Deși oamenii au încercat să înțeleagă ce este memoria încă din antichitate, această funcție psihică rămîne o arie de cercetare actuală care stîrnește interes, fiind doar parțial înțeleasă. În psihologie, psihoterapie și consiliere există o mulțime de metode și tehnici de tratament și recuperare care operează cu memoria și de fapt cu amintirile beneficiarului. Psihanaliza lui Freud, hipnoza, gndirea pozitivă sînt doar cîteva dintre acestea. În ultimul deceniu, asistăm la o tendintă de colaborare dintre neurobiologie si psihanaliză pentru a înțelege mai bine memoria și rolul acesteia în tratarea tulburărilor de memorie, tulburărilor comportamentale și existențialiste. Înțelegînd importanța amintirilor, am putea să le accesăm și să le corectăm pentru a vindeca un om tot așa cum influențăm auzul sau gîndirea. Deși în rîndul populației crește numărul pacienților cu tulburări de memorie de etiologie organică, numărul persoanelor cu confruntări cauzate de factori sociali și psihologici este net superior. Totuși, cît control are o persoană asupra propriilor amintiri și ce acces au ceilalți la ele?

Amintirile, produsul memoriei, joacă un rol esenţial în viața noastră. Datorită memoriei, putem avea conștiință și ea oferă conținut proceselor psihice superioare. O analiză mai riguroasă va sublinia dependența noastră de amintiri. Amintirile ne determină comportamentul, aspirațiile, ne formează o identitate, fac utilă experiența și mai ales ne face unici. Totuși, fiecare om are creier și trece prin viață la fel ca semenii săi, dar amintirile sale diferă de ale celorlalți. Chiar și doi gemeni au amintiri diferite. Cum se face că aceeași experienţă lasă amintiri diferite? Chiar dacă amintirile se produc prin noi conexiuni între neuroni, procesul memorării depinde de mai mulți factori. Nu este numai un proces și produs biologic/ereditar, dar și social. Omul se naște cu un potențial dar și predispoziții genetice de care depinde formarea primelor amintiri, însă imediat după naștere intervine factorul social reprezentat de familie, mediu afectiv, educație și instruire. Amintirile din copilărie pun baza personalității. Personalitatea reprezentînd totalitatea valorilor, scopurilor, trăirilor și efectelor pe care le provoacă în ansamblu atît fizicul cît și intelectul. Următoarea etapă o reprezintă individul cu personalitatea formată care își analizează critic amintirile. De obicei, oamenii tind să desconsidere acțiunile din trecut și să aibă o părere mai bună despre sinele actual. În formarea amintirilor autobiografice, un rol esențial îl are familia. Amintirile autobiografice formează imaginea de sine, iar mai apoi imaginea de sine reformulează amintirile autobiografice, fiind în permanență o interdependență între cele două. Impactul amintirilor din copilărie este atît de mare încît atunci cînd persoana se va căsători și va avea copii se va reflecta asupra acestora. Carl Jung descrie în „Căsătoria ca relație psihologică” modul în care copiii sînt constrînși inconștient să trăiască într-un mod în care să compenseze neînplinirile din viața părinților. Atunci cind o familie se întemeiază, are loc un amestec de amintiri între cei doi soți. Acestea vor determina planurile, hotărîrile, convingerile, atitudine pe care o vor avea partenerii reciroc și de asemenea stilul educativ. Sigur că ar putea intervenii alți factori decisivi care ar conduce la o metanoia, dar în general copilăria este cel puțin marcantă pentru fiecare dintre noi. Suma amintirilor constituie o personalitate unică și distinctă. În momentul în care un om își pierde amintirile, își pierde de asemenea credința, convingerile, speranțele, dorințele, planurile și mai ales sensul vieții. Amintirile sînt subiective, individuale, ceea ce subliniază nevoia unei abordări individuale. Așa cum susține Soren Kierkegaard și mulți alți cercetători, subiectivitatea este adevărată și adevărul se află în subiectivitate! Romeo Z. Crețu subliniază: „Sîntem unici și irepetabili, pt. ca avem coduri genetice unice, amprente comportamentale unice…dispunem de patternuri de gîndire, emoții și comportament. Avem experiențe mai mult sau mai puțin comune, dar „le digerăm” într-un fel unic.”

