Diplomații americani din străinătate au primit interdicția de a nu se mai pronunța cu privire la alegerile din alte ţări

Secretarul de Stat american, Marco Rubio, le-a cerut diplomaţilor americani din întreaga lume să nu comenteze corectitudinea sau integritatea alegerilor desfăşurate în ţări străine, potrivit unei note interne văzute Joi de Reuters, ceea ce ar constitui o abatere semnificativă de la abordarea tradiţională a Washingtonului de a promova alegeri libere şi corecte în străinătate.
Ordinul, trimis tuturor misiunilor diplomatice americane printr-o telegramă internă a Departamentului de Stat datată 17 Iulie, precizează că Departamentul nu va mai emite declaraţii legate de alegeri sau postări pe reţelele sociale, cu excepţia cazului în care există un interes „clar şi imperios” de politică externă.
„Atunci cînd este oportun să comentăm alegerile din străinătate, mesajul nostru trebuie să fie succint, axat pe felicitarea candidatului cîştigător şi, dacă este cazul, pe menţionarea intereselor comune de politică externă”, se arată în telegrama diplomatică marcată ca fiind „sensibilă”, dar neclasificată.
„Mesajele trebuie să evite să se pronunţe asupra corectitudinii sau integrităţii unui proces electoral, asupra legitimităţii acestuia sau asupra valorilor democratice ale ţării în cauză”, se precizează în telegramă.
Aceasta adaugă că mesajele legate de alegeri trebuie să provină fie de la secretarul de Stat însuşi, fie de la purtătorul de cuvînt al Departamentului de Stat şi interzice diplomaţilor americani să emită astfel de declaraţii fără aprobarea explicită a conducerii superioare a Agenţiei.
Telegrama face referire la discursul preşedintelui Donald Trump din 13 Mai de la Riad, în care acesta a criticat ceea ce a numit „intervenţioniştii occidentali” care le spun ţărilor din Orientul Mijlociu cum să-şi conducă propriile afaceri, afirmînd că acest lucru nu mai este treaba Washingtonului şi că acesta doreşte să consolideze parteneriate.
„În timp ce Statele Unite vor rămîne ferme în ceea ce priveşte propriile valori democratice şi vor lăuda aceste valori atunci cînd alte ţări vor alege o cale similară, preşedintele a spus clar că Statele Unite vor urmări parteneriate cu ţările cu care au interese strategice comune”, se arată în directivă.
Întrebat despre telegrama diplomatică, un purtător de cuvînt al Departamentului de Stat a repetat, în comentarii trimise prin e-mail, unele dintre punctele din directivă şi a afirmat că această abordare este în concordanţă cu accentul pus de Administraţie pe „suveranitatea naţională”.
Statele Unite considerau, în mod tradiţional, promovarea drepturilor omului şi a democraţiei, precum şi libertatea presei ca fiind obiective fundamentale ale politicii externe, deşi criticii au subliniat în repetate rînduri standardele duble aplicate de Washington faţă de aliaţii săi.
Sub mandatul lui Trump, Administraţia s-a îndepărtat din ce în ce mai mult de promovarea democraţiei şi a drepturilor omului, considerînd-o în mare parte o ingerinţă în afacerile altor ţări. De exemplu, a luat măsuri pentru a reorganiza biroul pentru drepturile omului al Departamentului de Stat, despre care a afirmat că a devenit o platformă pentru „activiştii de stînga care duc războaie împotriva liderilor «anti-woke»”.
Oficialii Administraţiei Trump au intervenit în repetate rînduri în politica europeană pentru a denunţa ceea ce ei au considerat a fi o reprimare a liderilor de dreapta, inclusiv în România, Germania şi Franţa, acuzînd autorităţile europene că cenzurează opinii precum criticile la adresa imigraţiei, sub pretextul combaterii dezinformării.











