R.M. ar trebui sa ceara retrocedarea teritoriilor ocupate

Împărţirea teritoriilor Uniunii Sovietice, după pieirea acesteia, n-a convenit Rusiei, care nu s-a împăcat nici cu pierderea Crimeei, nici cu pierderea influenţei în zona din vecinătatea sa. Pe de altă parte, în urma descompunerii Uniunii Sovietice, Ucraina a obţinut independenţă faţă de Rusia şi în acelaşi timp s-a ales cu imense teritorii ocupate anterior de către Uniunea Sovietică de la vecinii ei şi rămase după prăbuşirea acesteia în componenţa Ucrainei. Aşa s-a întîmplat cu Crimeea, cu sudul şi nordul Basarabiei, cu Bucovina de Nord, cu o parte din teritoriul Ungariei şi al Poloniei.

Astfel, Ucraina, timp de mai multe secole colonie rusă, apoi sovietică, în prezent ocupă imense teritorii străine care aparţin vecinilor, devenind a doua ţară colonială din estul Europei. Deşi conducătorii de la Kiev ştiau că mari teritorii din componenţa ei îi sunt străine, aparţin vecinilor, n-au găsit totuşi de cuviinţă să reîntoarcă vecinilor măcar parţial teritoriile ocupate şi, în consecinţă, ruşii şi-au luat Crimeea, iar războiul dezlănţuit în răsăritul Ucrainei a zdruncinat gîndirea imperială a Kievului. Pentru a ne întoarce nouă la Giurgiuleşti cîţiva metri pătraţi  din pămîntul nostru strămoşesc, Ucraina ne-a luat în schimb segmentul de şosea care trece prin moşia satului Caplani, care după suprafaţă depăşeşte de multe ori suprafaţa celor cîţiva metri pătraţi primiţi la Giurgiuleşti.

Să ne amintim cum se construiau buticuri pentru schimb valutar pe insula Şerpilor, în timpul tratativelor cu România referitor la zona de demarcare în Marea Neagră. Cît de anevoios au decurs tratativele cu România în perioada de preaderare a acesteia la UE şi NATO. Ştiind că României tratatul de pace cu Ucraina pentru integrarea ei în UE îi este obligatoriu, Ucraina a dus tratativele neconstructiv, umilitor, de pe poziţii imperiale, fără a retroceda României nici măcar un metru pătrat de pămînt din Bucovina de Nord, ocupată de către Uniunea Sovietică în 1940. N-a retrocedat României nici ţinutul Herţa, care nu fusese inclus în pactul Ribbentrop-Molotov şi în care nu există nici un sat ucrainean. Iată, însă, că Ucraina, motivată de conflictul militar cu Rusia, rîvneşte cu disperare să se integreze în UE şi NATO, pentru care are nevoie, inevitabil, de susţinerea României.

În continuare, vom analiza posibilitatea de întregire a R. Moldova prin unirea Transnistriei cu Basarabia, ciopîrţită, lipsită de nordul şi sudul ei, precum şi eventuale consecinţe în urma acestei întregiri. Menţionăm că R. Moldova este urmaşul Republicii Sovietice Moldoveneşti, formată din unirea a şase judeţe din centrul Basarabiei ocupate cu Republica Autonomă Moldovenească din componenţa Ucrainei, numită astăzi Transnistria, bine înzestrată militar şi ocrotită de Rusia. La începutul anilor 90 ai secolului trecut, Transnistria a ieşit din componenţa R. Moldova, declarîndu-se stat independent. Nu este recunoscută de nimeni, dar economic şi militar se află sub umbrela Rusiei şi nu poate fi adusă în mod forţat în componenţa R. Moldova.

Să admitem că Transnistria ar accepta revenirea ei în componenţa R. Moldova. Componenţa etnică a Transnistriei, dar şi a Basarabiei, vor asigura triumful partidelor pro-ruse la cel dintîi scrutin electoral, şi drept urmare ne vom trezi în Uniunea Vamală. Această situaţie este contrară năzuinţelor de integrare în UE ale poporului moldav din Basarabia. Acest model de întregire a R. Moldova nu convine nici Transnistriei, deoarece din punct de vedere istoric nu are nimic în comun cu Basarabia, iar din punct de vedere politic este orientată spre Uniunea Vamală şi nu spre UE. Astfel aceste două componente – Basarabia şi Transnistria, care unindu-se ar constitui statul R. Moldova, din punct de vedere politic au divergenţe de ordin principial.

