TOP 10 CELE MAI DRAMATICE ATACURI TERORISTE ALE ULTIMULUI SECOL
Terorismul este una dintre principalele ameninţări la adresa siguranţei cetăţeanului. Se duc campanii de combatere a terorismului, precum şi campanii de conştientizare a pericolului pe care îl prezintă. Se iau măsuri sporite de siguranţă, uneori cetăţenii cedînd din drepturile lor de dragul protejării împotriva inamicului invizibil şi imprevizibil. Atacurile de la 11 septembrie 2001 din Statele Unite au pus în mişcare toate motoarele luptei împotriva terorismului.
Dar înainte ca civilii să devină ţinte, să moară fără vină, terorismul – atît în istoria sa europeană, cît şi orientală – nu era un act criminal nediscriminatoriu. Ba dimpotrivă. Se stabileau ţinte precise, cu impact şi influenţă – să ne amintim de cazul asasinării Arhiducelui Franz Ferdinand la Sarajevo în 1914.
Cuvîntul „terorism” a intrat în lexiconul limbilor europene în zorii Revoluţiei Franceze din 1789. În primii ani ai revoluţiei, guvernele din Paris încercau să impună noua ordine prin violenţă, avînd în vedere că cetăţenii cam opuneau rezistenţă schimbărilor propuse. Aşadar, primul sens al cuvîntului, aşa cum este înregistrat de Academia Franceză în 1789, a fost de „sistemul sau domnia terorii”.
Internaţionalizarea terorii
În lumea bipolară a Războiului Rece, s-a schimbat şi tactica teroriştilor. În condiţiile în care cele două superputeri dădeau o mai mare importanţă confruntărilor minore, în încercarea de a evita izbucnirea unui război nuclear, războaiele dintre Est şi Vest aveau loc la periferia lumii şi erau limitate ca sferă de acţiune. Astfel că terorismul a apărut mai mult ca o opţiune tactică a liderilor insurgenţelor şi revoluţiilor. Apoi, în contextul luptei pentru independenţă faţă de puterile coloniale, terorismul a devenit o tactică ce a venit în ajutorul luptei generale. Terorismul era folosit în cadrul larg al mişcărilor, fiind coordonat cu acţiunile politice, sociale şi militare.
Se pare că epoca terorismului de factură modernă a început în 1968, cînd Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei a deturnat un avion al El Al care plecase de la Tel Aviv spre Roma. Pentru prima dată, în alegerea ţintei era importantă ţara de origine a obiectului atacat – Israel, şi, de asemenea, se recurgea la folosirea deliberată a pasagerilor ca ostatici pentru a face publice revendicările grupării teroriste împotriva guvernului israelian. Civilii devin de acum carnea de negociere dintre terorişti şi autorităţi.
Un alt aspect al internaţionalizării terorismului este cooperarea dintre diferitele organizaţii extremiste în organizarea de operaţiuni teroriste. Această cooperare are loc în antrenarea teroriştilor, organizarea de operaţiuni şi oferirea de sprijin logistic.
Cele mai grave atacuri teroriste ale ultimului secol, după numărul de oameni ucişi şi răniţi sunt următoarele:
1. Statele Unite, 11 septembrie 2001
Ucişi: 2.993
Răniţi: 8.900
Atentatele de la 11 septembrie 2001, care au şocat întreaga lume şi au schimbat dinamica politicilor internaţionale în materie de securitate, au constat în deturnarea a patru avioane comerciale de pasageri de către 19 terorişti Al-Qaeda. Teroriştii care au preluat controlul avioanelor au prăbuşit două dintre ele în Turnurile Gemene aleWorld Trade Center din New York. Al treilea avion a fost prăbuşit în clădirea Pentagonului din Arlington, Virginia, în apropiere de Washington DC. Al patrulea avion a fost prăbuşit pe un cîmp din Pensylvania.
