Dezinformări şi lăudăroşenii ca la beţiile din garaj

Autor: Mihai CONŢIU

Pe data de 24 Noiembrie 2017, la Bruxelles, a avut loc summitul Parteneriatului Estic, la care au participat Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina. Belarus nu a participat. Pentru cei care nu ştiu, notăm că Parteneriatul Estic este un Acord de Asociere pe care Uniunea Europeană (UE) l-a încheiat cu Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova, Ucraina şi Belarus. Acest proiect a fost iniţiat de Polonia şi Suedia în 2008, iar primul summit a avut loc pe data de 7 Mai 2009, la Praga.

Despre summitul din 24 Noiembrie 2017, guvernanţii moldoveni mai bine nu mai scoteau nici o vorbă, ca să nu devină ridicoli. Totuşi, ei s-au împăunat atît de caraghios cu „succesele obţinute”, încît nu putem să nu facem precizările de rigoare. Falsele succese ale delegaţiei Guvernului moldovenesc la acest summit se înscriu în acelaşi şir de minciuni cu care îi bombardează pe moldoveni, zilnic, cu tot atîtea succese şi încasări bugetare încît, pe bună dreptate, orice om cinstit se miră de ce nu o duce mai bine şi de ce ţara mai are nevoie de bani de la UE, FMI etc. Spre exemplu, nu trece zi sau lună fără să aflăm cîte sute de milioane a adus în bugetul de Stat Vama, „ca să înţelegem noi mai bine de ce a fost închis Vlad Filat”; cît s-au majorat soldurile băneşti în contul public naţional, care, comparativ cu începutul anului acesta, s-au majorat cu 2,89 de miliarde de lei şi au constituit 7,67 de miliarde; că în primele 10 luni ale anului 2017 veniturile totale ale bugetului public au constituit 42,89 miliarde de lei, „fiind în creştere cu 18,2% faţă de perioada de pînă cînd PDM a luat în arendă ţara”; că Fiscul, de cînd nu mai este controlat de Filat, aduce în bugetul de Stat sute şi sute de milioane, spre invidia şeicilor arabi, şi tot aşa!

Dacă n-ar fi Lupu, cine i-ar mai dezmetici pe moldoveni?

Revenind la „succesul” delegaţiei moldoveneşti la summitul amintit, democratul Marian Lupu a ţinut să explice, la Publika Tv, „direct pe ocolite”, cît de tîmpiţi suntem deoarece nu suntem capabili să pricepem „profunzimea relaţiilor actualei guvernări cu UE”. Iată cum ne dezmeticeşte doct Lupu despre toate acestea:

"În condiţiile societăţii noastre, foarte mulţi parazitează pe o cunoaştere mai mică, mai puţină în ceea ce ar însemna relaţiile Republicii Moldova cu UE. Integrarea politico-economico-socială, şi vreau să încep cu integrarea socială, dincolo de armonizarea legislaţiei, care este o parte componentă a implementării Acordului de Asociere.” V-aţi prins? „Dincolo de armonizarea legislaţiei”, spune el. Păi tocmai asta face actuala guvernare – se situează „dincolo de armonizarea legislaţiei”, căci una-i s-o armonizezi în scris, alta-i s-o pui în practică, iar tocmai asta este problema cea mai mare pe care o are Republica Moldova în raport cu UE.

"Probabil că mulţi dintre spectatori aşteaptă ca într-o declaraţie să fie scris totul foarte simplu, într-un sens accesibil, or, limbajul diplomatic, statutul de documente de un asemenea calibru se ghidează după alte reguli. S-ar părea ca mult din ceea ce aţi auzit citindu-se să însemne puţin, dar în realitate totul înseamnă enorm de mult” („doctul” de el habar nu are că nu există superlativul absolut; nota aut.), a spus Lupu, crezînd că astfel îi fraiereşte pe moldoveni prin aceea că Republica Moldova a fost cea mai mare dezamăgire la acest summit.  Brusc, am înţeles că trebuie să mă opresc aici, să nu mai reproduc vorbele goale ale lui Lupu şi să le comentez, căci, în esenţă, sunt asemenea urletului lupului la Lună.

