Biografii zbuciumate. Ioan Slavici – gazetar al extremelor

Prozator, ziarist, editor, folclorist, dascăl şi istoric, ideolog şi promotor cultural, Ioan Slavici este una dintre personalităţile complexe şi novatoare ale culturii române. S-a afirmat puternic în toate aceste arii de cuprindere. Doar că atunci cînd face un bilanţ, cu puţin timp înainte de moarte, se simte stingher. S-a spus că are sentimentul ratării. Mai degrabă, este dat la o parte şi este judecat de învingători după reguli schimbate din mers. Crede că este luat în bătaie de joc, chiar şi de cei puşi laolaltă cu el, de cei cu care este judecat. Bilanţul vieţii este limpede: „Ştiam că nu li se cuvine să facă aşa ceva, căci eu nu făceam parte din nici o tagmă: Societatea Scriitorilor Români mă exclusese din sînul ei ca nevrednic de a-i fi membru; sindicatul ziariştilor mă declarase şi el nevrednic de a-i fi membru; iar corpul didactic nu m-a socotit niciodată dascăl. Noii mei tovarăşi de suferinţe nu le ştiau însă aceste şi puteau, în toată vinovăţia, să zică: «Iată ziaristul, iată dascălul român, iată scrietorul care face, ca membru corespondent, parte chiar şi din Academia Română». Îmi făceam, fără de vina mea, de ruşine neamul”.

Sunt rînduri scrise după trecerea prin universul carceral de la puşcăriile Domneşti, Modern, Luvru şi Văcăreşti. Este contextul în care Gala Galaction lansa o mare provocare. Apărător plin de zel al scriitorului şi gazetarului ardelean, acesta va spune răspicat pe cînd Slavici era încă închis la Văcăreşti şi se apropia de vîrsta de 72 de ani: „Vă prorocesc că peste zece-douăzeci de ani, dacă nu şi mai curînd, ne va fi amar şi ciudă că am împins urmăririle şi răzbunările naţionale pînă peste capetele lui Slavici şi Arghezi”. Va exista părerea de rău, însă valorizarea operei autorului se va face în principal pentru proză…

 Certitudinea de la care plecăm este că despre Ioan Slavici mai sunt multe lucruri de spus. Unele esenţiale. În ciuda unei bibliografii ce tinde să devină exhaustivă, petele de umbră se menţin. Surprizele pot să apară de oriunde, căci suntem încă departe de a cunoaşte tot ce a scris autorul ardelean. Ca o consecinţă, nici nu putem susţine că i-am cunoaşte întreaga activitate şi, mai ales, ideile şi nuanţele, unele care fac diferenţa. Mai sunt încă fragmente rămase inedite, destul de puţine, e drept. Problema cea mare o constituie însă nu editarea, ci reeditarea. Multe, cele mai multe, dintre intervenţiile publicistice ale lui Slavici au rămas acolo, în paginile unor gazete de acum 100-150 de ani. Multe au fost foi efemere, cu o circulaţie restrânsă, tipărite în puţine exemplare…

Diversitatea unui mare polemist

Şi aceasta este o certitudine: Ioan Slavici a scris enorm. A ales diversitatea, abordînd domenii nu neapărat apropiate între ele. S-a ocupat de creşterea junelor române şi de Confucius, de creşterea salcîmului şi de editarea documentelor istorice, de căruţele pentru război şi de politica în marile cancelarii ale Europei. Toate au fost iniţial păreri exprimate în articole de gazetă. Ziaristica i-a permis să noteze aceste fulguraţii, aceste idei şi opinii. Pe unele le-a dezvoltat în articole scurte, rămase aşa, ori reluate în altele mai ample. Adesea, a dat studii, tipărite şi ele în presă…

Toate i-au oferit un cadru de organizare pentru opera de rezistenţă. Iar acum putem formula ipoteza cercetării noastre: care este contribuţia jurnalisticii la conturarea imaginii lui Slavici ca scriitor, om politic (activist, mai degrabă), ca dascăl, memorialist, editor (literar, de documente sau de presă), ca istoric? În ciuda afirmaţiei sale: „Eu m-am simţit viaţa mea întreagă mai presus de toate dascăl”, Slavici s-a arătat în toată activitatea sa a fi în primul rînd ziarist! A luat pana în mînă (la propriu) şi a intervenit energic de cîte ori a simţit nevoia. În acelaşi timp, publicistica sa nu este doar o ancoră, doar o suită de crochiuri pentru realizări mai ample. Este un domeniu bine conturat, Slavici ziaristul dovedindu-se cel puţin la fel de solid ca Slavici prozatorul.