Observăm prin însuși modul în care se formează amintirile că ele pot fi dirijate sau influențate de factori externi, adică circumstanțe sau societate și factori interni precum modul de gîndire al persoanei, starea afectivă, starea de sănătate, nivelul de maturitate psihică și alții. Tocmai acestea sînt căile de acces la amintirile unui om. Atît amintirile eronate, cît și cele reprimate reprezintă o sursă de perturbări la nivel psiho-emoțional și un impediment în adaptarea optimă. Misiunea terapeuților, consilierilor si tuturor celor care se ocupă cu identificarea și tratarea diverselor tulburări psihice este ca mai întîi să identifice corect cauza acestora. În anul 2000, Eric Kandel, laureat al premiul Nobel în medicină, a descoperit printr-e altele că în pierderile de memorie neuronii sînt doar „bolnavi”, fapt ce se poate remedia prin administrarea unei proteine denumite RbAp48. Alte cercetări au demonstrat faptul că dacă ne pierdem memoria, creierul nostru este capabil să recupereze amintirile anterioare. Kandel insistă cu numeroase argumente asupra necesității psihanalizei de a se baza sau chiar de a încorpora neurobiologia pentru o abordare și rezultate mai bune. Iar împreună ar putea conduce la o înțelegere mai profundă a psihicului uman, susține Kandel în cartea sa „Psihiatrie, psihanaliză și noua biologie a minții”. O altă cercetătoare în neuroștiință, Emile Reas, susține că amintirile sînt transformate de ficare dată cînd le revizuim. Un alt cercetător, Daniel Amen, care a efectuat peste 83 de mii scrininguri la persoane diferite, demonstrează că, creierul este un organ care se poate schimba. Acesta arată că abordarea psihiatrilor cu privire la diagnostic și tratament este greșită și implică multiple riscuri. Față de ceilalți medici care folosesc date imagistice, spune el, psihiatrii sînt singurii care ghicesc și ar trebui să schimbe acest lucru. De exemplu, o persoană cu depresie poate avea o înaltă activitate a creierului sau dimpotrivă, una diminuată.

Astfel, multiple cercetări din ultimii ani demonstrează un lucru foarte important și anume plasticitatea creierului în general și, de asemenea, plasticitatea memoriei! Faptul că amintirile pot fi revizuite și schimbate, uitate sau să li se dea un nou înțeles este o descoperire importantă și necesară. Însă, în momentul în care perturbarea vine în urma unor factori sociali sau psihologici, intervenția, cred eu, ar trebui să fie facută nu cu produse farmacologice, ci printr-o psihanaliză ce ar ține cont de un diagnostic neurologic. O psihanaliză a amintirilor și nu a visurilor ar fi mai autentică și necesară. O amintire suprimată în inconștient, un șoc post traumatic, amnezie psihologică, o amintire incertă sau eronată... toate acestea ne afectează fizic, psihic și social. Modificarea amintirilor sau a modului de a face față acestora și a le interpreta corect ar trebui să constituie o formă aparte de terapie. Freud a subliniat corect importanța exerienţelor din copilărie și modul în care ne marchează acestea, totuși ceea ce ne rămîne din trecut sînt amintirile asupra cărora trebuie intervenit în caz de necesitate.