Nici în plan economic situaţia nu este mai fericită. Ambele componente sunt sărace, lipsite de resurse naturale şi drept urmare viitorul stat R. Moldova, format prin unirea lor, pentru mulţi ani înainte va fi şi el sărac. Iată că avem o situaţie bine motivată politic, economic şi istoric pentru refuzul categoric al Transnistriei de a se uni cu Basarabia în scopul formării statului R. Moldova. Intelectualitatea şi politicienii de pe malul stîng al Nistrului au conştientizat că Transnistria a fost folosită de către Uniunea Sovietică în anii 40 ai secolului trecut pentru formarea, împreună cu Basarabia ocupată, a Republicii Sovietice Moldoveneşti, şi în prezent ei nu văd necesitatea de a rămîne în componenţa acestei formaţiuni statale. În convingerile transnistrenilor, ambiţiile Chişinăului de a aduce cu orice preţ Transnistria în componenţa R. Moldova nu sunt motivate nici politic, nici istoric, nici juridic. Se bazează numai pe făcătura monstruoasă a Uniunii Sovietice.

Pornind de la cele expuse mai sus, dar şi din convorbirile cu mulţi intelectuali din Transnistria, argumente bazate pe adevărul istoric, realitatea în care trăim, ajungem la concluzia că nu există şi nu va exista o variantă potrivit căreia aceste două componente se vor uni pentru a forma statul R. Moldova cu aspiraţii europene. Teza potrivit căreia Basarabia ar deveni atractivă pentru Transnistria  în cazul ]n care nivelul de trai în Basarabia va depăşi mult nivelul de trai din Transnistria este lipsită de sens, constituie  o teză infantilă. Ar trebui să se înţeleagă în ultimă instanţă  faptul că munca celor cinci plus doi (5 + 2) este o cheltuială nejustificată de bani şi pierdere de timp.

Oare e greu de înţeles că în cazul în care, sub anumite presiuni interne, sau externe, sau de altă natură, Rusia va înceta să mai susţină Transnistria, aceasta, neîmpiedicată de nimeni, va putea lichida frontiera cu Ucraina, va putea adopta moneda ucraineană, va putea să-şi restabilească vechiul statut de Republică Autonomă Moldovenească în componenţa Ucrainei şi în aşa fel va termina hărţuiala şi infinitele negocieri cu Chişinăul?!

În cazul în care Transnistria va înceta să fie ocrotită de către Rusia, atunci, dintre cele două posibilităţi - de a se uni cu Basarabia sau de a se uni cu Ucraina - va alege ultima şi nici o ţară din lume nu o va putea opri în realizarea acestei alegeri. În urma convorbirilor cu mulţi intelectuali din Transnistria, am constatat că separatismul actual de acolo pentru majoritatea populaţiei nu poartă un caracter politic, ci are la bază trezirea acestei populaţii şi decizia ei de a alege revenirea în componenţa Ucrainei, mai înţeleaptă decît participarea în calitate de componentă la întregirea R. Moldova.

În această situaţie, pentru Chişinău, perioada de 20 de ani de tratative cu Tiraspolul pe problema întregirii R. Moldova este suficientă pentru a înţelege că formularea problemei este greşită şi nu poate avea o soluţie pozitivă. Chişinăul n-are nici un drept moral, istoric sau juridic să constrîngă Transnistria atîţia ani pentru ca aceasta să se unească cu Basarabia pentru formarea statului R. Moldova. E timpul ca Chişinăul să revină în cîmpul înţelepciunii, să folosească momentul istoric, să-şi ceară teritoriile pierdute – sudul Basarabiei şi Tighina. Pentru aceasta ar trebui adresată României o solicitare de susţinere în efectuarea unui schimb de teritorii cu Ucraina, astfel încît aceasta îşi reîntoarce Transnsitria, fără Tighina. Iar Basarabiei i se retrocedează sudul ei şi Tighina.

