«Avem de a face cu un popor moldovenesc»

La 14 ianuarie 1907 apare primul număr al gazetei săptămînale Moldovanul, editate de Societatea Moldovenească din Basarabia.

Într-o culegere populară pentru luminarea romînilor, inclusiv învăţaţi, academicianul romînesc N.Iorga le lămurea în 1908: «Între Prut şi între Nistru se întinde ţara, pe care ruşii au numit-o «Basarabia». Cei mai mulţi dintre locuitorii de la ţară din acest mare şi bogat ţinut se ziceau şi se zic şi astăzi MOLDOVENI şi ei vorbesc limba noastră, pe care o numesc MOLDOVENEASCĂ».

În ciuda vociferărilor asurzitoare despre nişte misterioşi «romîni» întotdeauna şi pestetot majoritari, chiar şi sub dominaţie rusească «moldovenii au ştiut să-şi impună limba şi chiar obiceurile (să-i moldovenizeze pe alogeni). Fostul director al învăţămîntului din Basarabia V.Butovici scria în 1916: «Astăzi încă, după o sută de ani de dominaţie rusă, limba care serveşte de limbă «internaţională» (interetnică) în raporturile dintre diferiţii reprezentanţi ai raselor nu este limba rusă, ci cea MOLDOVENEASCĂ. Ea exercită un fel de atracţie asupra reprezentanţilor raselor care locuiesc în gubernie şi care înlocuiesc de bună voie propria limbă cu LIMBA MOLDOVENEASCĂ, pe care o vorbesc chiar în familie, astfel încît se transformă rapid în moldoveni» (В.Бутович. Материалы для этнографической карты Бессарабской губернии. Киев, 1916. С. 22; Şt.Ciobanu. Op. cit. 39 – 40).

Într-un studiu elaborat (12.08.1918) de Ministerul de externe al Marii Britanii (Foreign Office) se constată: «Elementele preponderente din spaţiul carpato-nistrean sînt îndeosebi moldoveni, prin rasă, limbă şi istorie... Basarabenii nu au alt nume pentru ei înşişi decît cel de MOLDOVENI» – Vezi I.Ţurcanu. Unirea Basarabiei cu Romînia. 1918. Chişinău, 1998.

În monografia istorică, etnodemografică Basarabia, editată în 1918, academicianul L.Berg, originar din Tighina, conchide: «Moldovenii, după număr, ocupă primul loc între popoarele Basarabiei... Ei înşişi se numesc moldovan (la plural – moldoveni)».

La 10 august 1920, la al treilea an de ocupaţie romînească, Al.Ionescu, regăţean, prefect de Bălţi, informa Ministerul de interne al Romîniei: «Populaţia rurală a acestui judeţ este toată curat moldovenească...» (Din raportul deputatului I.Pelivan şi al senatorului E.Popovici în Parlamentul romîn. 1920).

În iunie 1942 D.Mîţulescu, vicedirectorul Departamentului propagandă al guvernămîntului «Basarabia», constata de-a dreptul alarmat: «Ţăranul basarabean întotdeauna s-a considerat moldovan, iar nu «romîn», şi îi privea cu anumit dispreţ pe cei proveniţi din vechiul regat...».

După 8 ani de ocupaţie romînească, agentul romînesc On.Ghibu a tras concluzia: «În Basarabia ideea naţională (rromînească, evident!) era inexistentă în toate păturile populaţiei: ţărănime, preoţime, boierime...

Moldovenii din Basarabia, în adevăr, nu mai fac parte efectivă din neamul romînesc, ei nu simt nici o afecţiune faţă de acesta şi nu caută nici o cale să se identifice cu el...

În Basarabia avem tot mai mult de a face cu un NOROD MOLDOVENESC APARTE» (On.Ghibu. De la Basarabia rusască la Basarabia romînească. Cluj, 1926).

În această alarmantă sărăcie de romînime, regimul romînesc de ocupaţie, inclusiv primăria oraşului Chişinău, au început de urgenţă să înmulţească artificial numărul «romînilor» pîrpîliţi la repezeală. Cei care vroiau să se angajeze la vreo muncă, să se înscrie la vreo şcoală de meserii trebuiau să se declare «romîni»: să cumpere Certificat de naţionalitate romînească. În 1943 costa 40 de lei bucata...

În zadar această tărăşenie romînizatoare. Cum scria încă în 1919 argumentat, cu credinţă de nestrămutat Mihail Sadoveanu: «Şi moşii noştri, ca şi ai răzeşilor şi mazîlilor de astăzi de la Soroca, Orhei ori Lăpuşna s-au luptat ş-au murit, ştiindu-se moldoveni în ţara lor» (Drumuri basarabene).

«Moldovenii rădăcina ţării!»

Continuitatea majoritară a moldovenilor este confirmată de toate recensămintele organizate în Republica Moldova: 1941: moldoveni 1 620 800, 68,8% din întreaga populaţie; 1959: 1 886 566 (65,4%); 1970: 2 303 916 (64,6%); 1979: 2 525 687 (63,9%); 1989: 2 794 749 (64,5%); 2004: 2 579 202 (76,1%)...

Toate izvoarele neimplicate politic ‒ dar toate! ‒ din veacul XIII pînă în 2017, 700 de ani în şir, adeveresc continuitatea masivă neîntreruptă a moldovenilor în spaţiul istoric moldovenesc din Carpaţi pînă în stînga Nistrului.

