SEFUL STATULUI A CONFERIT CRUCEA COMEMORATIVA „PARTICIPANT LA ACTIUNILE DE LUPTA DIN AFGANISTAN (1979-1989)” UNUI GRUP DE VETERANI

Astăzi, în cadrul unei ceremonii oficiale desfășurată la Președinție, Igor Dodon a conferit Crucea comemorativă „Participant la acțiunile de luptă din Afganistan (1979-1989)” unui grup de veterani care au participat la acțiunile de luptă în cadrul contingentului limitat al trupelor sovietice în Afganistan.

Șeful statului a menționat că în conflictul armat din Afganistan, care a durat aproape un deceniu, au decedat circa 15 mii de soldați ai Armatei Sovietice, inclusiv peste 300 din Republica Moldova. În acest context, Președintele țării a subliniat că faptele de vitejie pe care le-au săvîrşit cetățenii noştri în Afganistan nu trebuie să le dăm uitării, iar generațiile prezente și viitoare trebuie să poarte respect eroilor care au participat în acest război.

Totodată, Igor Dodon a exprimat veteranilor de război recunoștință și apreciere pentru eroismul și sacrificiul în îndeplinirea datoriei, dorindu-le mulți ani, sănătate și bunăstare.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova

01.09.24 - 00:06
01.09.24 - 00:03
01.09.24 - 00:01
01.09.24 - 00:07
01.09.24 - 00:04
02.09.24 - 00:07
02.09.24 - 00:02
02.09.24 - 00:09
02.09.24 - 00:04
02.09.24 - 00:06
03.09.24 - 01:47
03.09.24 - 01:38
02.09.24 - 00:01
03.09.24 - 01:40
02.09.24 - 14:39