Nici un popor nu poate dăinui fără memorie istorică, fără protecţie spirituală. Această protecţie o asigură promotorii spiritualității, eroii și geniile.

Nici un popor în istoria umanității nu s-a păstrat ca o societate care se dezvoltă fără a crea un complex unic al moștenirii.

Meandrele și provocările cu care s-a confruntat poporul Moldovei pe parcursul întregii sale istorii și mai ales în secolul XX s-ar părea că ar fi trebuit să creeze un fundament trainic de păstrare existențială a valorilor național-istorice. Însă ceea ce vedem acum denotă că acest fundament a fost aruncat în aer de către acei care ar trebui în condiții normale să asigure păstrarea și consolidarea adevăratelor valori populare. Anume reprezentanții muncii intelectuale din țara noastră, din cauza unor circumstanțe, s-au dovedit a fi acea forță care pe parcursul a toți anii de existență a Republicii Moldova nu s-a ocupat de altceva decît să asigure procesul autoidentificării negative, exprimat prin renunțarea la identitatea națională moldovenească în favoarea alteia ( deși înrudită ), identitatea românească. Astăzi acest lucru influențează obiectiv asupra distrugerii statalității moldovenești și a Republicii Moldova ca subiect al dreptului internațional. Evenimentele istorice, în special acelea sînt legate de cataclisme, războaie, recroirea frontierelor, lasă urme adînci în memoria popoarelor. Asemenea evenimente în istoria poporului moldovenesc, a pămîntului pe care în secolul XX a fost reinstituită statalitatea moldovenească, au fost destule. Istoria scotea în prim-plan oameni foarte diferiți. Mulți dintre ei nu aveau virtuțile creștine. Dar, oare acesta este motiv pentru ca să-i uităm? Sau acel aport în dezvoltarea țării care obiectiv a avut loc? La formarea concepției istorice este important să avem o atitudine respectuoasă față de trecut, fără speculații și interpretări negative. Din păcate, la noi a fost altfel. În istoriografia oficială a Republicii Moldova, abil înscrisă în așa-numita ”Istoria românilor”, este consfinţit termenul ”străin”, aplicat tuturor politicienilor care într-un fel sau altul optau pentru statul Moldovenesc independent. Cu tot atîta zel sînt calificați drept ”străini„ toți acei care au zidit și apărat statalitatea moldovenească în cadrul proiectului transcontinental Uniunea Sovietică, precum și acei care în rîndurile Armatei roșii au nimicit nazismul hitlerist. ”Străinul” este perceput de veacuri în conștiința populară ca ”periculos” sau ”dușman”. Așadar, pentru moldoveni, în calitate de ”români”, nu este un dușman mai mare decît ”rușii”. Şi asta în timp ce cel puțin o treime din populație (inclusiv de pe malul stîng al Nistrului) consideră limba rusă drept maternă. O asemenea diversiune în domeniul conștiinței sociale este îndreptată fără echivoc spre ștergerea din memorie a prieteniei și colaborării oamenilor de diferite naționalități din Moldova. Pentru moldoveni, pentru istoria țării noastre, pentru memoria colectivă națională este important să înțelegem obiectiv ce urme au lăsat popoarele cu care pe parcursul veacurilor am fost nevoiți să coexistăm. Ce le-a dat moldovenilor istoria din comunicarea strînsă cu turcii, rușii, românii? Anume aceste popoare au lăsat cele mai adînci urme în mentalitatea locuitorilor de azi ai Moldovei. Nu e un secret faptul că timp de veacuri influența turcă asupra politicii moldovenești era una dominantă. După asta a venit influența rusească. Astăzi domină influența corozivă a României. Și, ceea ce e caracteristic, este că interpretările istoriei și realizările politice sînt în strictă conformitate cu presupusele valori globale, ale căror generator se află peste ocean. Tot acolo e determinat și vectorul valoric și scara criteriilor pentru a diviza lumea în ”prieteni„ și ”dușmani„

În general, poporului moldovenesc, care de veacuri era ocupat cu munca agricolă grea, îi sînt caracteristice și toleranța, și adaptarea și conlucrarea cu diferite grupări etnice. Însă s-ar părea că nu întregului popor. Într-o măsură considerabilă reprezentanții etnos-ului moldovenesc, ocupați în sfera nematerială – mediul scriitoricesc și cultural, lucrătorii medicali și învățătorii – mai ales în anii 90 ai secolului XX, au început să vorbească de pe pozițiile complexului inferiorității naționale moldovenești, ceea ce a demarat procesul formării complexului inferiorității propriei culturi și istorii în raport cu alta ( asemănătoare, dar alta) – cultura română, și, ca rezultat - dezicerea de identitatea moldovenească. E o perversitate, un paradox de gîndire al intelectualității primei generații care a suportat presiunea puternică a culturii și ideologiei ruse, apoi sovietice. Este o formă autodistrugătoare și inconștientă a protestului intern, caracteristic printr-o stranie autoidentificare negativă. Problema este atît socială, cît și psihologică. Prima generație plecată de la sate întotdeauna se afirmă straniu în viața urbană. Nu e doar un negativism etnic, renunţarea la identitatea sa, mai sînt și factori de influență externă. În condițiile anilor 90 pentru Moldova acest factor a fost influența ideologilor României vecine, care a ridicat drapelul ”unirii tuturor românilor”. Astfel, problema psihologică a devenit una politică.

Istoria cunoaște mai multe exemple cînd elitele unor țări sufereau de complexul inferiorității față de alte culturi. De regulă, acestea sînt costurile procesului istoric de formare a statalității. Astfel, elita rusească pe parcursul întregului secol al XVIII-lea a suferit de complexul inferiorității față de cultura franceză. A fost nevoie de invazia lui Napoleon și scrierea de către Tolstoi a romanului ”Război și pace”, pentru a trata această boală. Intelectualitatea coreeană de veacuri tinde să vorbească limba japoneză. Mongolii și triburile nomade aderente tindeau să se afirme prin realizările culturale ale Chinei. Toate aceste exemple nici nu țin de secolul XXI. Și numai la noi, în Republica independentă Moldova, în secolul tehnologiilor informaționale și al frontierelor deschise, autoidentificarea negativă constituie o modalitate pentru atingerea scopurilor politice. După cum arată experiența altor țări, cea mai sigură modalitate de depășire a acestui complex este integrarea în elita intelectuală și de guvernare a celor ”străini”, despre care am vorbit deja. A tuturor cetățenilor – indiferent de apartenența etnică – în funcție de minte și profesionalism. Să luăm ca exemplu SUA: în elita acestei mari țări se regăsesc și Zbigniew Brzeziński și Francis Fukuyama și Vasili Leontiev și … Francis Sinatra și mulți alții.

… Nici un popor nu poate dăinui fără memorie istorică, fără protecție spirituală existențială. Această protecție o asigură nu cetățenii complexați, speriați de furtunile schimbărilor și slabi cu duhul, ci promotorii spirituali, eroii și geniile. Personalități luminoase, integre, cum ar fi interpretul popular, decedat deja, Nicolae Sulac sau, bunăoară, moldoveanul şi scriitorul cu renume mondial Ion Druță, care n-au suferit niciodată de complexul inferiorității naționale. ”Moldovean ” și ”moldovenesc” – sînt termeni care determină identitatea poporului și a statului. Statul este bolnav, boala a atins și poporul. Slavă Domnului, nu întreg poporul a fost contaminat. Numai o parte, și nu cea mai bună! E timpul să începem tratamentul. Pentru asta trebuie de conștientizată responsabilitatea față de popor, față de țară, față de Moldova!

Vasile LUPU