Cu ţara la cheremul neputinţei? (2)

Autor: Mihai CONŢIU

Nu că aş fi eu de faţă şi n-ar fi tocmai potrivit să aud lucruri bune despre mine, însă de cele mai multe ori cred că sînt cam singurul român autentic din Republica Moldova. Oricît de triumfalist, exagerat şi „cultivat mistic” erau patriotismul şi naţionalismul de către regimul lui Nicolae Ceauşescu, trebuie să recunoaştem că, totuşi, aveau o oarecare legitimă îndreptăţire şi chiar autenticitate instinctuală la mulţi dintre români. Sigur că sărea mult din normele firescului cotidian în contextul dictaturii comuniste, iar asta în comparaţie cu, de pildă, naţionalismul de tip francez! Sigur că patriotismul şi naţionalismul din acea vreme erau fundamentate pe o grosolană falsificare a istoriei, pe exagerări mitizate în ceea ce privea originea poporului român, începînd cu „crearea statului unitar dac”, sub conducerea regelui Burebista, „chipurile şi faptele de vitejie ale marilor voievozi” şi tot aşa!

Trist şi nociv pentru poporul român este faptul că şi astăzi se manipulează cu aceleaşi instrumente propagandistice atunci cînd e vorba despre istoria României şi românilor şi, mai ales, cînd se revendică acelaşi patriotism şi naţionalism în dimensiuni nefireşti. S-a ajuns pînă acolo încît, în urmă cu mai mulţi ani, la scară naţională, postul PRO TV a lansat o competiţie în care cel mai mare român al tuturor timpurilor ar fi fost Ştefan cel Mare. Grotesc şi penibil! A fost Ştefan cel Mare român la fel cum este politicianul moldovean Renato Usatîi român! Atunci ce să mai spunem despre realul român regele Carol I, neamţ de origine, dar care a făcut pentru România mai mult decît toţi domnitorii de pînă la el? Mare român a fost Nicolae Iorga, nu Ştefan cel Mare, care n-a bănuit nici o clipă, pînă la moarte, că este român şi că i se va elibera, post mortem, paşaport cu cetăţenia română.

N-am crezut niciodată că voi cunoaşte, ca acum, chipurile prostituate ale patriotismului şi naţionalismului românesc exportate din România. Trec cu vederea peste patriotismul şi naţionalismul tîmpilor de politicieni români, dar nu pot să nu fiu tulburat atunci cînd văd cum sînt supuse la adevărate perversiuni morale şi politice aceste noţiuni, aceste trăiri care nu ar trebui niciodată exteriorizate dacă eşti, într-adevăr, animat sincer şi din instinct de ele. A trebuit să ajung în Republica Moldova ca să văd faţa cinică şi perversă a patriotismului şi naţionalismului românesc exportat aici din România. Politicienii români şi „extensiile” sau partenerii lor localnici din Republica Moldova şi-au făcut din patriotism şi naţionalism o meserie retribuibilă. Asta ne aminteşte despre cancelarul imperial Otto von Bismarck, care îl prevenise pe viitorul rege al României, Carol I, spunîndu-i: “Românii nu sînt o naţiune, ci o profesie”.

Republica Moldova nu a fost lăsată niciodată să fie nici ea însăşi, nici românească

Evenimentele politice din ultimii ani ne-au demonstrat cu prisosinţă că în Republica Moldova cauza românească este una falimentară. Aşa a fost din start! Ruşii nu au fost şi nu sînt nevoiţi să facă prea mari eforturi ca să fie iubiţi pe mai departe de moldoveni. Face şi a făcut acest lucru, cu prisosinţă, România politică. Sufocanta „dragoste de frate mai mare” l-a făcut pe moldovean să devină suspicios.

Greşeala românilor, în special a politicienilor şi serviciilor secrete române, constă în aceea că şi-au ales „aghiotanţi propagandişti” ai unionismului din rîndul celor mai compromise figuri politice sau intelectuale din Republica Moldova. Toţi, aproape fără excepţie, au fost şi sînt produşi ai mentalităţii sovietice, nostalgici după statutul apartenenţei cetăţeneşti la cea mai mare naţiune de pe Planetă, URSS, foşti slujitori ideologici ai URSS şi colaboratori ai fostului KGB.

În aceşti ultimi 25 de ani, România politică nu a fost capabilă, prin activiştii localnici de aici, să contribuie la apariţia, în Republica Moldova, a unui partid politic sau o organizaţie civică naţională onestă, necompromisă şi pusă în slujba exclusivă a moldovenilor şi, mai ales, a tinerelor generaţii. România politică a greşit enorm atunci cînd a crezut că aici trebuie să funcţioneze neapărat un partid cu un program politic exclusiv unionist, adept al unirii republicii Moldova cu România. Aici, însă, ar fi trebuit încurajarea exclusivă a unui partid politic naţional, unul care să nu fie nici pro-român şi nici pro-rus, ci pentru statul Republica Moldova.

Numai în astfel de condiţii, la ora actuală, Republica Moldova ar fi fost majoritar pro-românească. Dacă România politică ar fi luat în serios statul Republica Moldova, nu ar fi trebuit să activeze aici „pe sub mînă”, ferindu-se de ochiul guvernărilor liber alese. Dacă România politică ar fi luat în serios statul Republica Moldova, la ora actuală partide ca PCRM, PSRM, partidul lui Renato Usatîi şi alte formaţiuni rusofone acum ar fi fost prieteni deschişi ai României, mai buni prieteni cu România decît cu Rusia. Stă în firea lucrurilor să înţelegem că nu se poate renunţa la o independenţă cîştigată de Republica Moldova cu greu şi graţie hazardului geopolitic de după 1991, condiţii în care statul este şi membru al ONU şi îşi are proprii ei guvernanţi, indiferent de „legăturile de sînge” pe care le-ar avea cu România.

