«Nu vă jucaţi cu focul!». Iu. Roşca

Zguduind din 2012 spaţiul propagandistico-savantlîc românizat, Iu.Roşca continuă să-şi înmulţească tezaurul politico-ştiinţific cu noi cărţi, discursuri, manifeste...

Coborînd din vîrfuri, «rezemîndu-se de pămînt», Iu.Roşca a încercat, în fulminanta sa sinteză Limba şi jocul politic (Flux, 14.09.2012. P. 3), apoi în manifestul cutremurător prin constatările-i crude Dezintegrarea teritorială a Republicii Moldova se poate produce rapid, ireversibil şi definitiv (Flux, 14.09.2012. P. 5), să cheme la luciditate clasa politică vînzătoare - românizătoare, care de vreo 30 de ani cotropeşte Republica Moldova.

Făcîndu-se că nu ştie ce a făcut din 1990 încoace, dînsul din 2012 se adresează în gura mare nu se ştie cui: «Nu vă jucaţi cu focul!... Trebuie să înţelegem, că regiuni întregi, felii întregi riscă să se dezintegreze din teritoriul Republicii Moldova...» (Aşa cum s-a întîmplat cu stînga Nistrului în urma, cum scrie Iu.Roşca, «impunerii în mod administrativ, decretării de sus, constrîngerii tuturora să numească limba într-un singur fel: rromânească»...).

După 30 de ani de românizare forţată, de la Snegur la Timofti, via Ghimpu, Iu.Roşca se arată nesatisfăcut. Dînsul lansează o serie de lozinci, principala fiind «Să renunţăm!». «La abordările naive din trecut!». Variante: «Să ne oprim!», «Să regîndim!»...

Nemulţumit de rezultate, dînsul cere: «Să reevaluăm propriile neîmpliniri!». Căci, din toate cerinţele Congresului II al PPCD una rămîne neîmplinită: Numele Republicii Moldova încă nu a fost schimbat în «Republica Română Moldova», ea încă nu a fost «eliberată», adică anexată României Mari, cum cere respectiva rezoluţie a forului unionist-frontist. Iu.Roşca însă este optimist: la realizarea scopului măreţ «Unirea, şi punctum!» trudesc cu osîrdie fraţii săi de cauză Chimpu - Timofti...

Speriind lumea cu năluca «războiului identitar» (?), probozind «partidele care îşi asumă (numai) retorica identitară (?) românească», «iar oponenţii lor se revendică a fi (numai) moldovenişti», Iu.Roşca dezaprobă «confruntările identitare» (?), încrîncenarea «taberelor beligerante».

Banditismul politic, cînd vreo cîteva mii de neoromânaşi implantaţi în guvern, la preşedinţie, în mass-media, în parlament, în sistemul judecătoresc şi alte cîteva mii de emisari români în civil încalcă în mod grosolan, administrativ-oficial toate drepturile majorităţii populaţiei Moldovei, lipsită de orice posibilitate de a se apără, Iu.Roşca îl numeşte şmechereşte «război identitar» (?). (Alţi autori, mai cumpătaţi şi mai omănoşi, nu se pot debarasa de «criza identitară». Cu toate că moldovenii, de cînd se ştiu, nu au avut niciodată îndoieli privitor la conştiinţa lor naţională - moldovenească!).

Dl. Iu.Roşca nu dezvăluie: cum şi cu cine s-ar putea «război» naţiunea moldovenească, fiind închisă într-un ţarc ideologic românesc, străjuit de cîneri neoromâni?!

În situaţia cînd românismul legionar revanşard, cu mînile trădătorilor locali, a cotropit - deocamdată ideologic - Republica Moldova, Iu.Roşca a observat, că «cel, care se identifică (= se socoate) ca etnic (?) moldovan, trebuie privit cu egal respect».

Ca să vezi! După ce moldovenilor băştinaşi li s-au legat mînile şi li s-au pus căluş românesc la gură, după ce toate instituţiile de învăţămînt «au devenit fabrici de românaşi» (C.Tănase), după ce toate ziarele, toate posturile/canalele radio, TV zi şi noapte zbiară şi piţigăiesc numai românăştă - după toate acestea Iu.Roşca s-a milostivit să îngăduie, ca şi cei ce se ştiu de moldoveni să fie «priviţi cu egal respect», nu numai cotropitorii ideologici româneşti!

