Punct de vedere

Motto: „Acolo unde începe minciuna începe şi ticăloşenia” (Honore de Balzac, „Beatrix”).

Motto: ,,Păziţi-vă de proroci mincinoşi, care vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sînt lupi răpitori. Îi veţi recunoaşte după roadele lor’’ (Evanghelistul Matei, 7/15).

Este vorba de o persoană publică care are acest titlu și care în activitatea sa profesională desfășurată pe parcursul mai multor decenii se manifestă în două ipostaze incompatibile: ca profesionist care posedă numeroase și profunde cunoștințe în domeniul istoriei universale și în alte domenii auxiliare și ca ideolog al unui stat străin care își folosește cunoștințele respective în scopuri politice/geopolitice josnice și reprobabile. Mai concret: și ca maestru al înșelătoriilor politice și al falsificărilor istorice; și ca apostol al istoriografiei sovietice perimate; și ca amăgitor de oameni cu cunoștințe incomplete sau superficiale în domeniul disciplinei istorice; și ca propagator al iredentismului rusesc în Basarabia; şi ca slujitor al țelurilor expansioniste ale Rusiei; și ca om chinuit neîncetat de sentimentul de repulsie față de capacitatea istoriografiei românești de a dezvălui adevărul; și ca specialist în domeniile combaterii unionismului românesc în Basarabia/Moldova dintre Prut și Nistru și menținerii provinciei în sfera de influență a Rusiei.

Prin urmare, în discuţie e activitatea pseudoştiintifică a unui istoric învechit în fapte rele, care are concepţii vechi, depăşite, nesupuse procedeului de lustrare; comportamentul social – politic al unui om care nu s-a ales din viaţă cu nicio concluzie moralizatoare, cu nicio experienţă înaintată, cu nicio învăţătură progresistă.

În ce privește metodele/stratagemele întrebuințate pentru a denaturea fenomenele, evenimentele și activitatea personalităților istorice, ele sînt diverse și uneori destul de sofisticate pentru a putea fi înțelese de oricine: de la folosirea unor raționamente false, care deformează realitatea , la substituirea studiului concret - istoric al realității sociale prin scheme abstracte,preconcepute, ce nu au legătură cu faptele concrete;de la neglijarea principiului istorismului (potrivit căruia evenimentele și fenomenele trebuie studiate în legătura lor indisolubilă cu condițiile concrete care le-au generat), la inversarea realităților și deformarea sensului cuvintelor care le exprimă;de la ignorarea principiului cauzalității ( care spune:orice fenomen are o cauză/un fenomen sau un complex de fenome care precedă și produce un alt fenomen, denumit effect), la ruperea din context a unor fraze sau îmbinări de cuvinte utile falsificatorului; de la inversarea raportului/ legăturii între cele două fenomene ale cauzalității (cînd cauza se dă drept efect și viceversa), la întrebuințarea unor cuvinte injurioase la adresa unor personalități meritorii și evenimente de importanță capitală, la adresa poporului român, în special.

Doctorul habilitat în științe istorice a demonstrat, prin ceea ce a scris și a publicat pînă acum, că le cunoaște pe toate și le poate utiliza cu îndeminare /cu nerușinare în ale sale lucrări pseudoștiințifice, de care, probabil,nici cititorii de rea-credință nu se folosesc, ca să nu mai vorbim de lumea academică internațională , care dezaprobă asemenea mod de tratare a evenimentelor și fenomenelor istorice.

Întrucît toate lucrările istorice și publicistice ale personajului nostru abundă în falsificări istorice-standard, în continuare ne vom referi doar la cîteva dintre falsificările ce se reproduc în articolul „Moldova stat capturat. Lecții neînsușite”, publicat în cîteva nr. din ianuarie şi februarie 2016 ale cotidianului “Moldova suverană”, începînd cu nr. din 14 ianuarie.

Este bine să amintim că sintagma “stat capturat“ a fost folosită de către Secretarul general al Consiliului Europei într-un articol semnat de domnia sa și publicat în ziarul “New York Times“ prin octombrie-noiembrie 2015. Evident, Secretarul general raporta sintagma la statul Republica Moldova și vorbea despre capturarea lui de către ligarhi locali. Dar doctorul habiliat în științe istorice a recurs la o stratagemă,pentru a-și promova propria concepție asupra istoriei Basarabiei: el extinde expresia cu pricina și asupra evenimentelor din trecutul Basarabiei/Moldovei dintre Prut și Nistru, afirmînd că Republica Democratică Moldovenească, proclamată de Sfatul Țării la 2 decembrie 1917, “a fost capturată de România regală, sub camuflajul “unirii“, jefuind-o și siluind-o și prefăcînd-o în provincie românească”, ignorînd intenționat faptul că tot Sfatul Țării a votat cu majoritate de voturi unirea Basarabiei cu România, la 27 martie 1918.

