La începutul secolului al XX-lea, Berlinul a fost martorul unui fenomen care a zdruncinat din temelii certitudinile lumii academice cu privire la inteligența animală. Protagonistul era un armăsar din rasa Orlov, pe nume Hans, deținut de un profesor de matematică pensionar, Wilhelm von Osten. Acesta din urmă era convins că animalele au o inteligență egală cu a oamenilor, dar că le lipsește doar educația corespunzătoare.

Timp de patru ani, von Osten i-a predat lui Hans matematica folosind o tablă neagră, numere colorate și multă răbdare, tratîndu-l ca pe un elev de școală primară. Rezultatele au fost uluitoare și au atras atenția presei internaționale, calul primind porecla de Hans cel Isteț.

Hans nu era un simplu animal de circ care executa trucuri la comandă. Dacă un spectator îi cerea să adune 5 cu 3, calul bătea din copita dreaptă de opt ori. Putea face scăderi, înmulțiri, împărțiri, lucra cu fracții și chiar putea să indice data curentă sau să identifice acorduri muzicale. Scepticismul inițial al publicului a fost rapid înlocuit de uimire, deoarece Hans răspundea corect chiar și atunci cînd stăpînul său nu era prezent, eliminînd suspiciunea unor semnale secrete date de dresor.

În 1904, autoritățile germane au înființat o comisie specială, Comisia Hans, formată din 13 experți, printre care un director de circ, un medic veterinar, ofițeri de cavalerie și psihologi renumiți. După o anchetă riguroasă, aceștia au concluzionat oficial că nu există nici o fraudă și că performanțele calului nu sunt rezultatul unor trucuri de dresaj.

Misterul a fost elucidat abia în 1907 de către psihologul Oskar Pfungst, care a supus animalul unor teste mult mai riguroase. Pfungst a observat un tipar interesant: Hans răspundea corect doar dacă persoana care îi punea întrebarea cunoștea ea însăși răspunsul și doar dacă calul putea vedea acea persoană. Cînd întrebătorul stătea în spatele unui paravan sau nu știa rezultatul calculului, rata de succes a lui Hans scădea la zero.

Concluzia psihologului a fost revoluționară. Calul nu știa matematică, ci era un maestru absolut al citirii limbajului corporal involuntar.

Hans detecta tensiunea musculară a celor din jur. Cînd începea să bată din copită, privitorii intrau într-o stare de așteptare tensionată. Pe măsură ce se apropia de numărul corect, tensiunea creștea. Exact în momentul în care ajungea la cifra corectă, oamenii se relaxau imperceptibil, expirau ușor sau își lăsau umerii în jos, semnalînd inconștient că așteptarea a luat sfîrșit.

Calul percepea această schimbare microscopică de atitudine ca pe un semnal de stop, știind că dacă se oprește atunci, va primi o recompensă. Descoperirea lui Pfungst a avut un impact major asupra științei, ducînd la definirea Efectului Clever Hans, un concept fundamental în psihologia experimentală care impune astăzi folosirea testelor de tip dublu-orb, în care nici cercetătorul nu știe răspunsul corect pentru a nu influența subiectul.
Din păcate, povestea lui Hans s-a terminat tragic. După ce a fost demascat, a fost vîndut și înrolat în Armată în timpul Primului Război Mondial, unde a dispărut pe front, cel mai probabil ucis în luptă sau de foame.