mai mare bancă a acestei ţări, Bank of Cyprus, a fost salvat fără a atrage surse financiare bugetare. S-a recurs la taxarea depozitelor bancare mai mari de 100 mii de euro. Cu alte cuvinte, banii deponenţilor, în proporţie de pînă la 60 procente peste suma indicată, au fost confiscaţi pentru a salva banca pe cale de a se prăbuşi.

 Această decizie dictată de Uniunea Europeană a pus pe jar cetăţenii de pe continent, care ţin banii în bănci, îndeosebi pe cei mai bogaţi. Or, ea a demonstrat că de acum înainte depozitele lor bancare nu se află în siguranţă. Deşi se spune că este o metodă nouă de salvare a băncilor problematice, taxarea depozitelor bancare aplicată în Cipru a mai fost aplicată acum mai bine de două decenii, în 1992, în Italia, care s-a confruntat cu o situaţie economică foarte dificilă, precum şi în Norvegia, în 1936. Bunăoară, impozitarea cu 0,6 la sută a depozitelor bancare ale italienilor, cu un efect retroactiv de două zile, a vizat restabilirea sănătăţii finanţelor publice şi a permis acumularea într-un răstimp foarte scurt a 30 trilioane de lire. Justificarea, care a venit mai tîrziu, era că Italia se afla în pragul prăpastiei şi trebuia făcut ceva urgent. Majorarea impozitelor, vînzarea patrimoniului public ar fi luat mult timp. Aşa că s-a mers la depozitele bancare, unde banii deja erau stivuiţi.

 În sfîrşit, săptămîna trecută, miniştri de finanţe europeni au ajuns la un compromis în ce priveşte modul de salvare sau lichidare a băncilor, fără folosirea banilor din bugetele de stat. Proiectul lor include şi metoda folosită în Cipru: taxarea depozitelor de peste 100 mii de euro. Cu o specificare, că pînă a se umbla la sumele mari ale deponenţilor bancari, mai întîi vor trebui să plătească acţionarii şi creditorii instituţiilor bancare expuse insolvenţei. Rezultă că se va evita situaţia absurdă, în care bancherii lacomi, nesăbuiţi aduc băncile la faliment, iar statul le salvează cu banii cetăţenilor, acumulaţi în bugetul ţării cu titlu de impozite. Cum s-a întîmplat, de altfel în SUA, unde managerii băncilor aflate în dificultate, nu numai că nu au păţit nimic pentru gafele comise, ci, dimpotrivă, au ridicat prime de milioane de dolari din vistieria statului.

Desigur, ceea ce au decis mai marii finanţelor europene reprezintă un proiect, care va intra în vigoare doar după aprobarea de către Parlamentul UE. Se presupune că acest document ar putea să aibă efectul legii doar după 2018. Este evident că mai devreme sau mai tîrziu această propunere va deveni o regulă a funcţionării sistemului bancar european. Însă trebuie să avem în vedere, că multe bănci de la noi au drept acţionari majoritari bănci din Uniunea Europeană. Problema care mă frămîntă este ca nu cumva, în cazul în care taxarea depozitelor bancare va deveni o lege în UE, cetăţenii moldoveni, care au depozite în băncile aflate pe teritoriul RM, proprietate a instituţiilor bancare europene, nu vor fi obligaţi să salveze cu banii lor băncile străine.

Banca Naţională a Moldovei ne încurajează. Serviciul de presă al BNM ne comunică că băncile cu capital străin din RM sînt entităţi independente, ale căror activitate este reglementată şi supravegheată de banca centrală a statului nostru. Se precizează că legislaţia UE nu are efect direct asupra activităţii lor. Prin urmare, consideră BNM, deponenţii din RM nu vor suporta pierderi din cauza unor eventuale probleme, cu care se vor confrunta băncile din UE.

Totuşi, se precizează, că dificultăţile majore pe care le are o bancă-mamă înregistrată în UE se pot răsfrînge asupra subsidiarelor din RM, în special prin limitarea finanţării externe, sub formă de credite sau capital, acordate subsidiarei de către banca-mamă. De asemenea, ni se pune în vedere faptul că sumele de bani transferate de către subsidiarele din RM băncilor-mamă din UE sînt cu mult mai mici decît investiţiile băncilor-mamă în subdiviziunile lor din RM.

Prin urmare, chiar şi în cazul restructurării unei bănci-mamă din UE, subsidiara din RM nu este supusă riscului de faliment. În concluzie, conchide serviciul de presă al BNM, propunerile miniştrilor de Finanţe din UE ce ţin de noua legislaţie din UE în ce priveşte rezolvarea problemelor băncilor aflate în dificultate nu generează riscuri suplimentare pentru deponenţii sau băncile din RM.