Din meseria de profesor şi-a cîştigat scriitorul pîinea zilnică. O lungă perioadă a predat la Azilul Elena Doamna, din Bucureşti. 14 ani a fost director la Institutul Otteteleşanu al Academiei, la Măgurele, aproape de Bucureşti. Înainte de Primul Război Mondial a fost dascăl la Şcoala Evanghelică, tot din capitala Regatului. A predat şi la alte şcoli. În anii de foc de la Tribuna a avut ore ca profesor la Şcoala de fete din Sibiu, unde directoare era soţia sa, Eleonora Slavici, elevă în anii anteriori la Azilul Elena Doamna.

A scris la jurnale chiar şi cînd o ducea rău cu banii. S-a implicat în luptă şi a dus nenumărate campanii. Publicistica i-a plăcut enorm lui Slavici. Şi să scrie la gazete, dar şi să le facă. Toate celelalte activităţi ale sale, profesoratul sau lucrul la Comisia documentelor istorice, şi acesta din urmă desfăşurat pe parcursul a trei decenii, par plase de siguranţă pentru combatantul ziarist. Rămîne de mirare că a mai dat şi proză, teatru sau studii de gramatică în acest timp!

Slavici a scris la ziar toată viaţa lui. A început în 1871, cu apelurile pentru organizarea Serbării de la Putna. A publicat pînă în ziua în care a murit, în 17 August 1925. Sunt 55 de ani de gazetărie, adică o viaţă de om. Chiar dacă pe parcurs putem identifica episoade din activitatea jurnalistică (la Gura satului, la Telegraful român, la Timpul, la Tribuna, la Minerva şi Ziua, la Gazeta Bucureştilor ori la Adevărul literar şi artistic), delimitarea este doar una metodologică, pentru a uşura analiza. În realitate, geografia sa publicistică indică o legătură continuă. Aproape că nu contează titlul foii, căci autorul ardelean este permanent prezent în paginile uneia!

Vom urmări acest traseu gazetăresc de o jumătate de secol folosind instrumentarul pus la dispoziţie de metoda geografiei literare. A fost sistematizată de Cornel Ungureanu, într-o cuprindere ce conturează harta imaginarului celor mai importanţi scriitori români, dar şi central-europeni. O altă direcţie este una terestră, o geografie a călătoriilor şi popasurilor aceloraşi mari scriitori. Din complexitatea vieţii şi din interacţiunile cu toposul diegetic se nasc armonii, dar mai ales dispute. Vor fi traduse în artă, în opere cu pronunţat relief estetic. Metoda poate fi extinsă la o geografie publicistică, urmărind o hartă a raportării despre real, despre factualitatea ce constituie canonul ziaristicii generaliste. În acest mod, se conturează universul creaţiei complexului scriitor Ioan Slavici. Proza jurnalistică nu e doar un domeniu vast şi puţin exploatat, aşa cum am precizat deja, ci şi unul surprinzător, care scoate din umbră laturi importante ale portretului lui Ioan Slavici.
Geografia publicistică a acestui autor se completează în sute de articole şi studii ce însumează mii de pagini. Temele sunt diverse, nu doar ale actualităţii gazetăreşti, însă într-o proporţie covîrşitoare au fost publicate în periodice, în jurnale cu tematică largă, politice, sociale şi economice, nu doar literar-artistice. Adesea, chiar şi cele declarat literare au găzduit astfel de produse de actualitate cotidiană. În acelaşi timp, relevante sunt polemicile, disputele uneori virulente, în care a intrat Slavici, precum şi sistemul de relaţii dezvoltat cu personalităţile cele mai importante ale lumii româneşti. Iar călătoriile şi popasurile nu înseamnă doar succese, ci şi petreceri în locuri de detenţie, căci scriitorul-jurnalist a cunoscut universul carceral tocmai pentru că era ziarist, unul extrem de incisiv! Sunt motive solide pentru a încerca să descifrăm cât mai exact harta activităţii gazetarului Ioan Slavici. (va urma)

Lucian-Vasile SZABO