REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (29 octombrie 2020)

Vinifcatori din Moldova au obţinut mai multe medalii la un concurs de profil din Asia

Vinificatorii moldoveni au cîștigat 57 de distincții la cel mai mare concurs de profil din Asia - Asia Wine Trophy 2020, desfășurat în perioada 11 – 14 octombrie, la Daejeon, Coreea de Sud. Marea Medalie de Aur a fost obținută de vinurile „Cabernet Sauvignon Rose” de la vinăria Asconi și „Chateau Vartely Riesling” de la vinăria Chateau Vartely, alte 32 de vinuri s-au învrednicit de medalia de aur, iar 23 de medalia de argint. La concursul Asia Wine Trophy 2020, țara noastră a participat cu peste 120 de mostre de vin.

 

36 de școli și 31 de instituții medicale din capitală au fost conectate la căldură

Peste 530 de obiecte din municipiul Chișinău racordate la sistemul centralizat de termoficare au fost conectate deja la încălzire, printre acestea sînt 137 de grădinițe, 36 de școli, 31 de instituții medicale, 204 blocuri locative și 88 de agenți economici. Potrivit datelor Termoelectrica, procedura de conectare la energia termică a demarat încă de la sfîrșitul lunii septembrie. Veaceslav Eni, directorul general al Termoelectrica a spus că blocurile locative care dispun de permis de conectare pot beneficia oricînd de căldură, la solicitarea gestionarilor fondului locativ.

 

Anual, peste 10 mii de moldoveni suferă un accident vascular cerebral

În R. Moldova, anual peste 10 mii de moldoveni suferă un accident vascular cerebral, aceasta fiind principala cauză de handicap pentru populația adultă. Datele au fost făcute publice în contextul marcării Zilei Mondiale de Prevenire a Accidentului Vascular Cerebral /AVC/. Potrivit datelor prezentate de Ministerul sănătății, 13% dintre pacienți care au făcut AVC sînt de vîrstă aptă de muncă, iar o treime din victimele AVC-ului sînt persoane social active. Totodată, AVC-ul reprezintă a doua cauză de apariție a demenței, depresiei şi cea mai frecventă cauză de epilepsie la vîrstnici.

 

SFS a anunțat startul celei de-a patra etape a Loteriei fiscale

Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a anunțat despre finalizarea celei de-a treia etape a concursului “Loteria fiscală” și inițierea celei de-a patra etape a competiției. De la începutul anului curent, la “Loteria fiscală” au participat 32,87 milioane de tranzacții în valoare totală de 9,509 miliarde de lei, iar ca urmare a tragerii la sorți, au fost desemnați 625 de cîștigători. Cîștigătorii au ridicat premii în valoare de cîte 1000 (525 de persoane) și 1500 lei (100 de persoane), în cazul ediției speciale dedicate sărbătorilor de Paști. Pînă în prezent, au fost oferite premii în valoare de 675 mii de lei.

 

Pretinşii pacificatori transnistreni au anunţat exerciţii militare pentru o perioadă de trei luni

Pretinşii pacificatori supuşi regimului separatist de la Tiraspol invită bărbaţii cu vîrta de pînă la 50 de ani la exerciţii militare pentru o perioadă de trei luni. Exerciţiile militare ar urma să înceapă la 1 decembrie, pe perioada acestora voluntarii vor fi asiguraţi cu haine, hrană şi loc pentru dormit, dar şi cu 2500 de ruble transnistrene (circa 155$). Fostul membru al Comisiei Unificate de Control Ion Leahu spune că de fapt regimul de la Tiraspol duce lipsă de personal pentru contingentul de pacificatori.

 

Peste 700 de familii din orașul Hîncești au rămas fără lumină după un accident rutier

Un accident rutier a condus la deconectarea de la energie electrică a 707 consumatori din orașul Hîncești. S-a întîmplat joi dimineața, în jurul orei 06:25, cînd un camion a derapat de pe traseu, din cauza ceții dense, și a ajuns într-un pilon. Într-un comunicat, compania „Premier Energy Distribution” a spus că șoferul va suporta toate cheltuielile. Potrivit comunicatului, camionul a ajuns într-un pilon al liniei electrice aeriene (LEA) cu nivelul de tensiune de 10 kV.

 

Vineri intră în vigoare două Metodologii pentru protecţia mediului de nitraţi

Metodologiile de identificare și desemnare a zonelor vulnerabile la nitrați și a zonelor sensibile la nutrienți, aprobate de Guvern, vor fi publicate în Monitorul Oficial de vineri, 30 octombrie. Controlul asupra executării acestora îi va reveni Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului. Metodologia respectivă stabilește abordările și criteriile de desemnare a acestor zone, în vederea asigurării protecției mediului ambiant de efectele negative ale nitraților.

 

Doi bărbaţi din Ialoveni au fost reținuți de CNA pentru trafic de influență

Doi bărbaţi din Ialoveni au ajuns în izolatorul CNA, după ce au fost reținuți într-un dosar de trafic de influență. Aceștia sînt bănuiți că ar fi încercat să-l ajute pe un cunoscut să scape de dosarele penale. Potrivit CNA, cei doi s-ar fi prezentat ca angajați ai Ministerului Afacerilor Interne și i-ar fi promis denunțătorului că îl pot ajuta să scape de răspundere, susținînd că ar avea influență asupra unor polițiști şi procurori din Procuratura municipiului Chişinău. Pentru intermediere, cei doi au cerut 600 de euro. Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru trafic de influență, iar dacă vor fi găsiți vinovați, ei riscă pînă la șase ani de pușcărie.

 

28 de stații de așteptare a transportului public din capitală au fost renovate

În capitală au fost renovate 28 de pavilioane ale stațiilor de așteptare a transportului public. Potrivit Serviciului de presă al Primăriei capitalei, în sectorul Buiucani au fost instalate 11 stații, 12 stații în sectorul Centru, iar în sectorul Rîșcani au fost reabilitate alte cinci obiective. Pe fiecare stație este inscripționată denumirea acesteia, sînt dotate cu ceas și iluminare nocturnă.

 

Polițiștii și ANTA vor monitoriza traseele în ziua scrutinului

În ziua desfășurării scrutinului prezidențial, echipe mobile ale poliției și Agenției Naționale Transport Auto vor monitoriza toate traseele R. Moldova, pentru a nu admite transportarea ilegală a cetățenilor către sectoarele de votare cu scopul de a frauda alegerile. În caz de depistare a unor încălcări, transportatorii vor fi sancționați. Declarația a fost făcută de secretarul de stat la Ministerul Afacerilor Interne, Sergiu Golovaci, la un briefing de presă.