REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (10 februarie 2021)

Vremea se schimbă brusc: în ţară se așteaptă ninsori şi ger pînă la 25 de grade

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a anunţat pentru perioada 11-17 februarie Cod Galben de schimbare bruscă a vremii. Potrivit meteorologilor, pe 11-12 februarie vor cădea precipitații sub formă de ploaie cu trecere în ninsoare, izolat ninsori puternice (grosimea stratului de zăpadă va crește cu 5-10 cm). Totodată, în legătură cu pătrunderea maselor de aer rece de origine arctică, în perioada 12-17 februarie, temperatura aerului noaptea treptat va scădea de la 8 - 13 grade de ger pînă la minus 14 - 19 grade Celsius. Spre sfîrșitul perioadei de avertizare, la nord termometrele vor indica pînă la minus 20 - 22 grade Celsius, iar ziua frigul va scădea pînă la 8 - 13 grade.

 

Radu Albot a cîștigat prima rundă de dublu la competiția Australian Open

Jucătorul moldovean de tenis, Radu Albot, a cîștigat prima rundă de dublu la competiția Australian Open. Sportivul moldovean a jucat împreună cu britanicul Daniel Evans împotriva argentinianului Andres Molteni și a polonezului Hugo Nisa. Tandemul condus de Albot a cîștigat în două runde, 6-2, 6-3. Meciul a durat o oră și șase minute. Anterior, jucătorul moldovean a făcut senzație, învingîndu-l pe spaniolul Roberto Bautista Agut, care se află pe locul 13 în ierarhia mondială a jucătorilor de tenis.

 

Colectivul ambasadei R. Moldova în Statul Israel a fost vaccinat anti-COVID

Colectivul ambasadei R. Moldova în Statul Israel, împreună cu alte misiuni diplomatice, a participat la campania națională de vaccinare contra COVID-19 cu genericul „pune umărul”, proces organizat de către Ministerul Afacerilor Externe la Statului Israel. Despre aceasta au anunțat reprezentanții ambasadei. „Faptul că colaboratorii diplomatici vor avea imunitate contra COVID-19, va contribui la activitatea cotidiană neîntreruptă a misiunii diplomatice, dar și la securitatea sănătății cetățenilor R. Moldova, care zilnic interacționează cu personalul ambasadei”, se menționează în postare.

 

Femeia care și-a abandonat fetița în scara blocului a fost reținută

Femeia care și-a abandonat fetița în scara blocului a fost identificată și reținută. Potrivit poliției, mama copilei s-a dovedit a fi o tînără de 20 de ani, originară din raionul Hîncești. Despre aceasta a anunțat poliția. Femeia urmează a fi audiată de către ofițerul de urmărire penală și procurorul de sector iar toate circumstanțele și ce a făcut-o pe aceasta să recurgă la așa gest urmează a fi stabilite. În acest caz a fost inițiată o cauză penală. Potrivit poliției, femeia riscă amendă pînă la 27 500 lei sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau închisoare de pînă la 2 ani.

 

Conducerea ASD a avut o ședință cu reprezentanții Băncii Mondiale

Conducerea Administrației de Stat a Drumurilor a avut o ședință online cu reprezentanții Ministerului Economiei și Infrastructurii, Băncii Mondiale și companiei de consultanță a ASD, Roughton International. În cadrul conferinței online a fost raportat progresul de execuție a contractelor în derulare privind reabilitarea a 12,5 km ai Coridorului 13.2 și a circa 10 km ai Coridorului 8.3, cu o valoare totală a lucrărilor de peste 185 milioane de lei, alocați în cadrul Proiectului de Îmbunătățire a Drumurilor Locale de Banca Mondială.

 

Codul Electoral ar urma să fie completat cu o secțiune nouă

Codul Electoral ar urma să fie completat cu o secțiune nouă - ”particularitățile organizării și desfășurării alegerilor în UTA Găgăuzia”. Comisia juridică, numiri și imunități a Parlamentului a aprobat astăzi raportul la proiectul de lege pentru modificarea și completarea unor acte legislative. Potrivit documentului, completările reflectă procedura de organizare și desfășurare a alegerilor în Adunarea Populară și a Guvernatorului (Bașkanului) Găgăuziei, autoritatea care asigură aceste alegeri, precum și mecanismul pentru asigurarea interacțiunii Comisiei Electorale Centrale cu Comisia Electorală Centrală a Găgăuziei în chestiunile ce țin de registrul alegătorilor.