2. Maiduguri, Borno, Nigeria, 26-30 iulie 2009
Ucişi: 780
Răniţi: 0
În 2009, a avut loc un conflict între Boko Haram, un grup islamist militant şi forţele de securitate nigeriene. În oraşul Maiduguri, lîngă sediul poliţiei, au fost găsite 100 de cadavre. Străzile oraşului erau împînzite cu alte cadavre ale civililor împuşcaţi. Pe 28 iulie, armata a lansat o ofensivă împotriva liderului Mohammed Yusuf. A început o cursă de împuşcături prin tot oraşul. Pe 30 iulie, forţele nigeriene au ucis 100 de militanţi Boko Haram. Mohammed Yusuf, liderul Boko Haram, a fost capturat de forţele de securitate şi a fost împuşcat în timp ce era în custodia poliţiei.
3. Irak, 14 august 2007
Ucişi: 530
Răniţi 1.500
Pe 14 august 2007, la ora 19.20, patru maşini-bombă au fost detonate simultan în oraşele comunităţii Yazidi, Kahtaniya şi Jazeera, în apropiere de Mosul. Acesta era cel mai tragic atac cu bombă din Irak în perioada marilor operaţiuni de luptă americane. Atacurile poartă semnătura Al-Qaeda – aceştia obişnuiesc să organizeze atacuri simultane. Totuşi, niciun grup nu a revendicat responsabilitatea pentru atacuri. Pe 3 septembrie 2007, militarii americani au declarat că l-ar fi ucis pe cel care a pregătit bombardamentele, Abu Mohammed al-Afri.
4. Abadan, Iran, 20 august 1978
Ucişi: 477
Răniţi: 10
Pînă la atacurile de la 11 septembrie, atacul terorist asupra teatrului din Abadan era foarte bine cunoscut, fiind cel mai grav act de terorism de epoca contemporană. Pe 20 august 1978, Cinema Rex din Abadan, Iran a fost încuiat pe exterior şi incendiat. Nu există foarte multe informaţii cu privire la făptuitorii actului şi la motivele pentru care au făcut acest lucru. Totuşi, se crede că agenţi ai guvernului de atunci, Mohammed Reza Pahlavi, au recurs la acest gest pentru a lichida cîţiva disidenţi care se aflau în interiorul clădirii.
5. Beslan, Osetia de Nord, Rusia, 1-3 septembrie 2004
Ucişi: 372
Răniţi: 747
Un comando a ocupat o şcoală din Beslan, Osetia de Nord, provincie Federaţiei Ruse, între 1 şi 3 septembrie 2004. Aici au fost ţinute ostatice peste 1.200 de persoane, printre care s-au numărat şi copii. După intervenţia forţelor ruse au fost ucişi 35 dintre răpitori, dar şi sute de civili – dintre care 186 de copii. Criza a fost iniţiată de un grup armat de militanţi islamici separatişti, majoritatea ceceni şi inguşi.
6. Irlanda şi Japonia, 23 iunie 1985
Ucişi: 331
Răniţi: 4
Pe 23 iunie 1985, avionul Boeing 747-237B al Air India a fost distrus de o bombă, la altitudinea de 9.400 de metri. S-a prăbuşit în Oceanul Altantic, la Cork, cînd era încă în spaţiul aerian al Irlandei. Au fost ucişi 329 de oameni, majoritatea victimelor fiind de origine canadiană. Bombardarea zborului Air India 182 a fost sincronizată cu bombardarea unui alt avion, pe Aeroportul Narita, din Japonia. Bomba trebuia să fie plasată pe zborul Air India 301, însă a explodat înainte, ucigînd 2 persoane şi rănind 4. Principalii suspecţi au fost membrii unui grup militant sikh, Babbar Khalsa. Se crede că atacul a fost un răspuns faţă de Operaţiunea Steaua Albastră condusă de India împotriva cîtorva sute de practicanţi sikh. Singura persoană condamantă a fost Inderjit Singh Reyat, care a primit 15 ani de închisoare.
