REALITATEA INTERNATIONALA PE SCURT (20 Decembrie 2021)

Cumplit! Un copil migrant de doar un an a traversat Mediterana fără părinți, într-o ambarcațiune cu zeci de bărbați

Un copil de un an, neînsoţit şi ai cărui părinţi l-ar fi trimis să traverseze singur Marea Mediterană, a ajuns în siguranţă pe insula Lampedusa, au relatat media italiene, citate de AFP. Copilul, despre care se crede că abia are un an, a fost reperat de echipele de salvare printre circa 70 de bărbaţi pe o barcă acostată Vineri pe această insulă siciliană, conform cotidianului La Repubblica.

Aproximativ 500 de migranţi au ajuns în şapte debarcări separate pe această mică insulă în ultimele două zile, conform ziarului.„A traversat Mediterana chiar înainte să fi învăţat să meargă. A înfruntat valurile singur”, a adăugat cotidianul, subliniind că băieţelul este „prea mic pentru a-şi spune numele şi povestea”. Nici ceilalţi migranţi nu ştiau cum îl cheamă pe copil, dar părinţii acestuia i-ar fi rugat să aibă grijă de el în timpul traversării, probabil pentru că ei nu au putut să se îmbarce cu el, conform La Repubblica. Numărul migranţilor care vor să ajungă în Europa prin Mediterana, plecînd din Libia sau Tunisia, este în creştere puternică faţă de anii precedenţi. Conform Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie, aproximativ 1.340 de persoane au murit pornind în călătorii periculoase prin Mediterana Centrală de la începutul anului.

Un traficant de 79 de ani, celebru pentru evadările sale spectaculoase, a fost prins în Italia după un an de căutări

Graziano Mesina, un condamnat celebru pentru evadările sale spectaculoase şi inclus printre cei mai periculoşi opt infractori fugari din Italia, a fost arestat în satul său natal din Sardinia, a anunţat Ministerul italian de Interne italian. Bărbatul, în vîrstă de 79 de ani, trebuie să ispăşească o pedeapsă de 24 de ani de închisoare pentru trafic internațional de droguri. Cu peste 40 de ani petrecuţi în închisoare pentru tentativă de crimă şi răpiri, el a ajuns pe prima pagină a ziarelor după ce a devenit un adevărat „maestru” al evadărilor. La un moment dat, a sărit dintr-un tren în timpul unui transfer. Altădată, a reușit să fugă după ce s-a deghizat în preot. De altfel, în 1970, a participat la un meci de fotbal al echipei sale favorite, Cagliari, îmbrăcat în femeie, scrie AFP. Cu altă ocazie, a fugit cînd era internat în spital și a stat ascuns două zile într-o conductă. Ulterior, Graziano Mesina a obținut statutul de „pocăit”, după ce a jucat un rol-cheie în eliberarea unui copil răpit, Farouk Kassam, determinîndu-l pe Preşedintele italian de atunci să îl graţieze în 2004.

O perioadă a lucrat ca ghid turistic, însă în 2013 a fost din nou arestat pentru că își crease o reţea internaţională de traficanţi de droguri, ceea ce a dus la revocarea graţierii sale. Se afla sub control judiciar, dar pentru că nu a respectat termenii, a aflat în Iulie 2020 că instanța supremă a decis că trebuie să se întoarcă în închisoare. „Am petrecut deja prea mult timp în închisoare, peste 45 de ani, iar gîndul de a mă întoarce acolo pentru a muri m-a speriat”, a explicat el de ce a decis să fugă și să se ascundă. În noaptea de Vineri spre Sîmbătă, Poliţia l-a arestat într-o casă din satul natal, Desulo, în Sardinia. În acest sat de munte a crescut ca cel mai mic dintr-o familie cu 11 copii al căror tată era cioban. Avocaţii săi au declarat pentru agenţia italiană de presă ANSA că a trecut printr-un an dificil ca fugar, în timpul căruia două dintre surorile sale și un nepot au murit de COVID-19.

