PARLAMENTUL ŞI GUVERNUL DIN CRIMEEA, OCUPATE DE PERSOANE ÎNARMATE

Persoane înarmate neidentificate au preluat controlul, joi dimineaţa, asupra Parlamentului şi Guvernului din Crimeea, la Simferopol, capitala acestei republici autonome rusofone din Ucraina afectate de tensiuni separatiste, şi au arborat steaguri ruseşti, potrivit agenţiei Interfax. Ministrul ucrainean interimar de Interne Arsen Avakov a anunţat că întreaga poliţie a fost plasată în stare de alertă.

Această măsură, alături de încercuirea cartierului Parlamentului, la Simferopol, de către forţele de ordine, este menită să evite "o baie de sînge în rîndul populaţiei civile" şi "evoluţia situaţiei către confruntări armate", a declarat Avakov, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook. "Provocări sînt în curs", a adăugat el, îndemnînd la păstrarea "minţii limpezi".

Persoane înarmate deţin controlul, joi dimineaţa, asupra anumitor clădiri oficiale de la Simferopol, capitala Crimeei, a declarat Anatoli Mohiliov, premierul acestei republici autonome, pentru AFP. Persoanele respective, înarmate cu "arme moderne", au sosit în cursul nopţii de miercuri spre joi, a adăugat el.

O sursă din cadrul Parlamentului (Rada) a declarat pentru agenţie că aproximativ 30 de persoane echipate cu arme automate au deschis focul în direcţia ferestrelor acestor clădiri, fără să rănească pe cineva, către ora locală 4.20, după care au pătruns înăuntru.

Preluarea controlului acestor sedii, în apropierea cărora mii de persoane care susţin sau se opun noii puteri proeuropene s-au confruntat miercuri, a fost confirmată agenţiei de către serviciul de presă al Parlamentului.

Potrivit unui jurnalist Interfax, sediile au fost baricadate şi sînt încercuite de către poliţie. "Am fost informat că sediile Radei Crimeei şi Consiliului de Miniştri al Crimeei au fost ocupate de către persoane înarmate, purtînd uniforme fără semne de identificare", a scris într-un mesaj postat pe pagina de Facebook Refat Ciubarov, unul dintre liderii tătarilor din Crimeea, o comunitate majoritar musulmană, care s-a angajat în mişcarea de contestare a lui Viktor Ianukovici, destituit din funcţia de preşedinte de către Parlamentul ucrainean.

Crimeea, care a aparţinut mai întîi Rusiei, în cadrul fostei Uniuni Sovietice, a fost ataşată Ucrainei în 1954. Ea continuă să găzduiască Flota rusă la Marea Neagră în cartiere istorice din oraşul portuar Sevastopol.

Proruşii reclamă organizarea unui referendum cu privire la statutul Crimeei, în sudul Ucrainei, afectată de tensiuni separatiste care s-au intensificat după destituirea lui ianukovici săptămîna trecută.

Confruntări violente au avut loc miercuri între manifestanţi proruşi şi susţinători ai noilor autorităţi ucrainene la Simferopol, în contextul în care preşedintele Parlamentului local excludea orice dezbatere asupra unei eventuale secesiuni.

Peste 5.000 de persoane s-au adunat miercuri în faţa sediului Parlamentului Crimeei, tătarii pe de o parte, cei mai numeroşi, iar proruşii pe de altă parte, potrivit unui jurnalist AFP. Corpul unui bărbat, aparent mort în urma unei crize cardiace şi care nu prezenta urme de violenţă, a fost găsit în apropiere de sediul Parlamentului, în urma acestor confruntări.

Ucraina avertizează Flota rusă împotriva oricărei "agresiuni militare"

Preşedintele interimar ucrainean Oleksandr Turcinov a avertizat joi Flota rusă la Marea Neagră împotriva oricărei "agresiuni militare", în contextul în care persoane înarmate, proruse, au preluat controlul asupra unor clădiri oficiale în Crimeea.

"Mă adresez comandanţilor militari ai Flotei (ruse) la Marea Neagră: toţi militarii trebuie să rămînă pe teritoriul prevăzut prin acorduri. Orice mişcare de trupe înarmate va fi considerată o agresiune militară", a declarat Turcinov în Parlament.

Crimeea, o peninsulă rusofonă situată în sudul Ucrainei, continuă să găzduiască Flota rusă la Marea Neagră la Sevastopol, cartierul său general istoric.

"Kremlinul vrea să distrugă integritatea teritorială a Ucrainei. Rusia poartă un război mediatic împotriva Ucrainei, prezentînd evenimentele în mod mincinos", a acuzat, în faţa deputaţilor, liderul unui partid naţionalist, Oleg Tiagnibok, unul dintre cei trei lideri politici ai mişcării de contestare care a provocat sîmbătă prăbuşirea fostului preşedinte prorus Viktor Ianukovici de la putere.

Sursa: Mediafax

02.01.25 - 14:03
01.01.25 - 16:43
02.01.25 - 14:11
01.01.25 - 16:45
02.01.25 - 14:10
04.01.25 - 16:00
03.01.25 - 13:35
02.01.25 - 14:07
04.01.25 - 15:48
01.01.25 - 16:46
02.01.25 - 14:05
04.01.25 - 15:53
06.01.25 - 12:13
05.01.25 - 12:25
03.01.25 - 13:31