CUM SE FOLOSEȘTE ROMA DE CINEMA PENTRU A AJUTA LOCUITORII SĂ SUPORTE MAI UȘOR CANICULA

Roma va oferi proiecţii gratuite în 11 cinematografe dotate cu aer condiţionat ca parte din programul de combatere a caniculei prezentat miercuri de primarul Roberto Gualtieri, pe fundalul unui val de temperaturi ridicate care s-a abătut asupra Europei, informează Reuters.

Programul, denumit după filmul clasic american din 1983 „Il Grande Freddo” („Marea răceală”), va începe joi şi se va desfăşura pînă pe 4 august, extinzînd astfel o reţea deja existentă de refugii climatizate din capitala italiană cum ar bibliotecile publice şi muzeele, notează Agerpres.

„Vor fi proiectate filme minunate, inclusiv lansări recente”, a spus Gualtieri cu prilejul unei conferinţe de presă.

Proiecţiile gratuite vor avea loc în intervalul 13:00 - 18:00, iar accesul în cinematograf se va face pe baza principiului primul servit, primul servit. Primul film proiectat va fi comedia-dramă „C'e ancora domani”, un film italian din 2023.

„În fiecare zi va fi proiectat un film diferit în cele 11 cinematografe participante, iar oamenii îşi vor putea petrece timpul uitîndu-se la un film într-un spaţiu răcoros, pentru că nu toată lumea are aer condiţionat”, a spus Gualtieri.

Temperatura aşteptată miercuri la Roma este de 36 de grade Celsius, urmînd ca joi şi vineri să se înregistreze 35 de grade Celsius, potrivit serviciului meteorologic al Forţelor Aeriene Italiene.