Moartea bizară a unei tinere, model pe Instagram

Trei bărbați au fost arestați în cadrul unei anchete cu privire la moartea unui tinere, model de pe Instagram, și a prietenei ei. Cele două au fost aruncate în fața a două spitale din Los Angeles, luna trecută. Christy Giles, 24 de ani, model pe Instagram, a fost găsită moartă pe trotuar, în fața Spitalului Southern California din Culver City, pe 13 Noiembrie. Prietena ei, Hilda Marcela Cabrales-Arzola, a fost găsită inconștientă în fața Kaiser Permanente Los Angeles Medical Center două ore mai tîrziu și a fost plasată în comă indusă. Cu o zi înainte de a împlini 27 de ani, a intrat în moarte cerebrală, iar familia a decis să fie deconectată de la aparate. Soțul lui Christy Giles, Jan Cilliers, a confirmat pentru ABC că Departamentul de Poliție din Los Angeles a făcut trei arestări, însă nu au fost oferite alte detalii.

Cabrales-Arzola și Giles au mers împreună la o petrecere organizată într-un depozit din East LA, cu o seară înainte de a fi găsite în fața spitalelor. Cele două prietene au plecat de la petrecere însoțite de trei bărbați neidentificați și s-au dus într-un apartament din West Hollywood, au declarat atunci mama lui Giles și soțul ei. Ele urmau să plece din apartamentul respectiv pentru a participa la o altă petrecere, dar asta nu s-a mai întîmplat. Cilliers a spus că, în timp ce se aflau în apartament, soția sa i-a trimis un mesaj lui Cabrales-Arzola, spunîndu-i „Hai să mergem”, alături de un emoticon cu fața șocată. Cabrales-Arzola i-a răspuns că a chemat un Uber, dar cele două femei nu au urcat în nici o mașină. Un raport toxicologic a arătat că Hilda Cabrales-Arzola avea heroină în sînge. Soțul lui Christy Giles a spus că nici una dintre femei nu ar fi consumat heroină în mod voluntar.

Emiratele Arabe Unite renunţă la cenzurarea filmelor în cinematografe

Filmele difuzate în cinematografele de pe teritoriul Emiratelor Arabe Unite nu vor mai fi cenzurate, au precizat Duminică autorităţile, anunţînd crearea unei noi categorii de pelicule interzise persoanelor cu vîrsta sub 21 ani, potrivit AFP, scrie agerpresFilmele casificate 21+ ”vor fi difuzate în versiunea lor internaţională”, cu un control strict în ceea ce priveşte respectarea limitelor de vîrstă, a anunţat Biroul de reglementare în domeniul media pe pagina sa de Twitter. Cenzura este o practică răspîndită în lumea arabă, în special în regiunile foarte conservatoare din Golf. Filmele care includ scene considerate ca avînd potenţial să aducă atingere moralităţii locale sunt deseori tăiate la montaj, adică interzise.

Emiratele Arabe, cu o populaţie alcătuită 90% din expatriaţi, au întreprins în ultimii ani vaste demersuri de modernizare a reglementărilor, pentru a deveni una dintre ţările cele mai deschise din Golf. Pentru a consolida atractivitatea Emiratelor, autorităţile au legalizat concubinajul, au relaxat restricţiile în ceea ce priveşte alcoolul şi au oferit sejururi de lungă durată străinilor. Autorităţile din această ţară au anunţat că vor adopta, începînd de la 1 Ianuarie, un weekend pe model occidental (Sîmbătă-Duminică), în timp ce în alte ţări musulmane din regiune, weekendul este alcătuit din Vineri (zi importantă de rugăciune) şi Sîmbătă.

Omicron rezistă la toate tipurile de vaccin și la tratamentul cu anticorpi monoclonali

Un studiu realizat în SUA arată că varianta Omicrom a virusului SARS CoV-2 este rezistentă la toate tipurile de vaccin, dar și la tratamentul cu anticorpi monoclonali utilizat în spitale în cazul pacienților infectați, informează mediafax. Profesorul de boli infecţioase şi microbiologie la Universitatea din Pittsburgh, Cristian Apetrei, a analizat rezultatele unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Columbia. Rezultatele sunt deprimante, a spus virusulog român stabilit în SUA. Potrivit studiului, „varianta Omicron este puternic rezistentă la neutralizare” în cazul persoanelor vaccinate și a celor care au trecut prin boală. De asemenea, Omicron este rezistentă la unul dintre tratamentele folosite frecvent în spitale în cazul pacienților care fac forme grave.

