Astfel, literatura guguțistă a murit

”Înjunghiat, porcul  cade în genunchi. Se uită cu ochii săi mici în jur și eu văd pentru prima dată ce gene lungi are porcul nostru. Ca la o fată mare. Tata urlă la mine să nu mă uit. Și nu cumva să-mi fie jale. Altfel porcul o să moară în chinuri. Eu totuna mă uit. Toată vara i-am cărat cu sacul știr și lobodă. Am dreptul să văd cum moare…” Este o mică scenă din romanul ”Legată cu funia de pămînt”, semnat de scriitoarea Lorina Bălteanu. Autoarea recurge la un fel de flux al memoriei, de ”tip recurent”, cum spun criticitcii literari, pentru a reda cît se poate de realist viața ei din satul în care și-a trăit copilăria și din care a dorit să plece în lumea largă încă din clipa în care s-a născut. Iată că prin asta avem un univers rustic cu totul neparadisiac, nonliric, ca să spun așa, ci unul în culorile lui reale. Iar prin asta se constituie într-un adevărat eveniment literar. Prin acest roman Lorina Bălteanu a ”decapitat” lirismul și sentimentalismul bălegos din proza moldovenească. Aproape inconștient, o mulțime de prozatori de la noi aparținînd diferitelor generații se înduioșează în textele lor de ”mama așteptîndu-și fiul la poartă”. ”satul acela în care m-am născut și e cel mai frumos din Univers”, ”zgîtia ceea de fată”, ”tata și buneii doar blajini și înțelepți cum rar întîlnești” etc. În ”Legată cu funia de pămînt” autoarea ține strîns în frîu puseurile de afecțiune exagerată  și își descrie personajele cu răceala lui Tolstoi și cu ironia și chiar sarcasmul din ”Morcoveață” al lui Jules Renard. Frații și surorile, rudele, moașa satului sunt filmați cu camera de luat vederi, nu cu inima plîngîndă. Și nu este vorba aici de preluarea stilului. Trebuie să cunoști puțin și autoarea ca să înțelegi ce înseamnă iubirea prin duritate, asprime și detașare. Prin acest curaj de factură estetică Lorina Bălteanu a produs un adevărat reviriment artistic și estetic. O revoluție în felul de a scrie proză despre realitățile moldovenești dintr-o anumită epocă. Elaborată și scrisă de la Paris. Druță a scris de la Moscova. Astfel avem două direcții total opuse în evoluția noastră ulterioară În toate sensurile. Sau cel puțin în interiorul procesului literar. Îndrăznesc să spun sub impresia unui cititor obișnuit, că proza Lorinei Bălteanu este  mai curînd un extraordinar scenariu de film. Un film cu autoarea în rol de regizor principal. Avînd acest roman pictorial în mînă, Emir Kustirica așa ar proceda, credem noi. Așteptăm o variantă redactată cu și mai multă chirurgie, Lorina Bălteanu! Și ultima replică. Această funie de care protagonista e legată ”de pămînt” nu este un simbol al respingerii universului rural în care a trăit. Dimpotrivă, este un simbol al unei apartenențe ancestrale de care nu te desparți niciodată. Din acest considerent, eu, pentru mine, am redenumit acest roman excelent ”Tăierea porcului la Peciște”. Denumirea acestui sat este de-a dreptul mitică, biblică…

Ion BERLINSKI