POPULATIA E CHEMATA SA MANIFESTE RESPONSABILITATE PENTRU A PREVENI RASPINDIREA COVID-19

Dacă primele cazuri confirmate de COVID-19 erau de import, acum mai bine de jumătate sînt cu transmitere locală. „Cu regret, toate apelurile care au fost făcute pe parcursul unei perioade destul de îndelungate rămîn fără un răspuns de responsabilitate din partea populației”, a declarat ministra sănătății, muncii și protecției sociale, Viorica Dumbrăveanu, după ședința Punctului Național Focal de sîmbătă, 21 martie.

Ministra a relatat că, într-un caz, o persoană din Sîngerei, infectată cu noul tip de coronavirus, și-a sărbătorit ziua de naștere într-un cerc de 27 de persoane. În prezent, autoritățile identifică toate aceste persoane, cărora li se impune regimul de autoizolare.

Un alt caz este al unui cămin studențesc. Chiar dacă procesul educațional a fost sistat la toate treptele, tinerii au scris cereri și au rămas în cămin. „Această practică aplicată în cadrul căminului a generat contaminarea mai multor persoane. Și vreau să menționez, a generat în cazul respectiv un focar local și concentarea de eforturi din partea sistemului medical pentru a preveni răspîndirea acestei infecții”, a notat Viorica Dumbrăveanu.

Ministra a amintit și despre excursia organizată la o mănăstire din Ucraina. În total 35 de persoane s-au deplasat cu două autocare, iar ca urmare sînt deja șase cazuri confirmate de COVID-19. „Cu regret, ieri cînd am avut încă patru cazuri confirmate, am inițiat procesul de anchetă epidemiologică, pentru a determina persoanele care au fost în contact, și am depistat o mamă cu un copilaș mic, internați într-o sintituție medico-sanitară publică pentru copii. Erau deja de cîteva zile internați în secția de reanimare și care nu a informat personalul medical despre faptul că a fost în contact cu o persoană care a revenit dintr-o țară în care sînt înregistrate cazuri de COVID-19. Abia după ce am depistat că și soțul și cel de-al doilea copil sînt în cadrul unei instituții medicale și că a fost în contact cu persoane la care s-a confirmat diagnoza, după ce s-a discutat repetat, dînsa a recunoscut”, a mai spus ministra.

Viorica Dumbrăveanu a făcut apel la cetățeni să dea dovadă de responsabilitate, să prezinte informații veridice și să ia măsuri de prevenire a răspîndirii COVID-19.

În Republica Moldova este declarată stare de urgență pentru 60 de zile, începînd cu 17 martie. Pînă acum, au fost confirmate 66 de cazuri de infectare cu noul tip de coronavirus. O persoană a decedat. Un pacient este considerat recuperat.

Sursa: IPN