INTERESELE POARTĂ FESELE
Cine este Parlicov şi de ce este interesat de creşterea preţurilor la carburanţi?
Lucruri stranii se întîmplă la Agenţia Naţională pentru Reglementări în Energetică după revenirea în funcţia de Director general a lui Victor Parlicov. Pentru cei care au uitat, amintim că, în luna iulie a anului curent, Victor Parlicov a fost eliberat din funcţie de Parlament, ca în toamnă să fie repus în funcţie ca urmare a unei decizii a Curţii Constituţionale.
Că personal Victor Parlicov este interesat de creşterea preţului la combustibil, nu mai este un secret pentru nimeni. Anterior, presa a scris în repetate rînduri că, cu cît cresc preţurile, cu atît mai mare este bugetul ANRE, constituit din defalcări din aceste creşteri, şi, în mod direct, cresc şi salariile ridicate de angajaţii instituţiei, inclusiv de către Director. Dacă analizăm lucrurile din acest punct de vedere, se pare că personal Victor Parlicov are un interes aparte pentru gazul metan folosit ca şi combustibil în agricultură, în serviciile de taxi, în transportul interurban de pasageri (microbuze, autobuze), dar şi în alte domenii importante cu impact direct asupra vieţii oamenilor. Astfel, în primele luni ale anului curent, preţul la gazul respectiv a crescut de la 8,4 lei în luna ianuarie pînă la 9 lei în lunile următoare, inclusiv în luna iunie, ultima lună deplină în care a fost în funcţie Victor Parlicov. În iulie, adică în luna în care el a fost destituit din funcţie de către Parlament, preţul la gazul metan a scăzut pînă la 8,5 lei, în august - pînă la 8,2 lei, în septembrie - pînă la 7,6 lei, iar în octombrie – pînă la 7,2 lei. Interesant este că tonul la micşorarea preţului la gazul metan a fost dat de către compania „Transautogaz”, una din companiile-fiică ale „Moldovagaz”. Ceilalţi cinci operatori de pe această piaţă au fost nevoiţi să-şi racordeze (citeşte: adapteze) politica de preţuri după această companie, deoarece, în caz contrar, riscau să rămînă fără clienţi.
Ce a făcut Victor Parlicov după revenirea în funcţie? Pe data de 22 octombrie 2013, cu încălcarea legislaţiei în vigoare, el a emis un ordin (nr. 91-a), prin care a dispus efectuarea unui control la compania care a îndrăznit să diminueze preţul la un produs atît de important cum este gazul metan. Directorul general al ANRE şi-a întemeiat ordinul emis pe prevederile art. 41 din Legea nr. 1525 din 19.02.2013 cu privire la energetică şi pe art. 7-9 din Legea nr. 123 din 23.12.2009 cu privire la gazele naturale. Însă, normele juridice menţionate în ordin conţin prevederi generale ce se referă la atribuţii de reglementare şi monitorizare a sectoarelor în domeniul energeticii de către Agenţia Naţională de Reglementare în Energetică. Cu toate acestea, procedura de efectuare a controalelor de către organele abilitate, inclusiv de către ANRE, este reglementată prin Legea nr. 131 din 08.06.2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător, ale cărei condiţii nu au fost respectate la emiterea ordinului sus-menţionat. Nu vom intra şi în alte detalii la această temă, deşi specialiştii în domeniu spun că din această încălcare de ordin major au decurs mai multe încălcări juridice şi procedurale. Unica menţiune ce ar merita să fie adăugată în această situaţie este că Victor Parlicov şi-a depăşit atribuţiile de serviciu prin emiterea unui act administrativ privind iniţierea controlului activităţii economico-financiare licenţiate a SRL „Transautogaz” cu încălcarea prevederilor imperative prevăzute de actele normative care reglementează procedura respectivă. Acest fapt constituie o încălcare gravă a principiilor fundamentale ale controlului prevăzute în art. 3 al Legii privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.
Făcînd abstracţie de limbajul juridic, apar alte întrebări. Prima ar fi: De ce Victor Parlicov îi presează pe acei care diminuează preţurile la acest combustibil important mai ales acum, cînd sînt în toi lucrările agricole de toamnă? A doua ar fi: Ale cui interese le promovează Directorul general al ANRE, în realitate, şi nu ar exista oare vre-o conexiune între acţiunile sale şi interesele celorlalţi cinci actori de pe această piaţă? A treia ar fi: De ce Victor Parlicov acţionează direct împotriva diminuării preţurilor la acest combustibil important? Oare domnul Parlicov nu înţelege că acţiunile sale pot provoca scumpiri în lanţ în agricultură, transportul de pasageri, în alte domenii importante? Dacă Victor Parlicov are răspuns la aceste întrebări sau consideră necesar să se expună la temă, noi îl anunţăm ca îi vom acorda dreptul la replică, aşa cum prevede legislaţia în vigoare şi rigorile deontologice.
Marcel COSAŞU