În imagine: Memorial ridicat în amintirea lui Peter Fechter

Moartea la Zidul Berlinului

Nu se cunoaşte cu exactitate numărul persoanelor care au murit încercînd să fugă din Berlinul de Est trecînd Zidul. Reprezentanţii Muzeului Checkpoint Charlie vorbesc de cel puţin 200 de victime, în timp un centru de cercetare al istoriei contemporane de la Postdam a confirmat pînă acum doar 136.

Pentru că sistemul de apărare din zona Zidului nu era suficienta pentru a-i opri pe oameni să încerce să evadeze, autorităţile est-germane au acordat soldaţilor de la graniţă dreptul de a folosi armele de foc dacă depistează tentative de evadare. Printr-un ordin din octombrie 1973, soldaţilor li se spunea că cei care încearcă să treacă Zidul erau criminali şi că trebuie împuşcaţi; de asemenea ordinul specifica în mod clar că soldaţii aveau dreptul şi chiar trebuiau să folosească armele şi în cazul femeilor şi copiilor. Soldaţii nu erau obligaţi să folosească mai întîi focuri de avertisment; puteau trage direct. 90 de oameni au murit împuşcaţi de soldaţii de la graniţa din Berlin între 1961 şi 1989. Soldaţilor li s-a retras dreptul de a folosi armele abia în aprilie 1989, cu şapte luni înainte de căderea Zidului.

Primii morţi în căutarea libertăţii

Prima persoană care a murit încercînd să ajungă în Berlinul de Vest a fost Ida Siekmann, o femeie de 58 de ani. Ea locuia în imediata apropiere a zidului, într-un bloc de apartamente aflat în Berlinul de Est; însă strada şi trotuarul din faţa clădirii se aflau, potrivit delimitărilor oficiale, în Berlinul de Vest. Teoretic, oamenii puteau ieşi pe uşa din faţă a clădirii direct în Berlinul de Vest, motiv pentru care autorităţile au baricadat aceste ieşiri. În primele zile însă, oamenii săreau pe geamul apartamentelor sau coborau pe funii pentru a ajunge în Berlinul de Vest, fiind ajutaţi de poliţişti şi pompieri. Ida Siekmann, afectată de despărţirea de familia care locuia în Vest, a sărit pe geam de la etajul trei, însă pompierii nu au reuşit să o prindă la timp în plasa de siguranţă. A murit la scurt timp din cauza rănilor suferite.

Prima persoană împuşcată încercînd să treacă zidul a fost tînărul Günter Litfin, în vîrsta de 24 de ani. El a încercat să traverseze înot canalul Spree către Berlinul de Vest pe 24 august şi a fost împuşcat de soldaţi. Exact în acea zi, soldaţii primiseră ordin să împuşte pe oricine încerca să evadeze.

Dacă cineva era rănit în timpul unei tentative de evadare şi rămînea de partea estică a Zidului, cei din Vest nu puteau face nimic în ajutorul sau. Autorităţile occidentale nu aveau voie să intervină sub nici o formă pentru a evita izbucnirea unui conflict; astfel, erau forţate să privească neputincioase cum oamenii erau împuşcaţi şi lăsaţi să moară la marginea zidului. Este faimos cazul tragic al tînărului Peter Fechter, în vîrsta de 18 ani, care a fost împuşcat şi lăsat să sîngereze pîna la moarte lîngă zid, sub privirile presei occidentale, pe 17 august 1962.

Cazul lui Peter Fechter

La un an după construirea Zidului, Fechter şi un prieten de-al său, Helmut Kulbeik, au plănuit să evadeze pentru a căuta o viaţă mai bună de partea cealaltă a Zidului. Cei doi erau nemulţumiţi de situaţia politică din Germania de Est şi visau la un trai mai bun. Potrivit planului, ei urmau să se ascundă într-un atelier aflat în apropierea Zidului şi de acolo să sară pe geam (ferestrele nu fuseseră încă baricadate) în aşa-zisa „zonă a morţii” dinaintea Zidului, foarte bine păzită, şi să fugă pînă la zid şi să se caţere.

Cei doi au fost însă depistaţi de soldaţi, care au început imediat să tragă. Kulbeik a reuşit să se caţere la timp peste Zid, dar Fechter s-a mişcat prea încet. Kulbeik a relatat ulterior că în momentul în care soldaţii au tras primele focuri, Peter parca s-a blocat şi a început să se caţere prea tîrziu. A fost împuşcat în zona pelvisului şi s-a prăbuşit lîngă zid. Soldaţii l-au lăsat acolo, în faţa privitorilor de pe partea cealaltă a Zidului şi în faţa jurnaliştilor. Tînărul a ţipat după ajutor, dar soldaţii est-germani nu au făcut nimic. Poliţiştii occidentali au încercat să-l ajute şi i-au aruncat cîteva bandaje; nu au riscat însă să se caţere peste zid. Fechter a murit din cauza hemoragiei după circa o ora; abia atunci soldaţii au venit să-i mute trupul.

Potrivit rapoartelor întocmite ulterior de autorităţile din Vest, soldaţii au început să tragă fără nici un avertisment, iar Peter Fechter a fost rănit de mai multe gloanţe; mai întîi, imediat ce s-a căţărat pe zid, moment în care s-a oprit; soldaţii au continuat însă să tragă, deşi era clar că tînărul nu mai putea să facă nimic. În Est, autorităţile au luat măsuri după cazul lui Fechter şi au dat instrucţiuni soldaţilor ca, în cazuri asemănătoare, persoana rănită sa fie mutată din apropierea zidului pentru ca „inamicul să nu fie provocat”. De fapt, principala problemă a guvernului est-german a fost campania de presă născută în Occident în baza fotografiilor tulburătoare făcute cu tînărul zacînd lîngă zid.

Rapoartele est-germane susţin ca întîrzierea în a-l ajuta şi muta pe Fechter s-a datorat comportamentului poliţiei din Berlinul de Vest, fotografilor şi echipelor de cameramani. Şeful propagandei, Karl-Eduard von Schnitzler, a declarat chiar că brutalitatea soldaţilor a fost în interesul statului, deoarece vieţile lor – mult mai valoroase decît viaţa unui delincvent – ar fi putut fi puse în pericol din cauza autorităţilor occidentale.

În iunie 1990, sora lui Peter Fechter a început un proces împotriva soldaţilor care i-au ucis fratele. Şase ani mai tîrziu, doi dintre ei (cel de-al treilea murise), Rolf Friedrich şi Erich Schreiber, şi-au recunoscut vina şi au fost condamnaţi pentru omor cu circumstanţe atenuante. Au fost condamnaţi la 20-21 de luni de închisoare, cu posibilitatea de a fi eliberaţi condiţionat. Din cauza lipsei unor dovezi clare, judecătorii nu au putut stabili precis care dintre cei trei soldaţi a tras glonţul care i-a adus moartea lui Fechter. (Andreea Lupşor)

Va urma