Și de data aceasta doctorul habilitat în științe istorice denigrează România, numind-o “jefuitoare și siluitoare“, și dezaprobă unirea firească a Basarabiei cu România, cu celelalte provincii-surori românești , pe care o numeşte “ocupație românească burgheză-moșierească” și o consideră, contrar adevărului, rodul exclusiv al unor influențe românești și nepotrivită dezvoltării istorice a moldovenilor dintre Prut și Nistru, care întotdeauna s-ar fi simțit fericiți și s-ar fi dezvoltat normal numai în cadrul împărăţiei rusești țariste-sovietice.

Datele istorice însă infirmă afirmațiile obsesive, mincinoase și denigratoare, ale neobositului maestru al înșelătoriilor politice și al denaturărilor istorice. În continuare prezentăm doar cîteva dovezi în acest sens.

Ca urmare a hotărîrii Sfatului Țării din 27 martie 1918 privind unirea Basarabiei cu România, la 24 decembrie 1918 a fost desființat Comisariatul General, care asigurase conducerea provizorie a provinciei. După această desființare a urmat o perioadă de trecere de la structurile statale rusești la cele românești , care a necesitat enorme eforturi materiale și umane. În faza inițială a aceastei perioade au fost organizate cursuri gratuite pentru studierea limbii române, a istoriei și a geografiei României, și alte diverse cursuri fără plată.

În noiembrie 1919 au avut loc primele alegeri parlamentare din istoria României întregite. Potrivit documentelor de arhivă, din cei 500.879 de cetățeni români din Basarabia înscriși în listele electorale s-au prezentat la vot 361.588, ceea ce constituia 73% din totalul alegătorilor. Partidului țărănesc din Basarabia a cîștigat aproape toate mandatele și s-a situat pe locul al treilea pe țară. Președinte al Adunării Deputaților din parlamentul României a fost ales basarabeanul Vasile Stroescu. În biroul Adunării Deputaților a fost ales basarabeanul Gherman Pîntea, iar Vasile Apostolache, tot locuitor din Basarabia , a intrat în componența biroului Senatului. Pe data de 5 decembrie 1919 a fost creat primul guvern al României întregite, din care au făcut parte și trei basarabeni: Ioan Pelivan, Ion Inculeț și Pantelemon Halipa.

Pe plan extern situația Basarabiei a fost reglementată la 3 martie 1920, cînd Conferința de pace de la Paris a recunoscut oficial unirea Basarabiei cu România.

La 27 noiembrie / 10 decembrie 1918 Sfatul Țării a adoptat Legea agrară, care la 13 martie 1920 a fost votată și de Parlamentul României. Potrivit acestei legi, în Basarabia au fost expropriate 1.491.920 ha. Din această suprafață de pămînt agricol s-a repartizat 1.098.045 ha. Numărul țăranilor împroprietăriți: 359.016 .

În partea finală a perioadei interbelice in Basarabia functionau 4400 de mori de vînt și cu aburi.

Sub administrația românească s-a construit linia ferată Revaca-Căinari, iar linia ferata Ungheni-Bălți a fost consolidată pe o lungime de 85 de km prin înlocuirea traverselor de brad cu traverse de fag și a podurilor de lemn prin poduri de beton armat.

După unirea din 1918 s-a dezvoltat și transportul în comun local. În 1938 lugimea liniei de tramvai din Chișinău a ajuns la 14 km. În perioada 1919-1921 s-a construit drumul Chișinău-Huși, prin Hîncești- Prut, avînd o lungime de 84 km.

La 26 iulie 1924 a fost publicată “Legea pentru învățămîntul primar”, care stabilea că învățămîntul primar cuprindea: școala de copii mici ( grădinițele de copii), școala primara și școlile de cursuri pentru adulți. Durata școlii primare era de 7 ani, cite o clasa în fiecare an. Învățămîntul primar in școlile statului era obligatoriu și gratuity și se preda in limba română.

Paralel cu învățămîntul public în Basarabia s-a dezvoltat si învățămîntul privat. În anul 1922 în Basarabia funcționau 56 școli particulare, cu peste 5000 de elevi.Școlile particulare erau “conduse de străini, cu un corp didactic hibrid”, nepregătit, cu programe cu totul străine de normele , legile si regulamentele școlilor românești, în care toate obiectele se predau în limba rusă, independent de naționalitatea elevilor, fara nici o obligație către stat” – scria un ziar al timpului.

