Şansele merelor noastre frumoase ca nevestele tinere

Autor: Lilia Grubîi

Zilele acestea am cumpărat mere dintr-un supermarket din capitală. Aşa cum eram în grabă, n-am stat să le pipăi şi să le examinez: dintr-o privire am apreciat că sînt ambalate într-o plăsuţă comodă, cu etichetă mare şi colorată. Par a fi bunişoare, perfect, le arunc în cărucior, fiind convinsă că sînt turceşti ori de alt neam. Doar acasă, despachetînd cumpărăturile, am depistat cu mirare plăcută că merele sînt produse în Moldova. Oameni buni, vă rog să fiţi atenţi şi să faceţi legătura: Chişinău, jumătate de martie, supermarket dintr-o mare reţea, mere frumos ambalate, cu etichetă care mai mult seamănă cu un mic paşaport, indicîndu-se chiar soiul şi imaginea lui color, iar produsul este autohton. Nu exagerez deloc, de vreme ce în această perioadă a anului prin magazine cu pretenţii sîntem deprinşi de obicei cu fructe şi legume importate, frumoase la chip, dar cu pronunţat gust şi miros de chimie, necesară, bineînţeles, pentru păstrarea acestui chip în lunga deplasare din străinătăţuri...

Pe eticheta din plasa cu mere găsesc toată informaţia despre producător. Este vorba despre o gospodărie ţărănească din Străşeni, care poartă numele proprietarului. Mi se arată adresă de domiciliu, adresă electronică, telefoane. Apelez iute la unul din motoarele de căutare şi atotştiutorul Google îmi arată şi alte detalii despre merele care mi-au luat liniştea într-un miez de martie zbuciumat. A doua zi, telefonez pe unul din numerele indicate pe etichetă. Am vorbit cu o fetişcană, aparent speriată de interesul presei. Într-un final, izbutesc să-i explic că nu caut nimic de rău, ci, dimpotrivă, aş fi interesată să cunosc mai multe pentru că e ceva de bine. Vorbesc cu ea şi înţeleg că domnişoriica aşa şi n-a conştientizat unde este eroismul în businessul lor. Este o afacere de familie „pentru că pe tata nu l-a lăsat inima să lase în păragină livada revenită la împărţirea cotelor colhozului”. Pe urmă, cînd şi alte rude au hotărît să se alăture, gospodăria s-a extins. Au obţinut un grant, au luat nişte credite, au înnoit livada, au investit în tehnică, se străduiesc să modernizeze tehnologiile de cultivare ca producţia să fie cît mai curată ecologic... şi cam atît. Aşa crede fata, care în virtutea vîrstei fragede, vede ca firească asemenea stare de lucruri. Bine măcar că unii copii înţeleg că prin muncă omul e slăvit. Nu, e salvat!

Să producem şi să consumăm acasă

Cel care nu vrea să muncească, găseşte sute de motive să n-o facă. Aşadar, iată că, fără a citit teoria integrării europene, unii pun mîna şi fac, găsind acasă piaţă de desfacere pentru rodul muncii lor. Recent am dat de o informaţie prin care se anunţă că în cadrul unui proiect comun al Uniunii Europene şi Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare zece tineri din zona de securitate vor beneficia de granturi de 15 mii de dolari pentru promovarea propriei afaceri. Îi sugerez că ar putea să încerce acest lucru unui flăcău de la Căuşeni cu idei, care s-ar părea că vrea ceva să facă, dar mereu motivează prin lipsă de posibilităţi. Iniţial ochii i se aprind, dar se sting din moment ce aude că trebuie prezentate planuri de afaceri, fiind finanţate doar cele mai bune. E greu de înţeles că nimeni nu dă azi bani din pod. E nevoie să trezeşti interes, să te manifeşti, să demonstrezi că eşti bun de ceva ş-apoi să aştepţi donaţii.

E dureroasă această abordare. Oamenii se feresc de documente şi de afaceri oneste. Dar să nu uităm că noi, moldovenii, dintotdeauna ne-am considerat un neam de oameni harnici şi îndrăzneţi, care niciodată n-au fugit de lucru. Care mereu au avut curajul să încerce, să experimenteze... Integrare europeană înseamnă stil de viaţă european şi la noi acasă, nu doar exodul în masă peste Prut. Presupun că şi Europa vrea un membru de familie sănătos, apt de muncă, cu idei productive şi nu un invalid schilod în aşteptare de pomană.

În pofida mai multor lucruri, am ferma încredere că procesul s-a pornit (vorba unui ex-lider sovietic cu pată în frunte) şi tot mai mulţi moldoveni înţeleg că pietrele nestemate stau acasă, în noroiul de sub picioare. Şi le poţi găsi dacă îţi vei da truda şi vei curăţa glodul. Iar aceste mărgăritare au miros şi de mere moldoveneşti, vîndute în markete de elită la Chişinău, în luna martie, cînd de regulă rafturile acestora sînt pline de poame străine.