REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT (23 aprilie 2021)

Astăzi este marcată Ziua Bibliotecarului și Ziua mondială a cărții și dreptului de autor

R. Moldova sărbătorește astăzi Ziua Bibliotecarului și Ziua mondială a cărții și dreptului de autor. Președintele Asociației Bibliotecarilor din R. Moldova, Elena Pintilei, a menționat că Ziua Bibliotecarului este un bun prilej de a felicita colegii de breaslă, care sînt furnizori permanenți de idei inovatoare, pe care le valorifică cu succes în activitățile cotidiene, rămînînd a fi deosebit de importanți pentru comunitățile care le servesc. Ziua Bibliotecarului în R. Moldova se sărbătorește din anul 2000, cînd președintele țării a semnat un decret privind instituirea sărbătorii profesionale.

 

COVID-19: În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 618 de cazuri noi

În ultimele 24 de ore, în R. Moldova au fost procesate 5649 de teste, fiind confirmate 618 cazuri de infecție cu noul coronavirus, dintre care trei de import. În total, pînă la ziua de astăzi, în ţară au fost înregistrate 248.009 cazuri de COVID-19. Potrivit Ministerului sănătății, din numărul total de cazuri, 26 sînt lucrători medicali: medici - 1, asistenți medicali - 6, personal auxiliar - 3. În total, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești sînt internați 2452 de pacienți confirmați cu infecția COVID-19, dintre care 242 în stare extrem de gravă. Alte 850 de persoane au fost vindecate. În total, 235.054 de persoane au fost tratate de COVID-19.

 

Consiliul Europei a lansat două proiecte pentru reformarea justiției penale în R. Moldova

Consiliul Europei a lansat două proiecte pentru a continua susținerea reformelor în sectorul justiției penale în R. Moldova. Documentele au fost prezentate principalelor instituții beneficiare din ţara noastră. Este vorba de ”Consolidarea reformelor din sistemul penitenciar, de probațiune și de îngrijire a sănătății în instituțiile de tip închis din R. Moldova” cu durata de 36 de luni și ”Consolidarea sistemului de justiție penală bazat pe respectarea drepturilor omului în R. Moldova”, cu durata de 30 de luni. Ambele proiecte sînt finanțate prin Planul de acțiune al Consiliului Europei pentru R. Moldova (2021-2024) și vor fi implementate prin asigurarea unei coordonări transversale între ele.

 

Curtea Constituțională va examina pe 28 aprilie constituționalitatea stării de urgență

Curtea Constituțională (CC) a anunțat că pe 28 aprilie 2021 va examina sesizările privind controlul constituționalității Hotărîrii Guvernului cu privire la propunerea declarării stării de urgenţă pînă la sfîrșitul lunii mai. „CC anunță că miercuri, 28 aprilie 2021, cu începere de la ora 13.00, va avea loc ședința Curții Constituționale referitoare la sesizările privind controlul constituționalității Hotărîrii Guvernului cu privire la propunerea declarării stării de urgenţă nr. 43 din 30 martie 2021 și a Hotărîrii Parlamentului privind declararea stării de urgenţă nr. 49 din 31 martie 2021”, se arată în nota informativă a Curții Constituționale.

 

R. Moldova, exclusă de România din lista țărilor „galbene”

R. Moldova a fost exclusă de către România pe lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat. Astfel, cetățenii români care vor călători în Republica Moldova nu vor mai fi obligați la întoarcerea în România să stea în carantină 14 zile. Măsura nu li se aplică celor care, la intrarea în România, fac dovada că sînt vaccinați cu ambele doze sau că au avut, în ultimele 90 de zile, COVID-19 și s-au vindecat.

 

Leul moldovenesc s-a mai apreciat puțin în raport cu dolarul, dar a slăbit față de euro

Pe parcursul unei zile, leul a cîștigat de la dolarul american 2,4 bani, dar a cedat monedei unice europene circa 5,5 bani. Banca Naţională a Moldovei a stabilit pentru ziua de 23 aprilie un curs oficial de schimb valutar egal cu 17,9914 lei pentru un dolar (-2,4 bani) și 21,6813 lei pentru un euro (+4,56 bani), în timp ce cu o zi mai devreme acesta a fost egal cu 18,0154 lei pentru un dolar şi, respectiv, 21,6357 lei pentru un euro. Cursul oficial de schimb valutar pentru alte monede, pentru 23 aprilie, constituie: 0,6413 lei pentru 1 hrivnă ucraineană, 4,4012 lei pentru 1 leu românesc și 0,2361 lei pentru 1 rublă rusească.

 

O nouă linie de troleibuz va fi deschisă în capitală

Primăria municipiului Chișinău informează că în capitală va fi deschisă o nouă linie de troleibuz, nr. 38 „str. Alba Iulia - str. Sarmizegetusa", care va face legătura dintre sectoarele Buiucani și Botanica și va traversa străzile Nicolae H. Costin și str. Albișoara. Noua rută va avea următorul itinerar: str. Alba Iulia, str. L. Deleanu, str. Nicolae H. Costin, str. Ion Pelivan, str. V. Belinski, str. Vasile Lupu, str. Constantin Stere, str. A. Șciusev, str. Mihai Viteazul, str. Albișoara, bd. Iu. Gagarin, bd. Decebal, str. N. Zelinski, str. Sarmizegetusa.

 

Șeful de direcție al BNM și șeful adjunct al ANP plasați din nou în izolator

Reprezentanții Procuraturii Genereale( PG) au emis vineri, 23 aprilie, un comunicat de presă prin care anunță că la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Curtea de Apel (CA) Chișinău a casat, repetat, încheierile Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana și a dispus aplicarea arestului preventiv în privința lui Ion Ropot, șeful de direcție al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) și a lui Serghei Demcenco, adjunctul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Potrivit procuraturii, funcționarii sînt bănuiți de abuz în serviciu.

 

R. Moldova a obținut o medalie de bronz la Campionatul European de Lupte

R. Moldova participă la Campionatul European de Lupte, care se desfășoară în perioada 19-25 aprilie în capitala Poloniei, Varșovia. Țara noastră este reprezentată la competiția internațională de loturile naționale de lupte libere, lupte greco-romane și lupte feminine, pentru moment obținînd deja o medalie de bronz. Primii în concurs au evoluat membrii echipei de lupte libere. Sportivul Maxim Saculțan, 65 kg, a cucerit medalia de bronz. Emilia Cîrîcu-Budeanu va lupta în finala mică a categoriei de greutate 50 kg, Anastasia Nichita, de asemenea, va lupta în finala mică a categoriei de greutate, 59 kg.

 

Mai multe licee din sudul ţări vor beneficia de laboratoare digitale oferite de UE

Nouă licee din regiunea Cahul vor beneficia de echipamente digitale de ultimă generație, conținut adaptat cerințelor actuale, spații modernizate de învățare ş.a., oferite în cadrul proiectului „EU4Moldova: Startup City Cahul”. Datorită acestui proiect, vor fi create mai multe laboratoare digitale complet echipate, care în anul academic curent vor fi utilizate de circa trei mii de elevi și profesori din instituțiile conectate la programul „Tekwill în fiecare școală”. Inițiativa are drept scop crearea mai multor oportunități pentru comunitatea locală pentru a pregăti o generație de viitori specialiști, care să corespundă cerințelor de pe piața de muncă actuală și să profeseze în regiune, acasă. Proiectul „Laboratoarele digitale” în zona Cahul este dezvoltat cu asistența financiară a Uniunii Europene în parteneriat cu Suedia, implementat de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC.