Interesul poartă fesul şi interesele poartă fesele

Într-o emisiune televizată a „Jurnal TV”-ului din 15 martie curent s-au produs două „vedete” ale „shoubiţului” autohton, mai recent şi proaspeţi diriguitori ai unei noi organizaţii de gestiune colectivă (OGC) a drepturilor de autor ORDA, textierii Iurie Badicu şi Viorica Nagacevschi, secundaţi (pentru o prestanţă mai impresionantă) de interpreţii Aura şi Adrian Ursu. La prima vedere, pretextul apariţiei lor pe „sticlă” e unul foarte important şi nobil – impasul în care a ajuns de cîteva luni în republică domeniul gestiunii colective a dreptului de autor şi furibunda lor grijă pentru destinele a mii şi mii de titulari autohtoni ai drepturilor de autor şi conexe. De ce şi din vina cui s-a ajuns la o asemenea situaţie e un subiect de discuţii mai ample şi mai complexe, în care îşi au rolul lor înşişi protagoniştii emisiunii, dar acum, într-adevăr, una din soluţii, convenabilă tuturor, pentru a ieşi din criză este operarea anumitor modificări în Legea dreptului de autor. În calitatea lor de şefi ai unei OGC, cei doi pledau cu multă fervoare pentru modificarea cît mai urgentă a Legii, mai ales că, argumentau ei, Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) a şi elaborat deja un proiect, acesta fiind consultat şi cu autorii. Ei au evitat însă să precizeze că, în perioada noiembrie 2011 – decembrie 2012, în adresa AGEPI au fost expediate numeroase dezacorduri faţă de respectivul proiect de modificare a Legii, acestea fiind semnate de către 3 organizaţii de gestiune colectivă a drepturilor autorilor şi interpreţilor, 1 asociaţie patronală a producătorilor de fonograme, 5 uniuni de creaţie, grupuri între 50-150 de semnatari-titulari individuali (autori şi interpreţi).

 Cine ştie din ce interese obscure proiectul propus de AGEPI o fi convenabil pentru cei doi textieri, nu însă şi pentru majoritatea absolută a autorilor autohtoni. În realitate, proiectul de modificare a Legii este preponderent dictat de satisfacerea unor interese financiare ale utilizatorilor. Se pare că responsabilii de domeniul dreptului de autor din cadrul AGEPI cunosc procedeul şobolaniadei, pe care latinii l-au denumit, mai elevat, „Divide et impera”, adică, „Dezbină şi stăpîneşte”. Ei au facilitat apariţia a două OGC, pe care, folosindu-se de ambiguităţile din lege, le-au avizat şi pentru activitate în domeniu. Ulterior, acestea au declanşat, după cum era şi de aşteptat, o luptă acerbă între ele, din care motiv s-a şi blocat domeniul gestiunii dreptului de autor, pretext pentru AGEPI de a urgenta (în promovarea unor anumite interese) aprobarea în Parlament a modificărilor la Lege. Pentru argumentare pot fi aduse numeroase exemple, printre ele numărîndu-se preconizatele modificări ale articolelor 11, 26, 27, 48, 63, 66, 68 şi altele, iar în acest sens edificator este alineatul 2 al articolului 63, în care AGEPI propune anularea următoarelor prevederi ale Legii:

„Instanţa de judecată, la stabilirea despăgubirii, va ţine cont de necesitatea:

b)       recuperării pierderilor, inclusiv a beneficiului ratat, suportate de partea lezată;

c)       perceperii profitului obţinut ilegal de persoana care a violat drepturile;

d)       achitării unei compensaţii de la 500 pînă la 500000 lei pentru drepturile încălcate”

În locul acestora, însă, nu se ştie din ce considerente, AGEPI propune:

„Titularii drepturilor exclusive de autor şi/sau conexe, persoanele menţionate la art.55, alin.(2) sunt în drept să ceară de la persoana care le-a încălcat drepturile:

b)       recuperarea pierderilor, inclusiv a venitului ratat, suportate de partea lezată, sau perceperea profitului obţinut ilegal de persoana care a încălcat drepturile;

c)       achitarea unei compensaţii echitabile pentru cheltuielile suportate de partea lezată, prejudiciul material şi moral cauzat prin acţiune sau omisiune, recuperarea valorii pierderilor sau a veniturilor ratate.”

Este evident că prin anularea „compensaţiilor de la 500 pînă la 500000 lei pentru drepturile încălcate” AGEPI deschide larg uşile pentru stimularea şi încurajarea utilizatorilor în a valorifica în mod ilicit operele autorilor. Această structură de stat propune doar „recuperarea pierderilor (…) sau perceperea profitului obţinut ilegal de persoana care a încălcat drepturile de autor”. Curios, oare cum s-ar putea calcula, în viziunea AGEPI, profitul obţinut în urma utilizării muzicii de către un proprietar de bar sau restaurant? Acesta poate oricînd demonstra că muzica nu-i aduce nici un profit, ci doar îi asigură o ambianţă plăcută în local, iar ambianţa nu poate fi calculată în bani. Partea lezată, însă, (adică, interpreţii, compozitorii, textierii, instrumentiştii) pot pretinde doar „achitarea(…) cheltuielilor suportate, prejudiciul material şi moral(…), recuperarea pierderilor sau a veniturilor ratate.” Cu alte cuvinte, autorii, în cel mai bun caz, îşi pot recupera cheltuielile de judecată (onorariul avocatului) şi suma de 120 de lei/lună (în cazul unui bar, de exemplu) pe care utilizatorul e obligat, oricum, s-o achite conform licenţei eliberate de OGC. Oare nu e normal ca partea lezată (adică, autorii) să solicite compensaţii echitabile şi nu doar recuperarea cheltuielilor suportate? În varianta propusă de AGEPI utilizatorii vor alege să achite remuneraţia de autor în varianta care le convine cel mai mult, adică în baza deciziilor de judecată, iar autorii vor fi puşi în situaţia să întreţină din banii lor o armată întreagă de avocaţi. Este evident că AGEPI favorizează utilizatorii în detrimentul titularilor de drepturi de autor şi în acest context este cu totul stranie atitudinea celor doi conducători ai ORDA care au fondat ONG-ul lor acum un an cu scopul de a apăra interesele interpreţilor, însă pledează pentru modificarea cît mai urgentă a Legii dreptului de autor în varianta elaborată de AGEPI. Ce urmăresc ei în realitate? N-o fi oare vorba de „mulţam”-ul pentru favoarea acordată de AGEPI (cînd, abia la o jumătate de an de la fondare, fără a întruni majoritatea criteriilor prevăzute de Lege, ORDA a obţinut avizarea activităţii sale în domeniu) sau de solicitare a uneia suplimentare (căci, crezînd că i se atribuise cei mai importanţi utilizatori, a omis termenul de contestare a respectivei decizii de avizare) ? Mai ales că la emisiunea în cauză, alături de cei patru membri ai ORDA se lamentau şi doi reprezentanţi ai utilizatorilor, precum că proiectul AGEPI de modificare a Legii întîrzie prea mult în Parlament, iar de vină sunt, cică, nişte „grupuri de interese care ar dori să profite în urma blocării proiectului”. Să nu dea oare de gîndit celor aproximativ 80 de membri ai ORDA această „unitate de viziuni” ale şefilor lor cu cele ale utilizatorilor? Oare nu e clar ale cui sunt urechile care nu încap în fesul interesului pe care-l poartă AGEPI şi susţinătorii acesteia?

 Nicolae RUSU