Judecatorii din tarile Uniunii Europene nu pot primi interdictie sa ceara recomandari europene

Judecătorii din ţările Uniunii Europene nu pot primi interdicţie să ceară îndrumare de la Curtea de Justiţie a UE, a decis Marţi instanţa europeană supremă, în cazul unui judecător din Ungaria care a fost sancţionat disciplinar pentru un astfel de demers, potrivit Reuters.

Ungaria, condusă de premierul suveranist Viktor Orban, este acuzată, la fel ca Polonia, că încearcă să limiteze independenţa judecătorilor şi dreptul lor de a sesiza Curtea de Justiţie a UE în diverse cazuri.

Curtea Supremă din Ungaria a declarat ilegală o solicitare făcută de un judecător ungar la CJUE, prin care cerea consiliere în legătură cu procedurile privind traducătorii pentru străinii acuzaţi de infracţiuni. Judecătorul a fost vizat de un proces disciplinar.

„Legislaţia UE exclude declanşarea unor proceduri disciplinare împotriva unui judecător naţional din cauza faptului că el sau ea a solicitat o decizie preliminară la Curtea de Justiţie”, a precizat CJUE, adăugînd că astfel de proceduri disciplinare ar putea submina independenţa sistemului judiciar.

„Pe baza întîietăţii dreptului UE, o instanţă naţională trebuie să ignore orice practică judiciară naţională care aduce prejudicii dreptului său de a face o solicitare la Curtea de Justiţie”, a adăugat instanţa.

„Principiul întîietăţii dreptului UE cere ca instanţa inferioară să nu ţină seamă de decizia Curţii Supreme din statul membru vizat”, se mai arată în hotărîrea CJUE.

În Iulie, Ungaria a respins o solicitare a Comisiei Europene şi a multor membri ai Parlamentului European să abroge o nouă lege care interzice ca şcolile să folosească materiale despre care se consideră că ar promova homosexualitatea.

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40