„Evaluarea unui panel de 19 anticorpi monoclonali a relevat că eficacitatea acestora este fie abolită, fie puternic redusă. Sunt incluși în această categorie inclusiv anticorpii monoclonali comerciali aprobați pentru utilizarea în pacienți”, a explicat Cristian Apetrei. În timpul cercetărilor, specialiștii de la Universitatea Columbia au identificat patru noi mutații în domeniul spike al SARS-CoV-2 Omicron care provoacă rezistența la vaccin și tratament. Rezultatele studiului reprezintă vești proaste pentru comunitățile care refuză să se vaccineze, spune cercetătorul. „Întrucît dacii liberi continuă să nu se vaccineze ca să primească monoclonali în spital, acestea sunt paternurile de neutralizare de către anticorpii monoclonali comerciali. Că să știe că, dacă ajung la spital, după inghiorlaiala de sărbători nu prea au la ce să se aștepte”, a precizat specialistul român.

Două rachete au vizat zona verde în care se află Ambasada SUA la Bagdad

Două rachete au vizat Duminică dimineaţa zona verde ultrasecurizată din Bagdad care găzduieşte Ambasada SUA, au declarat forţele de securitate irakiene într-un comunicat, informează AFP, potrivit agerpres. „Zona verde din Bagdad a fost ţinta a două rachete Katiuşa. Prima a fost doborîtă în aer de bateriile de apărare C-RAM, a doua a căzut într-o piaţă, distrugînd două vehicule”, se arată în comunicat. O sursă de securitate a declarat pentru AFP că racheta doborîtă a căzut în apropierea Ambasadei SUA, în timp ce a doua a căzut la 500 de metri de ea. Atacul nu a fost revendicat.

În ultimele luni, zeci de atacuri cu rachete sau atacuri cu drone au vizat trupele americane şi interesele SUA în Irak. Niciodată revendicate, aceste atacuri sunt în mod sistematic puse de Statele Unite pe seama facţiunile irakiene pro-Iran. Atacul de Duminică a avut loc după ce Irakul a anunţat deja oficial încheierea „misiunii de luptă” pe teritoriul său a coaliţiei internaţionale antijihadiste conduse de Washington şi a trupelor americane angajate în acest cadru. În realitate, cei aproximativ 2.500 de militari americani şi cei 1.000 de militari ai coaliţiei vor rămîne în Irak pentru a continua un rol de instruire, consiliere şi asistenţă. Facţiunile irakiene pro-iraniene cer plecarea tuturor forţelor americane staţionate în ţară.

O americancă a născut pe scaunul din față al unei mașini Tesla aflată pe funcția autopilot

O femeie din Philadelphia a născut pe scaunul din față al unei mașini Tesla, în timp ce automobilul mergea pe funcția autopilot, scrie The Guardian. Întîmplarea, relatată de Philadelphia Inquirer, a avut loc în Septembrie, cînd Yiran Sherry, 33 de ani, și soțul ei, Keating Sherry, 34 de ani, îl duceau la grădiniță pe băiatul lor de 3 ani, Rafa. Lui Yiran i s-a rupt apa pe drum, în timp ce erau blocați în trafic. Contracțiile deveneau din ce în ce mai puternice, iar mașina abia se mișca, cei doi dîndu-și seama că nu vor ajunge la timp. Keating a setat sistemul de navigație cu destinația spital și a pus mașina Tesla pe funcția autopilot. El a spus că ținea o mînă ușor pe volan, însă atenția lui era îndreptată spre soție.

„Mă strîngea de mînă de am crezut că mi-o rupe. I-am spus Ok, concentrează-te asupra respirației, dar mi-am dat și mie același sfat. Adrenalina pompa puternic”, a povestit Keating. În cele din urmă, Yiran a născut în mașină, pînă să ajungă la spital. Asistentele i-au tăiat cordonul ombilical cînd proaspăta mamă era încă în mașină, pe scaunul din dreapta. Cei doi soți s-au liniștit cînd medicul pediatru le-a spus „E sănătoasă, felicitări”. Yiran povestește că, la spital, veneau mereu asistentele în salon să vadă „bebelușul Tesla” și o întrebau „Tu ești cea care a născut în mașină?”. Cuplul a botezat-o pe fiica lor Maeve Lily, dar au avut în vedere și numele Tess, ca tribut pentru fabricantul de mașini. „Le mulțumesc inginerilor geniali de la Tesla pentru funcția autopilot”, a spus Keating Sherry.

