Istoria monarhiilor europene este plină de figuri excentrice, de la Regi nebuni la Împărați copii, dar nici o cronică nu egalează absurdul situației înregistrate în secolul al XI-lea în Scandinavia.

În acele vremuri tulburi, o regiune a Norvegiei a fost condusă oficial, cu toate onorurile și prerogativele legale, de un cîine ciobănesc pe nume Saur. Această anomalie politică nu a fost un accident sau o eroare de traducere, ci rezultatul unui act calculat de răzbunare psihologică din partea unui cuceritor nemilos.

Povestea începe după ce Regele Eystein Magnusson, cunoscut în unele saga nordice drept Eystein cel Rău, a cucerit regiunea Trondheim și districtele înconjurătoare. Pentru a pedepsi populația locală care îi opusese o rezistență acerbă și i-a ucis fiul, Regele a decis să nu îi execute pe liderii rebelilor, ci să îi umilească într-un mod care să rămînă în istorie.

El a adunat poporul și le-a oferit o alegere simplă, dar degradantă, spunîndu-le că trebuie să își aleagă noul conducător dintre două opțiuni: sclavul său personal, pe nume Thorer, sau cîinele său de vînătoare, Saur. Bătrînii satelor au ținut sfat și au decis că a fi conduși de un sclav ar fi o insultă prea mare pentru onoarea lor de oameni liberi. În schimb, au ales cîinele, crezînd că animalul va fi doar o figură simbolică, ușor de manipulat sau de ignorat și că vor putea să se autoguverneze în liniște.

Calculul lor s-a dovedit a fi complet greșit. Regele Eystein a luat alegerea lor în serios și a impus ca Saur să fie tratat cu respectul cuvenit unui suveran uman. Cîinele a fost încoronat printr-o ceremonie solemnă, la care a participat toată nobilimea locală. I s-a pus la gît o zgardă masivă din aur pur și argint, simbol al autorității regale, și i s-a alocat un tron așezat pe o movilă înaltă, așa cum cerea tradiția regilor vikingi. Mai mult, Saur a primit o curte regală formată din nobili care aveau datoria de a-l păzi zi și noapte și de a-i îndeplini orice nevoie.

Absurdul situației a atins cote maxime prin legile impuse de Eystein: oricine intra în prezența regelui patruped trebuia să îngenuncheze, iar dacă drumurile erau noroioase, curtenii erau obligați să îl poarte pe umeri pe Regele Saur, pentru ca labele sale regale să nu se murdărească.

Domnia lui Saur nu a fost scurtă. Cîinele a ocupat tronul timp de trei ani. În această perioadă, decretele erau semnate oficial prin amprenta lăbuței sale înmuiate în cerneală, documentele fiind considerate valide din punct de vedere juridic.

Sfîrșitul domniei sale a fost, în mod ironic, unul eroic și demn de un rege războinic. În timpul unei incursiuni a lupilor care amenințau turmele regale, Saur și-a recăpătat instinctele primare. A rupt lanțurile de aur, a sărit de pe tron și s-a aruncat în luptă pentru a-și apăra teritoriul, fiind ucis de haita de lupi. A fost înmormîntat sub o movilă funerară, rămînînd în istorie ca singurul animal care a deținut puterea executivă absolută într-un stat european. (Sursa: Atlasul Vieții)