DUMITRU ROIBU: CONȘTIINȚA NAȚIONALĂ TREBUIE FORMATĂ ÎNCĂ DIN ȘCOALĂ

„Conștiința națională și maturitatea civică nu apar brusc, dar se formează treptat, începînd cu anii de școală”, este convins vicepreședintele Alianței „MOLDOVENII”, Dumitru Roibu.

În cadrul celei de-a doua Mese rotunde naționale organizate de acest partid politic pentru consultări publice pe tema educației, științei și culturii, Roibu a subliniat: „Școala trebuie să fie nu doar un loc unde se transmit cunoștințe, dar și un mediu în care se formează respectul față de propriul popor, față de cultură, față de cauza comună”. „Fără acest lucru, — este convins politicianul, — este imposibil să construiești o democrație cu adevărat durabilă”. „Poziția civică și sentimentul de responsabilitate față de țară nu sînt calități înnăscute, ele se formează ca urmare a unei politici culturale și de învățămînt orientate spre acest scop, iar astăzi anume acest lucru îi lipsește Moldovei”, a mai subliniat Dumitru Roibu, adăugînd că „cetățenii nu sînt doar consumatori ai politicii de stat, dar și coproprietari ai acesteia, care vor ave o politică proastă atît timp cît nu vor începe încă din copilărie să-și cultive maturitatea civică”.

Menționăm faptul că Dumitru Roibu, luptător pentru istoria Moldovei, împreună cu alți activiști civici, a depus o petiție la Consiliul pentru egalitate, cerînd o evaluare a denumirii disciplinei „Istoria românilor” în instituțiile de învățămînt din Republica Moldova, ca fiind discriminatorie față de alte grupuri etnice. În 2025, după 6 ani de adresări suplimentare, publicații în presă, conferințe și negocieri cu conducerea Consiliului, s-a dat un aviz care confirmă caracterul discriminatoriu al disciplinei „Istoria românilor”, iar Ministerului Educației i-a fost recomandat să schimbe denumirea disciplinei școlare.

Propunerile concrete ale Alianței „MOLDOVENII” privind reforma în domeniul educației, științei și culturii au fost prezentate de președintele acestui partid, Denis Roșca. „Educația nu este o cheltuială, dar o investiție. Cu toate acestea, statul sistematic finanțează insuficient sectoarele-cheie de care depinde viitorul țării. Noi propunem creșterea cheltuielilor pentru învățămînt cu pînă la 10% din PIB, pentru știință – pînă la 5%, pentru cultură – pînă la 4%. Acesta este o sumă minimă care va permite Moldovei să nu mai piardă oameni și creiere”, a declarat Roșca. El a propus, de asemenea, introducerea unui sistem de vouchere culturale pentru elevi – după modelul unor țări din UE – pentru ca fiecare elev să primească anual 900 de lei pentru a vizita muzee, teatre, concerte și masterclass-uri. „Noi vrem ca și cultura să nu fie un lux pentru cei aleși, dar o parte din viața fiecărui copil, indiferent de locul în care trăiește”, a adăugat el.

Politologul Nicolae Păscaru a pus accent în discursul său pe situația școlilor și a instituțiilor culturale din mediul rural. „Sînt sate în care nu există niciun profesor de fizică, în care bibliotecile sînt închise, iar casele de cultură au fost transformate în depozite. În astfel de condiții, este greu de vorbit despre educație patriotică sau civică, dacă nu chiar ipocrit”, a remarcat el. Pascaru a făcut apel la o politică de stat orientată spre refacerea infrastructurii educaționale și culturale în regiuni, precum și la introducerea unor programe de educație națională și spirituală în baza contextului local.

A doua Masă rotundă națională a fost organizată de partidul Alianța „MOLDOVENII” în cadrul consultărilor publice cu participarea experților, reprezentanților societății civile și politicienilor. Scopul este de a formula o strategie de dezvoltare durabilă, în centrul căreia se află omul, societatea și țara, care dispune de toate posibilitățile pentru o dezvoltare de succes.

Următoarea, a treia, masă rotundă națională va avea loc pe 5 august și va fi dedicată temei „Economia, substituirea importurilor, exportul, dezvoltarea provinciei”.

01.08.25 - 13:07
01.08.25 - 13:04
01.08.25 - 13:06
01.08.25 - 13:08
02.08.25 - 21:07
02.08.25 - 12:28
02.08.25 - 12:30
02.08.25 - 12:24
01.08.25 - 13:10
01.08.25 - 13:11
02.08.25 - 12:26
02.08.25 - 12:31
03.08.25 - 12:50
02.08.25 - 12:32
01.08.25 - 15:21