L-am ruga pe dl Iu.Roşca s-o întrebe pe Marea Găselniţă a Politicii Moldoveneşti, fărmată prin străinătăţuri bancare, care nu ştie ce-i aceea «scutec»: cîţi copii din satele moldoveneşti au absolvit şcolile din Moldova ca moldoveni?

Cînd şi unde a citit Iu.Roşca măcar un articolaş în apărarea moldovenilor, fondatori ai Moldovei, în apărarea limbii moldoveneşti, limba majorităţii covîrşitoare a populaţiei Moldovei, în apărarea Statului Moldovenesc, în definitiv?!

Închipuindu-se etnolog-erudit fără pereche («vagoane de cărţi citite!»), Iu.Roşca decretează: «La noi cel care e român e şi moldovan» (Săptămîna, 15.09.2015). Din respect pentru domnia sa, nu-i recomandăm să pronunţe acest banc aberant românilor de teapa lui Băsescu, Corlăţean, Damian, Tabără, Dungaciu, I.-A.Pop şi altor «monblani» - românologi... Curios, pe cine prosteşte Iu.Roşca?!

Socotindu-se «om şcolit», dînsul declară, că «o singură limbă în Republica Moldova are două nume, unul academic (evident, «românesc»), celălalt popular» (al «prostimii» moldoveneşti, probabil). De aceeaşi erudiţie ţine şi o altă balivernă a lui Iu.Roşca: «aceeaşi limbă a căpătat (sic!) în spaţiul nostru (moldovenesc, probabil) două denumiri».

În primul rînd, în Moldova istorică din secolul XIV pînă la sfîrşitul veacului XIX, iar în Moldova dintre Prut şi Nistru - pînă astăzi limba a avut şi are o singură denumire - moldovenească! Limba «românească» – creaţie cărturărească îmflată de prin veacul XIX – nu a fost «căpătată», cum scrie «şcolitul» Iu.Roşca. Ea a fost băgată, impusă în Republica Moldova de ocupanţii români în 1918 şi reimpusă anticonstituţional în 1990 de neoromânii agramaţi şi scrîntiţi naţional.

În al doilea rînd... Curios, cu ce erau încărcate «vagoanele» pe care, zice Iu.Roşca,că «le-a citit»?! Lumea «cît de cît şcolită», cu «lecturi tare disciplinare», cum scrie tot el, ştie încă de pe vremea lui Dante, că limba o făureşte şi o denumeşte poporul, iar academicienii, bunăoară, cei româneşti, numai o schimonosesc: a > î > î (roman > român > român), impun o grafemă/buche pentru trei sunete: a, ă, î şi alte bazaconii tare ru(o)mî(î)neşti, tare savant-lingvistice, culminînd cu î < a!..

În ultimii ani despre unitatea indestructibilă «moldovan ↔ moldovenească» au scris şi publicat, alături de alţii, Charles King (SUA), Klaus Bochmann (Germania)... Iu.Roşca ar fi putut de acum afla de aceste truisme...

Iu. Roşca nu s-ar fi putut «înregimenta, - cum scrie dînsul, - în cireada de avocaţi ridicoli ai României» - nici n-ar fi fost primit! - dacă n-ar fi băgat, hodoronc-tronc, şi Rusia în «subiectul de o importanţă majoră: chestiunea limbii de stat». Domnia sa leagă, nitam-nisam, încercările de a apăra «limba moldovenească, etnia (?) moldovenească cu Rusia (ca destinaţie finală)»...

Ce are sula românească cu prefectura rusască?!

Această gogomănie: «limba moldovenească - creaţie rusească, stalinistă» este morsocată de toate puşlamalele lingvopolitice agramate, indiferent de gradele ştiinţifice.

Desigur, Iu.Roşca, ca şi telePolitica tare sapienţă, poate aborda, aşa cum îl ajunge capul, orice subiect. «Trebuie să ştie însă despre ce vorbesc, - îi povăţuieşte istoricul românesc L.Boia, - şi, mai ales, să nu se grăbească să-şi proclame prejudecăţile drept adevăruri generale şi imuabile (veşnice)».