Amintirile sînt însoțite de obicei de sentimente asociate acestora care însă pot fi schimbate. Deocamdată este studiată o metodă numită optogenetică, adică activarea unor neuroni prin expunerea la o sursă de lumină, modificați prealabil genetic cu ajutorul unei proteine. În urma studiului, printre altele, s-a demonstrat cum ajută amigdala la legătura emoțiilor cu amintirea. Totuși, neuronii din hipocamp par să poată schimba emoțiile asocite unei amintiri prin amplificarea sau diminuarea intensității acestora. Asta demonstrează încă o dată posibilitatea de a schimba însemnătatea amintirilor. Studiul de mai sus este efectuat pe cobai dar si dacă metoda se va dovedi aplicabilă oamenilor, este o metodă invazivă. Pe cînd o terapie, şedințe de psihanaliză sau consilierea psihologică ar susține o conștientizare și ar stimula pacientul la autocontrol. Creierul păcăilt cu substanțe ar putea avea nu doar efectele scontate. Față de animale, omul posedă rațiune și odată ce a trecut printr-o experiență și are o amintire, aceasta face parte din el. Chiar dacă am putea s-o ștergem, organismul a reacționat deja la ea. Mai adecvată ar fi o nouă abordare personală asupra propriilor amintiri, susținută de o persoană calificată, ceea ce ar presupune vaste cunoștințe și o profundă dedicație în acest scop. Chiar dacă nu conștientizăm, noi ne schimbam atitudinea și părerea asupra propriilor amintiri sau a multora dintre ele. De exemplu aceeași persoană se poate bucura de o realizare în ziua respectivă, iar peste o săptamînă să se îndoiască sau să concluzioneze prin comparație, de exemplu, că ceea ce a obținut a fost de fapt insuficient...

Schimbarea semnificației amintirilor va restructura modul de a gîndi asupra unui cutare lucru/aspect al vieții. La rîndul ei, schimbarea modului de a gîndi va revizui amintirile pe care le are o persoana și în ambele cazuri am asista la o schimbare în comportament. Una din greșelile pe care le fac doi parteneri e să știe prea puține despre celălalt, adică sa nu își împărtășască amintirile. O altă metodă de transformare a amintirilor anterioare sau a le depăși ar putea fi trăirea unor noi experiențe mai puternice în intensitate, pozitive. Longevitatea și intensitatea amintirilor depinde de cantitatea de emoții pe care a experimentat-o o persoană atunci cînd a avut loc evenimentul. Într-o relație, amintirile trebuie întărite pentru a menține o stare afectivă și un climat familial favorabil și nu invers, stările afective negative să distorsioneze amintirile pozitive.

Reinterpretarea amintirilor, adică schimbarea semnificației amintirilor, ca și conținut, dar și importanță, poate constitui o formă de terapie. Aceasta presupune practic (nu doar teoretic), schimbarea trecutului pentru influențarea viitorului în prezent. Atunci cînd o amintire este actualizată nu doar accidental prin metoda prusciană, ci în mod intenționat și dirijat, aceasta poate fi reinterpretată și reactualizată. Este o continuare a psihanalizei lui Freud de identificare a amintirilor reprimate, dar are o arie de lucru și perspectivă mai largă vizînd experiențe traumatizante din diferite cauze nu numai sexuale și, de asemenea, se poate aplica nu numai individual, ci și în cuplu. Reinterpretarea amintirilor se va efectua prin doua căi și anume- schimbarea gîndirii și reglarea stării afective. În funcție de cauze se va utiliza una sau ambele metode. Pentru schimbarea modului de a gîndi, beneficiarului i se vor oferii informații, va afla alte perspective etc, iar pentru reglarea stării afective se va analiza memoria autobiografică și corecta imaginea de sine, înlăturarea fobiilor, complexelor, întărirea sentimentelor pozitive etc. Ambele trebuie asociate cu corectarea sau ajustarea mediului și stilului de viață. Ca rezultat, beneficiarul va obține un mod nou de gindire care va reinterpreta amintirile stocate, dînd un nou înțeles acestora și o stare emoțională echilibrată care îl va ajuta să aibă o atitudine corectă față de sine și ceilalți!

Omul operează cu amintiri, fie că e vorba de senzații sau informații. Faptul că acestea pot fi influențate a fost demonstrat prin diferite studii precum cel efectuat de Elizabeth Loftus si John Palmer în 1974 sau cel al lui Goff și Roediger în 1998 și multe altele. Amintirile sînt un scut împotriva disperării, hrană pentru suflet și dau sens vieții. Sînt individuale și ne descriu starea unei persoane și totodată sînt calea de acces la conșiința și sufletul omului. De aceea reinterpretarea amintirilor este o formă de terapie necesară și logică.

Lioara CEBOTARENCO