În urma vizitei întreprinse la Chișinău, in 1922, ministrul instrucțiunii, dr.Anghelescu, a dat publicității următoara declarație : “Școlile particulare vor fi fără exceptie românizate în sensul că toate obiectele se vor preda in limba română și în limba minorităților respective. Nu mai pierdeți vremea degeaba. Chestiunea e trasată definitiv. Azi e un singur regulament în toate provinciile României. De ce pretindeți excepții, cînd excepții la unificare nu se pot face? Nu pierdeți vremea cu legile rusești. Ei bine, au fost legi rusesti, de acum înainte cred ca veți admite sa fie legi românești”.

În 1918 s-a înființat la Chișinău o Universitate Populară. Ea a fost prima mare bibliotecă din Chisinau si din intreaga Basarabie. În 1920 această bibliotecă a devenit Bibliotecă Centrală a Basarabiei. Din anul 1922 ea a început să se bucure de dreptul de a primi fară plată cîte doua exemplare din tipăriturile ce se făceau în România. Datorită acestei legi numarul carților care alcătuiau fondul bibliotecii a trecut de 30 000 de volume. Biblioteca a contribuit la răspîndirea științei de carte în Basarabia, la dezvoltarea învățămîntului în provincie, la desfășurarea unei activități de cercetare științifică de calitate.

În perioada interbelică în Basarabia a apărut un numar impresionant de publicații periodice. Din motive lesne de înțeles în continuare dăm doar lista unora dintre ele și anii in care ele au apărut, fără a analiza politicile lor editoriale. Așadar, între anii 1918-1940 in Basarabia au ieșit de sub tipar următoarele zire si reviste mai importante: „Sfatul Ţării” (1918, Chisinău); “România nouă” (1918, Chisinău); “Cuvîntul” (1919, Chisinău); “Dreptatea” (1920, Chisinău); ”Cuvîntul Basarabiei” (1923, Chisinău); “ Basarabia, ziar de propaganda națională” (1924-1925, Chisinău); „Basarabia” (1930-1931, Chisinău); „Viaţa Basarabiei„ (1932-1938, Chisinău); „Luminătorul”; ”Misionarul”( 1929-1942); „Cultura poporului ” (1930-1934 şi 1939-1940, Cetatea Albă); “Speranța” (1935-1940, Orhei); „Tribuna școalei” (din 1921, Bucureşti); “Renaşterea Basarabiei” (1930-1939, Chisinău); „Buletinul Muzeului Basarabiei” (1926-1939, Chisinău).

Datele privitoare la dezvoltarea culturii basarabene în cadrul statului român ne aduc în minte neştiinţa de carte în masa populaţiei basarabene din gubernia rusească Basarabia, fenomen propriu regimului colonial ruso-ţarist, interesat în menţinerea înapoierii moldovenilor basarabeni şi în deznaţionalizarea şi rusificarea lor prin toate mijlocile (administraţie, biserică,armată, educaţie etc.): ,,Ţărănimea toată cu cei 70% moldoveni zăceau într-o ignoranţă de neadmis în veacul nostru - peste 90% analfabeţi, iar cei vreo 10 la sută ştiau numai a se iscăli şi prin aceasta intrau în felurite încurcături, iscălind poliţe şi denunţuri etc. Exepţii făceau numai coloniile germane şi franceze de prin sudul Basarabiei, unde, fiind şcoli naţionale lucrurile stăteau mult mai bine” (Elena Alistar, născută la Vaisal judeţul Ismail, remarcabilă luptătoare pentru emanciparea şi propăşirea Basarabiei, aleasă în Sfatul Ţării din partea Ligii Culturale a Femeilor din Basarabia). Iată ce ascund cei care trăiesc din falsificarea istoriei Basarabiei.

Evoluţia fireasca a dezvoltării culturii basarabene în cadrul statului român a fost intreruptă brusc de actul criminal de la sfirsitul lunii iunie 1940, cînd Uniunea Sovietica a atacat România, a ocupat Basarabia, Nordul Bucovinei si Ținutul Herța și a încorporat aceste pămînturi in teritoriul Uniunii Sovietice. (Notă: Informaţiile despre dezvoltarea progresivă a Basarabiei in perioada interbelică au fost alese din lucrările cercetătorilor Ioan Scurtu, Stelian Stoian, Ion Pavelescu, Codruţa Bugarin, Ecaterina Mazilu).

Ion STAFI, profesor de istorie