Iu. Roşca (şi telePolitica mai sapienţă şi mai logoreică decît toţi invitaţii) ar fi putut şti de acum că anume ruşii - somităţi în lingvistica romanică - la cererea forurilor conducătoare ale RSS Moldoveneşti în 1951 au demonstrat filologilor chişinăuieni, că limba moldovenească este o limbă neolatină, limbă naţională a poporului moldovenesc, idiom romanic, ce are fondul lexical de bază, originea, structura gramaticală comune cu cele ale limbii naţionale româneşti.

Îndemnînd «să urmăm propriul nostru interes naţional», chemînd «să renunţăm la opticile sectare», insistînd «să dezamorsăm înţelept şi responsabil această mină - chestiunea limbii», Iu.Roşca, ignorînd povaţa lui L.Boia – «să ştie despre scrie» – ne demonstrează că este unul, cum constată chiar dînsul, din «mulţimea de imitatori, în stare doar să preia slogane de-a gata». Adică unul din mulţimea care nu ştie despre ce televoroveşte, despre ce scrie... Dar scrie!.. Dar telepălăvrăjeşte...

Fără «să regîndească» sau măcar să gîndească, Iu.Roşca declară: «La 31 august 1989... s-a recunoscut oficial (?), că această limbă - moldovenească - este identică cu româna».

Nu-i adevărat!

Baliverna propagandistică despre «identitatea» limbii moldoveneşti cu cea românească a fost băgată de nişte agramaţi în preambulul Legii cu privire la funcţionarea limbilor pe teritoriul RSS Moldoveneşti, ADOPTATE LA 1 SEPTEMBRIE 1989. Din cîte ştim, preambulurile nu sînt articole de lege şi nu pot servi ca dispoziţie imperativă, «oficială». Una la mînă, cum zic românii.

A doua: în viaţa socială, în activitatea spirituală nimic nu este identic. Cu atît mai mult într-un domeniu atît de complex, în veşnică, permanentă schimbare/înnoire de la un caz la altul, de la o regiune la alta, cum este limba vorbită. Acest adevăr îl ştia de acum pe la 1648 mitropolitul Transilvaniei Simion Ştefan. Îl putea afla şi Iu.Roşca, ba chiar şi arhilogoreica şi supersapienta telePolitică, în loc să înmulţească «cireada imitatorilor sloganelor de-a gata»...

În politica antimoldovenească, unică prin agramaţia ei de împrumut, se întîmplă lucruri caraghioase. Actele de o însemnătate fundamentală pentru afirmarea şi funcţionarea statului, bunăoară, Constituţia, sînt terfelite cu înfumurare curat românească. Iar nişte hîrtii cu valoare de anunţ de lipit pe gard sînt îmflate cu aceeaşi rîvnă românească, de parcă ar fi bule papale. De pildă, tărăşenia ridicolă în jurul aşa-zisei «declaraţii» de aşa-zisă «independenţă»...

În 1991, după ce hegemonul Statului Sovietic - Federaţia Rusă s-a despărţit, izolîndu-se, republicile din componenţa URSS şi-au anunţat suveranitatea asupra teritoriilor...

Clasa politică românească, urmărind scopuri revanşarde, de urgenţă a uneltit alcătuirea unei «declaraţii de independenţă», pentru a oficializa «caracterul românesc» al Republicii Moldova. Agenţii români în civil şi valeţii lor din Sovietul Suprem al Moldovei au ticluit o hîrtie agramată antistatală antimoldovenească, pe care istoricul Ion Ţurcanu, pe atunci şi deputat, a numit-o «Declaraţie de unire cu România», care, a doua zi, a fost vociferată în vacarmul străzii.

În ipostază de experimentat «imitator de slogane de-a gata», Iu.Roşca fără pic de jenă scrie: «Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova... este actul întemeietor al statului nostru... Document care nu poate fi modificat niciodată. Textul Declaraţiei de Independenţă (majusculele – Iu.R.) consacră univoc (?) şi pentru totdeauna (?) glotonimul limba română».

Cum constata publicistul român Ion Cristoiu: «Poţi să fii român, dar nu e numaidecît să fii şi idiot!»

Reamintim dlui Iu. Roşca, precupeţilor români de la Curtea Constituţională, telesapienţilor: anunţul (объявление) despre «independenţa» Moldovei NIMIC NU «CONSACRĂ»! Numai enumeră anumite acţiuni, inclusiv, NĂSCOCITA «lege a Parlamentului Republicii Moldova privind decretarea limbii române ca limbă de stat din 31 august 1989».