Marea Britanie a raportat încă 12.133 de cazuri cu varianta Omicron

Autorităţile sanitare din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord au anunţat Duminică încă 12.133 de cazuri de COVID-19 cu varianta Omicron confirmate prin secvenţiere în ultimele 24 de ore, al căror total ajunge astfel în această ţară la 37.101, transmite Reuters. Grupul Ştiinţific Consultativ pentru Urgenţe (SAGE) al Guvernului de la Londra consideră ”aproape sigur” că sute de mii de persoane în Regatul Unit se infectează zilnic cu această variantă şi nu sunt cuprinse în statistici, fie pentru că nu sunt testate, fie sunt testate dar nu este efectuată secvenţierea genomului, Regatul Unit fiind totuşi una dintre ţările care desfăşoară cea mai intensă activitate de secvenţiere. Potrivit aceluiaşi grup consultativ, în lipsa unei înăspriri a restricţiilor antiepidemice ”indicatorii de modelare arată un vîrf de cel puţin 3.000 de internări zilnice în Anglia”.

Experţii sanitari atrag atenţia că chiar dacă varianta Omicron ar fi mai puţin severă decît varianta Delta, transmiterea ei intensă poate copleşi sistemele sanitare prin numărul mare al îmbolnăvirilor. În faţa celor peste 90.000 de cazuri de COVID-19 confirmate zilnic în Regatul Unit la sfîrşitul săptămînii trecute, potrivit unui articol din The Times, Guvernul pregăteşte noi restricţii, printre cele propuse fiind închiderea barurilor şi restaurantelor în interior sau limitarea numărului de persoane care se pot întîlni în spaţii închise. Între timp, primarul Londrei, Sadiq Khan, a declarat starea de ”incident major” în Capitala britanică, unde spitalizările cu COVID-19 au crescut săptămîna trecută cu 30%. Circa 80% din cazurile de COVID-19 descoperite la Londra sunt cu varianta Omicron, potrivit estimărilor sanitare din 17 Decembrie.

Francezii vor putea prelua numele de familie al mamei printr-o simplă cerere la Primărie

Cetățenii francezi vor putea să preia numele de familie al mamei cînd devin adulți, a anunțat Duminică ministrul Justiției, Eric Dupond-Moretti, potrivit Reuters.

Guvernul francez și-a anunțat sprijinul pentru un proiect de lege propus de un parlamentar al partidului de guvernămînt, Patrick Vignal, lege care le va permite tinerilor, odată ajunși la vîrsta de 18 ani, să-și schimbe numele printr-o procedură simplă la Primărie. Cetățenii francezi vor avea libertatea de a păstra numele de familie al tatălui, sau să preia numele de familie al mamei, sau să și le treacă pe amîndouă în actul de identitate, în ce ordine vor ei. Și în prezent francezii își pot schimba numele de familie, numai că procedura este lungă și greoaie, fiind nevoie de un motiv întemeiat pentru așa ceva. Proiectul de lege va ajunge la vot în săptămînile următoare.

Într-un interviu pentru revista Elle, Dupond-Moretti a declarat că noua legislație va face mai ușoară schimbarea numelui cetățenilor crescuți de mame singure, sau de două mame, sau de doi tați. Legea va fi o soluție și pentru cei care vor să-și schimbe numele de familie după un eveniment traumatic, cum ar fi incestul sau violența din partea tatălui împotriva mamei copilului, a mai precizat Dupond-Moretti.

Olanda intră în lockdown pînă în Ianuarie din cauza Omicron

Guvernul Olandei a anunțat că țara va intra într-un lockdown strict pînă la jumătatea lui Ianuarie, ca urmare a răspîndirii variantei Omicron, relatează BBC. Conform premierului Mark Rutte, restricțiile care erau „inevitabile” includ închiderea completă a tuturor magazinelor ne-esențiale, a școlilor, barurilor, restaurantelor dar și altor astfel de spații publice. Este vorba despre cele mai dure restricții anunțate pînă acum pentru stoparea răspîndirii variantei Omicron. Nu doar Olanda, dar și alte țări europene au recurs la restricții mai multe și mai dure pentru a stăvili răspîndirea noii variante mutante. Noile restricții au intrat în vigoare de Duminică și au fost anunțate după o ședință de urgență între membrii Guvernului și experți sanitari.