IN ITALIA, CENUSAREASA POLITICII INTERNATIONALE A REDEVENIT TAR
Putin a reuşit un succes mediatic şi temporar s-a eliberat de izolare, după „ponegrirea” din cadrul summit-ului G7 – astfel presa a comentat vizita preşedintelui rus în Italia, menţionînd, în special, întrevederea sa cu Papa de la Roma. Francisc i-a solicitat lui Putin să depună „efort serios” pentru a depăşi criza din Ucraina. Iar premierul italian Matteo Renzi a făcut figuri acrobatice, pentru a fi în acord cu politica de sancţiuni a UE, dar şi cu interesele business-ului italian.
„Miercuri, doar la distanţă de două zile după ce liderii G7 au făcut „front comun” privind sancţiunile antiruseşti, Vladimir Putin a sosit în Italia, amintind astfel, că unitatea Europei este o iluzie, iar încercările de a-l izola pot da rezultate neaşteptate”, a notat The New York Times.
Ziarul menţionează că premierul italian a încercat să balanseze între interesul business-ului şi politica UE. „Economia Italiei suferă din cauza măsurilor de răspuns, adoptate de Kremlin după sancţiunile UE. Astfel, exportul italian în Rusia în anul 2015 va scădea cu 3,7 miliarde euro, comparativ cu anul 2014. În luna martie premierul italian Matteo Renzi a avut o vizită oficială la Moscova, devenind primul lider european de rang înalt, care s-a decis la acest pas după anexarea Crimeii”, aminteşte publicaţia. Potrivit acesteia, întîlnirea lui Putin cu Papa a demonstrat lumii întregi că relaţiile internaţionale nu sînt determinate doar de pretinsele elite din G7.
„Pentru o zi Putin şi-a permis să uite că G7 îl ameninţă cu noi sancţiuni, că parlamentul European a exclus Rusia din lista partenerilor strategici, că vor să-l lipsească de mondialul la fotbal. Pentru o zi Putin iarăşi a demonstrat că este lider – inclusiv, făcîndu-l pe Renzi să-l aştepte mai mult de o oră”, scrie ziarul.
Aşadar, Moscova foloseşte o strategie extrem de eficientă, orientată spre transformarea – din motive politice sau economice – a unor ţări din UE în sprijin, pentru a rupe „frontul comun” al celor 28 de state. Cît priveşte sancţiunile, Putin a spus că, mai devreme sau mai tîrziu, ele vor fi abolite, iar pînă atunci, chiar au, uneori, un rol pozitiv: presa a scos în evidenţă momentul în care Putin a prezentat caşcaval olandez, produs în Rusia.
„Ţarul” – anume astfel l-a botezat pe Putin presa italiană. Însă fără nici un pic de ironie. „În general, relaţiile între Ţarul rus şi Roma au depăşit toate neplăcerile, care au apărut ca urmare a conflictului din Ucraina. Putin a găsit limbaj comun şi cu Matteo Renzi, chiar dacă premierul italian a trebuit să facă figuri acrobatice ”, încheie ziarul.
Sursa: The New York Times