În realitate, la 31 august 1989 «Sovietul Suprem al RSS Moldoveneşti a votat completarea Constituţiei RSS Moldoveneşti cu art.70(1): «Limba de stat a RSS Moldoveneşti este limba moldovenească». Această stipulaţie constituţională a fost accentuată în Legea privind funcţionarea limbilor din 1.09.1989 (art.1), este inclusă – articol aparte – în Constituţia Republicii Moldova adoptată la 29 iulie 1994, este confirmată de Legea organică privind Concepţia politicii naţionale a Republicii Moldova din 19 decembrie 2003, în Constituţia Republicii Moldoveneşti Nistrene, în Regulamentul Gagauz Yeri... Păzea, politicieni vînduţi! «Nu vă jucaţi cu focul!»

Subliniem pentru toată «naţia filologică», adică pentru români: Parlamentul Republicii Moldova NICIODATĂ NU A ADOPTAT VREO LEGE/HOTĂRÎRE PRIVIND LIMBA ROMÂNILOR! Diversiunea politică despre «limba românilor» în Moldova este o minciună gogonată ticluită de agenţii români în civil Dinu, Preda, Stan, repetată papagaliceşte de Iu.Roşca, de precupeţii de la Curtea Constituţională, de telesapienţi, de cohorte întregi de agramaţi.

În înştiinţarea (объявление) despre o oarecare «independenţă» se scrie: «reamintind (= avînd în vedere) legile şi hotărîrile Parlamentului Republicii Moldova privind decretarea limbii...» Iu.Roşca, zăpsind cu totul altceva, citeşte curat româneşte: «Textul Declaraţiei de Independenţăconsacră (?!) în mod univoc (?!) şi pentru totdeauna (?!) glotonimul...».

Ducă-se pe pustii!

Din trei – una sau, poate, toate: 1) Iu.Roşca habar n-are despre ce scrie; 2) Este un mincinos patentat; sau 3) cum a constatat Ion Cristoiu, fiind român, este şi un .... incurabil...

Indiferent de care calificare şi-ar asuma-o, următoarea declaraţie a lui Iu.Roşca: «Legislaţia în vigoare utilizează ambele denumiri» (moldovenească şi românească) demonstrează că toate cele trei caracterizări i se potrivesc lui Iu.Roşca de minune. În care culegere, din care vagon de cărţi, cică, citite de el personal, a găsit Iu.Roşca vreun misterios act legislativ moldovenesc, care ar admite «utilizarea limbii românilor» în Republica Moldova?! În afară de minciuna din hîrtia mincinoasă despre o imaginară independenţă...

În Republica Moldova în 2004 cu o populaţie multinaţională, inclusiv 2 579 202 moldoveni (76%), 70 275 români (2,1%), în condiţiile ocupaţiei ideologice româneşti, numai limba moldovenească, limba naţională a majorităţii populaţiei Moldovei – vreo 3 000 000 – este interzisă!..

În Republica Moldova, stat suveran, democratic şi de drept, limba fondatorilor Statului Moldovenesc, limba moldovenească este interzisă în şcoli, în universităţi, la Academie, în guvern, în Parlament, la Preşedinţie, întîi de toate, în cel mai ignorant minister – al învăţămîntului, condus de perle cu un grad de cultură generală invers proporţional înfumurării lor.

În Republica Moldova – stat de drept este interzisă limba de stat!

Fătarnicul «erudit» Iu. Roşca (cu «vagoane de cărţi citite», «cu lecturi numai disciplinare»!) cunoaşte bine această realitate ruşinoasă, batjocorîtoare, instaurată de dînsul şi şleahta lui şi adîncită de ciracii lui direcţi de la Snegur pînă la Timofti, via Ghimpu...

Parafrazîndu-l pe un editorialist de la Săptămîna, vom zice şi noi: «În cireada de avocaţi ridicoli ai României», în «mulţimea de imitatori ai sloganelor de-a gata» demult slujeşte «cu cinste şi onor» şi Iurie Roşca. «Exact, cel căţărat prin copaci, care prin 2012 a încercat să coboare pe pămînt, dar nu cu ambele picioare».

Păcat...

Vasile STATI, doctor în ştiinţe filologice