Intrebarea care provoaca insomnii pentru toata lumea: De unde va veni urmatoarea criza?
Activele lumii sunt supraevaluate şi sunt prea mulţi bani pe piaţă
O înăsprire a politicilor monetare, potenţiale crize în China şi Italia, dezechilibre pronunţate la nivelul comerţului mondial şi populismul, acestea sunt doar cîteva dintre potenţialele surse ale unei viitoare crize financiare în viziunea celei mai mari bănci germane, Deutsche Bank. La rîndul ei, BIS, Banca Reglementelor Internaţionale, banca centrală a băncilor centrale, avertizează cu privire la nivelul crescut de îndatorare şi dobînzile ultramici. În cadrul unui raport recent Deutsche Bank avertizează că „există mai multe segmente ale sistemului financiar mondial care par să fi atins niveluri extreme“, potrivit CNBC.
„Este vorba printre altele de valorile atinse de multe categorii de active, dimensiunea incredibilă a bilanţurilor băncilor centrale, nivelurile datoriilor, dobînzile ultrascăzute şi chiar şi susţinerea ridicată de care se bucură populiştii la nivel mondial. Dacă va exista o criză relativ curînd (în 2-3 ani), ar fi dificil să spui că nu ai fi avut cum să nu vezi aceste riscuri“, se arată în raportul Deutsche Bank.
Deşi strategii Deutsche Bank remarcă faptul că lista lor „nu este nici pe departe o previziune că aceste riscuri se vor materializa“, aceasta este menită să indice zonele de risc din sistemul financiar care ar putea crea probleme la nivel mondial. Descriind planurile băncilor centrale de retragere a stimulentelor din ultimii ani drept o „călătorie în necunoscut“, strategii băncii germane avertizează că „istoria ar sugera că vor exista consecinţe considerabile ale acestor planuri avînd în vedere nivelul ridicat al preţurilor multor active la nivel mondial“.
Strategii Deutsche Bank avertizează că există pericolul ca băncile centrale şi guvernele să nu mai aibă muniţie pentru a contracara următoarea recesiune avînd în vedere dobînzile deja scăzute, bilanţurile încărcate şi nivelul ridicat al datoriilor guvernamentale. Nivelul scăzut al inflaţiei reprezintă de asemenea un motiv de îngrijorare, iar strategii Deutsche Bank spun că „nu este imposibil să asistăm la un plus şi nu un minus de QE“. Strategii Deutsche Bank atrag atenţia şi asupra situaţiei din Italia, a treia mare economie a zonei euro urmînd să se confrunte cu o nesiguranţă politică şi economică în creştere, potrivit acestora.
Cît priveşte China, deşi admite că economia acesteia a evitat pînă acum o aterizare dură anticipată de mulţi economişti, Deutsche Bank avertizează că „creşterea viitoare nu se poate baza la nesfîrşit exclusiv pe datorii şi investiţii“. Problema este cînd şi nu dacă va plesni bula creditului, potrivit strategilor celei mai mari bănci germane. De asemenea, actualul sistem financiar este mai vulnerabil din cauza dezechilibrelor existente la nivelul comerţului mondial.
Remarcînd că populismul „a explodat la nivel mondial“ o dată cu alegerea lui Trump, Brexitul, Deutsche Bank anticipează că partidele populiste vor constitui în continuare un pericol. „Deşi consecinţele ascensiunii recente a populismului nu au destabilizat încă pieţele financiare, nivelul de nesiguranţă se va menţine fără îndoială ridicat atîta timp cît astfel de partide joacă un rol important în alegerile naţionale“. Deutsche Bank remarcă faptul că „ne aflăm într-o perioadă de preţuri foarte ridicate ale activelor“ şi avertizează că există întotdeauna riscul unei corecţii bruşte care ar putea destabiliza sistemul financiar şi economia mondială.
Japonia pune la rîndul ei probleme avînd în vedere că eforturile Guvernului de impulsionare a economiei şi inflaţiei nu au dat încă roade.
Brexitul figurează şi el pe lista Deustche Bank, deşi strategii băncii notează că din moment ce negocierile dintre Marea Britanie şi UE sunt încă la început, acesta este un subiect complicat cu multe potenţiale rezultate în anii viitori.
În ultimul rînd, strategii Deutsche menţionează declinul lichidităţii de pe pieţe drept un potenţial risc. Dobînzile scăzute şi nivelul ridicat al îndatorării figurează şi pe lista de riscuri a Băncii Reglementelor Internaţionale.
După criza financiară din 2008, „procesul de reducere a nivelului îndatorării nu s-a produs cu adevărat“, se arată în raportul trimestrial al BIS, potrivit La Tribune. Profitînd de dobînzile scăzute, companiile şi statele s-au împrumutat masiv de pe pieţe, existînd riscul ca acestea să nu-şi mai poată rambursa datoriile în eventualitatea majorării dobînzilor, subliniază BIS în raportul citat. Într-un context de „factori favorabili“ care împing pieţele să-şi asume riscuri, BIS constată că „nivelurile datoriei mondiale ca proporţie din PIB au continuat să crească“.
BIS avertizează cu privire la posibilitatea izbucnirii unei noi crize în eventualitatea în care dobînzile ar fi majorate semnificativ.
Cît priveşte inflaţia, BIS se întreabă de ce aceasta „rămîne atît de scăzută deşi economiile se apropie sau depăşesc estimările de ocupare completă a forţei de muncă, iar băncile centrale fac eforturi fără precedent pentru a o susţine.
Ziarul Financiar.ro