Dar toate aceste sute şi mii de dovezi documentare scrise, confirmate şi reconfirmate de atîtea ori, sînt desconsiderate de vestitul istoric romîn L.Boia. Pentru domnia sa şi alţi istorici, politicieni romîni (nomen illis legio) are preţ numai minciuna din recensămintul romînesc din 1930: «Basarabia, «romîni» 56,2%» (În jurul... P. 85).

Cu toate că în cîteva rînduri L.Boia subliniază categoric: «Nu se poate anula printr-o trăsătură de condei o întreagă evoluţie istorică» (Cum s-a romînizat Romînia, 2015. P. 55).Într-o singură zi ‒ 29 decembrie 1930 ocupanţii romîni au anulat naţiunea moldovenească, au şters din registrul popoarelor istoria de 700 de ani a etnosului moldovenesc. Astfel expansioniştii romîni şi-au ticluit prin săbiile şi mitralierele a 4 divizii romîneşti, cu sprijinul croitorilor politici de la Conferinţa din Paris (1919 ‒ 1920) dreptul etnic (natural?) de a cotropi «Basarabia»...

Aşa romînizează romînii Moldova...

Ameţit de marginile năucitoare ale «Romîniei Mari» (după 1920), L.Boia desconsideră chiar şi concluziile enciclopediei romîneşti. În acelaşi an, cînd se îngăima minciuna «Basarabia cu majoritate absolută (???) romînească» (1930), la Bucureşti ieşea de sub tipar Dicţionarul istoric şi geografic universal al lui Gh.Adamescu. Această operă enciclopedică, nedepăsită pînă astăzi, reamintea ceea ce se ştia de la cronicarul muntean C.Cantacuzino (1716): «moldovenii se deosebesc de se numesc moldovani» şi confirma: «Pentru locuitorii din această regiune (dintre Prut şi Nistru) numele de «Basarabia» era necunoscut; ei îşi ziceau, cum îşi zic şi astăzi moldoveni» (CADE, 1930. P. 1515).

Dacă L.Boia socoate «nereprezentativă» şi această sursă, se putea documenta, reamintim, citindu-l pe N.Iorga: «Cei mai mulţi dintre locuitorii din acest mare şi bogat ţinut se ziceau şi se zic şi astăzi MOLDOVENI şi ei vorbesc limba noastră pe care o numesc MOLDOVENEASCĂ» (1908).

De fapt, aproape fiecare lucrare a lui L.Boia iscă întrebări, impune precizări, corectări, riposte... Ele cuprind sintagme, formulări, declaraţii de-a dreptul uluitoare. L.Boia, istoric romîn de vogă, crede că după război (1918) «Romînia este singurul stat viabil», «ţară bine sudată», «cea mai solidă», «romînii naţiune bine sudată»... «Romînia a pierdut războiul (în 1918) în chipul cel mai dezastruos...», Romînia «a cîştigat acelaşi război în mod categoric (în 1918)...». «Romînia a unificat succesiv Basarabia...». «Înfrîntă în război..., Romînia primea Basarabia...». Ş.a.m.d., etc.

Toate izvoarele de prin 1800 pînă prin 1941, mărturiile lui On.Ghibu, V.Erbiceanu, «romînizatorul justiţiei din Basarabia», D.Mîţulescu, «şeful propagandei romîneşti în Departamentul «Basarabia», Al.Ionescu, fost prefect de Bălţi, F.Ţenescu, general romînesc ş.a.; publicistica lui C.Stere, Al.Mateevici, M.Sadoveanu, Gh.V.Madan, redactorul gazetei Moldovanul (1907 ‒ 1908); lucrările ştiinţifice ale lui T.Burada, N.Iorga, L.Boga, Şt.Ciobanu (1923), Al.Boldur, L.Berg ş.a. demonstrează cuprinzător şi continuu: băştinaşii majoritari din spaţiul carpato-nistrean şi din stînga Nistrului au fundamentat adevărul înveşnicit în creaţia norodnică – cel mai trainic indice al unei comunităţi conştientizate:

Moldovenii rădăcina ţării!

Volumele Unirea Basarabiei (112 doc., 1929) de Şt.Ciobanu, Moldova dintre Prut şi Nistru. 1812 ‒ 1918 de P.Cazacu (1924), Basarabia. Populaţia. Istoria. Cultura (1941) de Şt.Ciobanu, T. Balan. Numele Moldova (1973), Л.Полевой. Очерки исторической географии Молдавии (1979), П.Параска. Внешнеполитические условия образования молдавского феодального государства (1981), Болдырь А. Национальное самоопределение Бессарабии (1917), D.Simonescu. Tradiţia istorică şi folclorică în problema întemeierii Moldovei (1967), C.Mihăescu-Gruiu. Moldova 1359 ‒ 1859 (1998), Boldur Al. Istoria Basarabiei (1992), Cultura Moldovei pe timpul lui Ştefan cel Mare (1964), Drăghici Manolache. Istoria Moldovei pe timp de 500 de ani, 2 tomuri, Iaşi, 1857, Giurescu C.C. Tîrguri sau oraşe şi cetăţi moldovene secolele X – XVI (1967), E.Stănescu. Cultura scrisă moldovenească pe timpul lui Ştefan cel Mare (1964), Ch.King. The Moldavans (2000) ş.a. oferă dovezi suplimentare definitive ale dăinuirii multiseculare masive a naţiunii moldoveneşti în familia popoarelor Europei.

Vasile STATI