 

În Moldova se va desfăşura Săptămîna Învățămîntului Dual

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC) va lansa, începînd cu 16 februarie, Săptămîna Învățămîntului Dual. Timp de şase zile, vor avea loc mai multe evenimente, dedicate domeniilor cum ar fi medicina, industria textilă, agricultura, automotive, electronică și inginerie, industria alimentară. Tinerii care au vîrsta cuprinsă între 15-18 ani, dornici să îmbrățișeze o meserie interesantă și solicitată pe piața muncii, pot călători virtual și descoperi informații utile despre oportunitățile care le oferă învățămîntul profesional tehnic prin sistem dual, au explicat surse de la MECC.

 

Un cetățean israelian, condamnat la 42 de ani de detenție, a fost reținut în R. Moldova

Legea penală israeliană a condamnat un bărbat la 42 de ani de detenție pentru viol, hărțuire sexuală și fapte indecente în timp ce deținea o funcție publică. Bărbatul de 75 de ani se ascundea pe teritoriul R. Moldova de opt ani, cu acte de identitate false ale Republicii Bulgaria. Acesta a fost localizat și reținut datorită măsurilor întreprinse de ofițerii Direcției investigații criminalitate. Bărbatul urmează să fie prezentat în fața instanței de judecată, pentru a fi confirmat mandatul de arest internațional și ulterior să fie pregătite actele pentru extrădarea acestuia în Israel, unde își va ispăși pedeapsa.

 

Regulamentul Parlamentului ar putea fi modificat

Comisia juridică, numiri și imunități a examinat astăzi un proiect de modificare a Regulamentului Parlamentului. Documentul examinat de comisie presupune introducerea unor prevederi în Regulamentul Parlamentului, potrivit cărora proiectele hotărîrilor și deciziilor Biroului Legislativului se prezintă în limba de stat, cu traducere în limba rusă. Autorii proiectului susțin că, întrucît secretariatul Parlamentului deja realizează traduceri în limba rusă prin intermediul traducătorilor autorizați, implementarea proiectului nu presupune cheltuieli de la bugetul de stat. Proiectul urmează a fi supus dezbaterilor în plenul Legislativului.

 

O pagină web dedicată acțiunilor de răspuns și recuperare după COVID-19 a fost lansată cu suportul ONU

ONU Moldova a lansat o pagină web dedicată acțiunilor de răspuns și recuperare după COVID19. Echipa de Țară ONU Moldova a dezvoltat și prezentat Planul de Răspuns și Recuperare după COVID-19 pentru a sprijini R. Moldova în lupta cu pandemia. Pentru a face Planul mai accesibil și ușor de parcurs, acesta a fost transpus într-o pagina web. Pagina web face o scurtă descriere a celor cinci domenii de intervenție și prezintă prioritățile cheie de care ONU Moldova se ghidează în implementarea proiectelor sale.

 

Ambasadorul Italiei în R. Moldova își încheie misiunea diplomatică în țara noastră

Prim-ministrul interimar și Ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Aureliu Ciocoi, a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadoarea Italiei, Valeria Biagiotti, cu ocazia încheierii misiunii sale diplomatice în țara noastră. Potrivit Direcţiei comunicare și protocol a Guvernului, în cadrul întîlnirii, oficialii au remarcat dinamica pozitivă a relațiilor bilaterale moldo-italiene. Premierul interimar a apreciat sprijinul Italiei în promovarea agendei europene a R. Moldova și a exprimat deschiderea pentru consolidarea cadrului juridic bilateral în mai multe domenii, printre care securitatea socială.

 

Au fost lansate concursurile „Marca Comercială” şi „Premiul calității” pentru anul 2020

Camera de Comerț şi Industrie (CCI) a R. Moldova a lansat astăzi concursurile „Marca Comercială” şi ”Premiul pentru realizări în domeniul calității produselor și serviciilor” pentru anul 2020. „Sînt două concursuri notorii pentru sprijinirea companiilor din R. Moldova, precum şi pentru promovarea lor atît pe piața autohtonă, cît şi pe cea externă”, a estimat în conferința de lansare Mihai Bîlba, vicepreședinte al CCI. Viorel Iustin, directorul general al Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), instituție parteneră la concursul „Marca Comercială a anului”, a menționat că acesta este o platformă eficientă pentru promovarea celor mai bune mărci – şi pentru cele renumite, şi pentru cele la etapa de debut.