Prin politicile dezordonate, meschine, lipsite de coerenţă şi perspective, România politică şi-a creat o imagine agresivă în faţa mult prea prudenţilor sau conservatorilor moldoveni. România politică nu a fost capabilă de surprize novatoare şi demne de admirat în raport cu moldovenii. A înregistrat cele mai răsunătoare eşecuri aici în intenţia de a promova sau sprijini partide politice unioniste. Eşuînd cu partidul condus de Iurie Roşca, România politică a ajuns în situaţia penibilă şi dezonorantă de a se lăsa reprezentată, iar aici este vorba despre pro-românism, patriotism şi naţionalism românesc, de către rudimentarul politician Mihai Ghimpu şi exaltatul său nepot, Dorin Chirtoacă. Din acest motiv, nu doar ruşii, ci şi civilizaţii europeni rîd în sinea lor de opţiunile României politice.

România politică, nu altcineva, este motivul apariţiei spectaculoase pe scena politică din Republica Moldova a lui Igor Dodon şi Renato Usatîi. De ce România politică nu a fost capabilă să stea la baza apariţiei unor astfel de personaje politice favorabile ei şi moldovenilor? Modul în care România politică s-a implicat în Republica Moldova aduce a efracţie în ochii multora. Avînd propriile probleme de ţară pe care le are cu UE, România politică îşi pierde din credibilitate enorm atunci cînd se erijează în avocat european al Republicii Moldova. Ca „ţară raportoare pentru UE a Republicii Moldova”, se presupune că România politică înţelege perfect şi ştie foarte bine care sînt realităţile de aici, numai că nu este deloc adevărat. Prin tot ceea ce făcut în ultimii aproape 25 de ani, România politică a demonstrat că nu cunoaşte şi nu poate să înţeleagă deloc realităţile profunde de aici. Eşecurile nesfîrşite din toţi aceşti ani sînt o dovadă suficientă.

Şi susţinerea lui Chirtoacă este frauduloasă

Dorin Chirtoacă, realesul primar al Chişinăului, este privit şi admis de România politică aici ca un exponent al românismului şi unionismului. Pentru aceasta, dar şi din dorinţa de a-l avea pe Mihai Ghimpu la guvernare ca „sursă”, România politică închide ochii la faptul că această familie profitoare este coruptă pînă-n străfunduri şi că se subordonează celui mai cumplit clan oligarhic. Românului onest îi crapă obrazul de jenă şi se simte extrem de stingherit sau penibil atunci cînd valorile româneşti îi sînt promovate în Republica Moldova de către incultul politician Ghimpu sau istericul primar Chirtoacă.

O fi fiind politica o curvă, dar, măcar de dragul aparenţelor, România politică nu ar trebui să apeleze la cea mai pocită şi bolnavă prostituată. Acum patru ani, Chirtoacă şi-a cîştigat fotoliul de primar prin metode mai mult decît dubioase. Am suficiente motive să cred că şi acum a fost la fel, numai că România politică l-a ajutat prin metode mai greu contestabile, aici fiind vorba despre asigurarea unui procent care să nu mai fie la limita de acum patru ani.

S-a jucat necinstit cu alegătorii din clipa în care au spus că alegerea lui Chirtoacă asigură integrarea europeană a ţării, ceea ce este un fals enorm, o minciună neruşinată. Combaterea corupţiei trebuie să înceapă în Moldova din primăria Chişinăului! Vor mai trece patru ani, iar Chişinăul va rămîne aceeaşi groapă de gunoi a Europei şi o vacă de muls bani pentru familiile Ghimpu, Chirtoacă plus toţi păduchii şi acoliţii lor. Cine va răspunde pentru asta peste patru ani?

Unirea cu România prin WC-uri

Chiar dacă fac jocuri pro-ruseşti şi destabilizatoare, cei de la Acţiunea 2012 aparţin tot României politice. Pe 5 Iulie, vor să mărşăluiască iarăşi „unionist” şi provocator prin Chişinău, acum fiind şi mai încurajaţi după realegerea „unionistului” Chirtoacă în funcţia de primar.

Circulă pe aici, prin Chişinău, nişte tineri nevinovaţi îmbrăcaţi cu nişte tricouri pe care scrie: „Basarabia e România”. Mă rog, n-au nici o vină că sînt total rupţi de realitate, dar m-am amuzat teribil cînd am văzut în WC-ul unei terase scrisă această lozincă pe doi pereţi cu litere de o şchioapă.

Îmi amintesc că existau (poate că or mai fi şi acum) inşi oarecum obsedaţi sau pasionaţi de a scrie pe pereţii WC-urilor publice, dincolo de obscenităţi, strofe sau poezii întregi, probabil în timp ce-şi făceau nevoile fiziologice. O dată m-am amuzat teribil. Chestia despre care vă spun am văzut-o în WC-ul public din Pasajul Universităţii din Bucureşti, în urmă cu foarte mulţi ani. Un tip cu simţul umorului şi inspirat, probabil exasperat de „scriitorii” care-şi grafiau poezii pe pereţii WC-ului, a scris şi el următoarea strofă: „Tu, poet necunoscut,/ Futu-ţi muma ta să-ţi fut,/ Cînd mai vii pe la closet,/ Cacă-te, nu fi poet!”

Cam asta-i şi cu cei care scriu „Basarabia e România” pe pereţii closetelor! Chiar aşa? Facem unirea celor două ţări printre fecale şi urină?