„Prostia are oroare de anonimat” 

Autor: Mihai CONŢIU

Mare dreptate a avut scriitorul român Vasile Ghica cînd afirma că prostia fuge de anonimat ca dracul de tămîie, în forma citată în titlu!

O caracteristică distinctă a celor mai mulţi politicieni moldoveni este transformarea lor radicală în clipa în care au fost votaţi în Parlament, aleşi sau numiţi într-o funcţie de conducere. Mai mult sau mai puţin limitat, moldoveanul comunicabil şi disponibil de pînă mai ieri, se transformă în cea mai dezgustătoare şi demn de dispreţuit făptură umană în clipa în care devine „un cineva politic de stat”.

Dintre cei pe care îi cunosc, printre extrem de puţinii politicieni cărora nu li s-au urcat funcţiile la cap şi au rămas aceeaşi oameni este Vladimir Voronin. La domnia sa, totul este natural şi nu-ţi dă deloc impresia că se crede pe Olimp sau într-un turn de fildeş atunci cînd, ca un om normal, simplu, i te adresezi. Uitaţi-vă, însă, la cam toţi ceilalţi!

Napoleon Bonaparte: „În politică, prostia nu e un handicap” 

„Prostia este infinit mai fascinantă decît inteligenţa: inteligenţa are limitele ei, prostia nu”, spunea, mult mai tîrziu, la rîndu-i, Umberto Eco. Că prostia nu este un handicap în politică şi că este fascinantă prin aceea că nu are limite, o confirmă din plin politicienii moldoveni, lucru de care s-a convins întregul occident.

Politicianul localnic Marian Lupu este atît de mult de pătruns de importanţa impresiei pe care o are despre sine încît, atunci cînd vorbeşte la televizor sau în dialog cu alţi interlocutori, simţi că vrea să ne facă să credem că ne acordă o prea mare şi nemeritată atenţie, chiar şi prin aceea că „ne dă şansa” ca să-l vedem şi ascultăm. Atît de mult l-au smintit funcţiile şi l-a îmbătat confortul pe care acestea i l-au adus, încît a devenit de-a dreptul incapabil să înţeleagă cît de prost devine pe zi ce trece. Un prost solemn care, pe deasupra, este şi destul de periculos şi imposibil de vindecat, căci este prea tîrziu.

Mihai Ghimpu face parte din categoria proştilor dotaţi cu o anumită viclenie, care îi cred pe toţi ceilalţi proşti pentru că nu au abilitatea lor în a înşela şi fura. Cu un prost ca Ghimpu nu poţi să te angajezi într-o dispută deoarece te tîrăşte la nivelul lui şi te bate cu „experienţa”. Nepotul lui, Dorin Chirtoacă, face parte din categoria proştilor agresivi. Iurie Leancă se situează în tabăra proştilor care au descoperit utilitatea săpunului şi rostitului pe de rost a uneia şi aceleiaşi fraze ce-i pare a fi „deşteaptă”. Interimarul preşedinte de partid Valeriu Streleţ face parte din categoria proştilor îmbuibaţi în tranziţie, limitaţi, sufocaţi de închipuite responsabilităţi şi, fireşte, aroganţi.

După ei, vine liota de deputaţi, cu precădere, şi ceilalţi învestiţi în diferite funcţii bănoase şi băţoase. Se poartă de parcă ar fi nişte Dumnezei. Se uită la gloată cu un dispreţ făţiş, sînt mereu „ocupaţi şi preocupaţi” de „problemele fundamentale ale ţării” şi „n-au timp de discuţii inutile” cu nimeni. Sînt atît de proşti încît îşi imaginează că sînt cei mai importanţi oameni planetari. Imunitatea prostiei lor este „blindată” şi mai mult de aparenţele pe care le afişează prin aceea că au secretare, asistente personale, maşini cu şofer la scară etc. În realitate, cei mai mulţi dintre ei sînt nişte primitivi, nişte bieţi ţărănoi pentru care, pînă mai ieri, şi caprele pe care le duceau la păscut erau o alternativă erotică.

Aşa sînt toţi pe la cam toate partidele. Ceea ce-i uneşte pe toţi, în afară de prostia solemnă sau primitivă, este îngîmfarea prostului parvenit, care se soldează cu dispreţ faţă de oameni, precum şi cu o aroganţă specifică şi un aer de oameni veşnic preocupaţi, pentru ca lumea să nu bage de seamă că habar nu au de nimic, că sînt nişte incompetenţi. Sînt despoţi cu subalternii şi slugarnici cu şefii lor, în umbra cărora fură de sting.

Cînd le cade şeful, jubilează, sînt cei mai fericiţi dintre pămînteni. Unii speră să-i ia locul fostului şef, alţii îşi supradimensionează importanţa prin aceea că ştiu că sînt negociabili, că mandatul, votul lor poate fi cumpărat, fără să înţeleagă că, în realitate, abia atunci devin personificarea abjectă a prostiei şi umilinţei absolute. Aşa se întîmplă acum în PLDM, după ce Vlad Filat a fost vîndut, acuzat, judecat şi încarcerat prin încălcarea tuturor procedurilor juridice aplicabile în situaţia lui.