Din cauza conflictului militar cu Rusia, Ucraina rîvneşte să se integreze în UE şi NATO, fapt pentru care, inevitabil, are nevoie de susţinerea României. În această situaţie, este nevoită să accepte schimbul de teritorii schiţat aici, care de alt fel este favorabil ei. Menţionăm că, efectuînd acest schimb de teritorii, se rezolvă şi problema întregirii etniei găgăuze, cît şi a celei bulgare din Basarabia. Din punct de vedere economic, al suprafeţei de schimb de teritorii, al industriei, al calităţii pămîntului şi altele, acest schimb nu ne este favorabil nouă, ci Ucrainei. Pentru noi însă este mai bun decît nimic şi mult mai bun decît Uniunea Vamală. Pentru noi de asemenea este importantă şi încheierea negocierilor cu Tiraspolul.

Pentru Ucraina însă acest schimb de teritoriu este convenabil, atît din punct de vedere economic, cît şi politic – nu va mai avea Rusia ca vecină în această parte a sa. Pe parcursul celor 20 de ani de negocieri între Chişinău şi Tiraspol, Ucraina aştepta ca în cele din urmă Transnistria va reveni în componenţa ei fără careva schimb de teritorii, dar ce aştepta Chişinăul este greu de înţeles. Dacă însă Chişinăul în continuare va rămîne surd şi mut la cele expuse aici, atunci tîrguiala cu Tiraspolul va continua mulţi ani înainte şi vom plăti, fără rost, mulţi Carpovi şi mulţi Osipovi pînă ce aceştia vor obosi şi le va veni mintea la cap.

Mai proastă, sau chiar dramatică, ar fi situaţia dacă totuşi în urma unui blestem al neamului s-ar produce unirea Transnistriei cu Basarabia, atunci ne vom regăsi în Uniunea Vamală. În Republica Moldova Întregită vom avea două limbi oficiale, după modelul sovietic, iar peste un secol, sau mai devreme, urmaşii noştri vor întreba: „Кем были наши предки”? Li se va răspunde „Они были строителями коммунизма в отдельно взятой стране”. Unde sunt moldovenii din Tighina şi ce limbă vorbesc ei? Dar cei din Bălţi, Briceni şi din alte urbe ale Basarabiei?

În încheiere, precizăm că, pentru claritatea poziţiei noastre în această problemă, este important să declarăm hotărît şi răspicat: „Noi nu vrem pămînt străin”, nu vrem pămîntul Transnistriei care nici ea nu ne vrea, noi vrem pămîntul nostru strămoşesc, vrem Basarabia întregită, aşa săracă cum este ea, ca să-şi poată decide singură destinul şi soarta sa. Prin această declaraţie, întărim mult motivaţia României pentru a veni în ajutorul nostru. Într-adevăr, se pune problema restabilirii unui adevăr istoric, prin schimb de teritorii.

Motivaţia potrivit căreia tratatele internaţionale de după Al doilea război mondial interzic schimbarea frontierei între ţări nu este justă. Într-adevăr, nu se admit asemenea schimbări prin aplicarea forţei, dar se admite, de comun acord, reparaţia unor greşeli istorice. Pe de altă parte, tratatele internaţionale nu pot obliga România să susţină integrarea în UE şi NATO a unui stat colonial, corupt, în care sunt încorporate teritorii atît ale României, cît şi ale Basarabiei. În aceste circumstanţe, este firesc să solicităm Preşedintelui României, dl. Klaus Iohannis, implicarea sa în problema retrocedării pămînturilor ocupate ale Basarabiei.

Schimbarea componenţei etnice în sudul Basarabiei începută de către Rusia ţaristă şi continuată apoi de către imperiul sovietic este un fapt împlinit, dar întoarcerea teritoriilor ocupate potrivit schemei expuse aici la etapa dată este posibilă, doar că trebuie să cîntărim ce pierdem şi ce cîştigăm. În această problemă, la momentul dat al istoriei, unicul cîştig este moşia strămoşească, adusă acasă aşa săracă şi lăsată de izbelişte cum este ea.

Am cutreierat Transnistria în lung şi în lat, am discutat cu oameni de rînd şi cu intelectuali, printre care şi cu unii dintre foştii mei studenţi. Am constatat că majoritatea populaţiei de acolo îşi doreşte o despărţire de Basarabia aşa cum s-a petrecut despărţirea între Cehia şi Slovacia.

Sergiu Miron, doctor în matematică, profesor