PROCURORII REIAU PROCEDURILE PENALE IN PRIVINTA FOSTULUI SEF-ADJUNCT AL IGP

Procurorii anunță despre reluarea procedurilor penale în privința fostului șef-adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Gheorghe Cavcaliuc.

Neregulile au fost constatate de procurori în cadrul verificărilor, cu titlu de control ierarhic superior, a proceselor penale pornite în baza sesizărilor depuse anterior la Procuratura Anticorupție și CNA, inclusiv de către Serviciul Protecție Internă și Anticorupție al MAI.

SPIA ar fi stabilit o serie de încălcări pretins abuzive ale șefului-adjunct al IGP, care în cursul anului 2015 ar fi aplicat ilegal stimulări, sancțiuni disciplinare, avansări, transferuri, concedieri, fără a avea împuterniciri în acest sens, prejudiciind statul în proporții deosebit de mari.

Procuratura Anticorupție a refuzat, în intervalul anilor 2015-2019, pornirea urmăririi penale în privința acestuia, arhivînd materialele. „Stabilind erori de drept și de fapt în soluțiile date anterior de procurorii anticorupție, Procuratura Generală a dispus reluarea investigațiilor pe aceste cazuri în scopul înlăturării omisiunilor admise, administrarea materialului probator corespunzător pentru o apreciere juridică obiectivă și adoptarea unor soluții legale și întemeiate pe fiecare caz”, precizează instituția într-un comunicat de presă.

Contactat de IPN, fostul șef-adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Gheorghe Cavcaliuc, are telefonul deconectat.

Sursa: IPN