7. Mumbai, India, 12 martie 1993
Ucişi: 317
Răniţi: 1.400
Bombardamente din Mumbai din 1993 au constat în 13 explozii care au avut loc în Bombay (atunci), Maharashtra, India, vineri, 12 martie 1993. Aceste atacuri coordonate au fost cele mai distructive explozii din istoria Indiei. Atacurile au fost coordonate de Dawood Ibrahim, lider al sindicatului de crimă organizată cu baza în Mumbai, numit D-Company. Exploziile au început la ora 13.30, cînd o maşină-capcană a explodat în subsolul clădirii Bursei de Valori din Bombay. Exploziile au continuat pînă la 15.40 şi au inclus trei hoteluri, bănci, biroul regional de paşapoarte, clădirea Air India şi zone comerciale.
8. Gamboru-Ngala, Nigeria, 7 mai 2014
Ucişi: 310
Răniţi: necunoscut
În noaptea 5 spre 6 mai 2014, militanţii Boko Haram au atacat două oraşe din Nigeria, Gamboru şi Ngala. Într-un atac ce a durat 12 ore au fost ucişi peste 300 de oameni, iar oraşele au fost distruse. Înarmaţi cu AK-47 şi RPG-uri, cu vehicule blindate furate de la militarii nigerieni cu cîteva luni înainte, pe motociclete şi camionete, membrii Boko Haram au intrat în cele două orăşele, deschizînd focul în perimetrul unei pieţe foarte aglomerate – pieţele sunt deschise noaptea, cînd temperaturile sunt mai mici.
9. Kenya, Nairobi, 7 august 1998
Ucişi: 303
Răniţi: 4.954
Pe 7 august 1998, au avut loc o serie de atacuri asupra ambsadei Statelor Unite în Nairobi, Kenya. 244 de oameni au fost ucişi şi 4.877 au fost răniţi în Nairobi, după ce un camion a fost detonat în faţa ambasadei. La cinci minute distanţă de explozia din Nairobi, a avut loc o alta, în Dar es Salaam, în Tanzania, unde au fost ucişi 12 oameni. Data la care au avut loc atacurile corespundea cu cea de-a opta aniversare a sosirii forţelor americane în Arabia Saudită. Atacurile au fost conectate cu membrii grupului islamist EIJ (Egyptian Islamic Jihad), dar aduc în prim plan şi organizaţia Al-Qaeda, pe Osama bin Laden şi pe Ayman al-Zawahiri.
10. Beirut, Liban, 23 octombrie 1983
Ucişi: 301
Răniţi: 161
Pe 23 octombrie 1983, în Beirut, în timpul Războiului Civil din Liban, au avut loc două explozii produse camioane-capcană. Acestea au lovit două clădiri separate, ce găzduiau forţele militare ale Statelor Unite şi ale Franţei – membri ai MNF în Liban (Miltinational Force in Lebanon). Cei care au revendicat actul terorist au fost un grup islamist numit Islamic Jihad.
Cele mai sîngeoase atacuri din Europa
În Europa ultimilor ani, au existat patru atacuri teroriste care au atras atenţia publicului internaţional: Atacurile de la 11 martie 2004 din Madrid, Spania, care s-au soldat cu 191 de morţi şi 1.876 de răniţi. Atunci, patru trenuri au fost detonate după ce la bord au fost plasate 10 rucsacuri pline cu TNT. Autorii atentatului sunt încă necunoscuţi.
Un alt atac care a produs panică pe continent a fost cel din 7 iulie 2005, din Londra. Atunci, bombardarea a trei metrouri şi a unui autobuz a lăsat în urmă 56 de morţi şi 784 de răniţi. Cei patru terorişti sinucigaşi sunt: Mohammad Sidique Khan, Shehzad Tanweer, Germaine Lindsay şi Hasib Hussain.
Între 23 şi 26 octombrie 2002, la Moscova, a avut loc o criză similară: Teatrul Dubrovka a fost ocupat de 40-50 de ceceni înarmaţi, care spuneau că fac parte din mişcarea separatistă islamistă din Cecenia. Aceştia au luat 850 de ostatici şi au cerut retragerea forţelor ruseşti din Cecenia şi încheierea celui de-al Doilea Război Cecen.
Historia.ro