Din cele șase delegații la summit, Republica Moldova este probabil cea mai mare dezamăgire

În comparaţie cu celelalte ţări participante la summit, prezenţa delegaţiei Republicii Moldova a fost mai mult decît palidă, deşi printre cele mai numeroase. A creat impresia că singurul scop real al prezenţei acesteia acolo a fost confirmarea pentru Guvernul Republicii Moldova că UE se va îndura şi va acorda cele o sută de milioane de euro promise. Fireşte că Guvernul nu spune nimic despre problemele reale pe care le are şi din cauza cărora banii întîrzie să vină. UE nu va mai fi atît de îngăduitoare, nu va mai închide ochii faţă de reformele mimate din Justiţie, de simularea luptei cu corupţia, de monopolul instituit în mass-media, de evitarea identificării autorilor reali ai furtului miliardului etc. La summitul amintit, dincolo de Acordul de Asociere intrat în vigoare în 2016, de liberalizarea vizelor de acum 3 ani (2014) ori Acordul privind Spațiul Aerian Comun din 2012, UE nu a stipulat nimic altceva privitor la Republica Moldova în Declarația de la Bruxelles a Parteneriatului Estic.

„Din cele șase delegații ale fostelor republici sovietice care fac parte din Parteneriatul Estic al Uniunii Europene, Republica Moldova este probabil cea mai mare dezamăgire, a scris prestigioasa publicaţie britanică„The Economist”. Referindu-se la situaţia din Republica Moldova, autorii au menţionat că „dacă anterior Republica Moldova a fost lăudată la Bruxelles, acum liderii europeni sunt neîncrezători. Mai mult, UE a suspendat fondurile pentru reforma Justiţiei, văzînd că nu există nici o schimbare”.  „Parteneriatul a fost conceput pentru a apropia cele şase state de UE, dar fără promisiunea de a deveni membru. Republica Moldova este, probabil, cea mai mare dezamăgire”, se mai arată în articol. „Ţara a căzut sub influenţa lui Vladimir Plahotniuc. Un exemplu este votul pentru o lege electorală care va împiedica reformatorii autentici. Mai rău, din băncile din RM a fost furat, cel puţin, un miliard de dolari”, punctează The Economist. În declaraţia de la finalul summitului, se arată că, din păcate, în Republica Moldova şi Georgia, multe reforme stagnează. De asemenea, semnatarii se referă la necesitatea intensificării luptei împotriva spălării banilor, iar premierul Pavel Filip nu are cum să nu ştie despre ce este vorba.

Joi, 30 Noiembrie, ambasadorul UE în RM, Peter Michalko, printre altele, a precizat: „În cadrul acestui Summit, au fost reevaluate relațiile UE cu țările partenere și au fost analizate rezultatele obținute. (…) Țările au beneficiat de susținere financiară de 5,4 miliarde de euro. (…) În domeniul economic, au fost deja susținute peste 100 de mii de întreprinderi și au fost create mii de locuri de muncă. Au fost oferite mai mult de 190 mii de credite pentru întreprinderi.” De ce moldovenii nu au simţit aceste ajutoare europene, guvernanţii evită să spună sau, cel puţin, dau vina pe „guvernările precedente”, de parcă nu ar fi fost compuse şi controlate tot de către ei, foşti şi actuali!

Integrarea în UE, momeala guvernanţilor şi a lui Băsescu pentru moldoveni

Într-un comentariu postat în Vice.com.ro, jurnalistul român Dan Alexe, în articolul intitulat „De ce nu va intra Moldova în Uniunea Europeană în următorii 20 de ani”,

notează o serie de constatări din care reproducem: „La cum se prefigurează viitorul din perspectiva realităţilor actuale, Republica Moldova ar avea şanse să se integreze în UE peste vreo 40 de ani. UE nu poate primi o țară cu frontiere indefinite pe care le are Republica Moldova acum, iar aici vorbim şi despre Transnistria. Singura situaţie ce ar putea fi invocată drept un precedent este Cipru, primit în UE în 2004, împreună cu cele zece țări de atunci, dintre care opt Est-europene. Ulterior, s-a constatat că a fost o eroare imensă. Acele țări nu erau pregătite politic, economic, social și cultural să intre în UE, iar asta se vede clar în acţiunile actuale ale Poloniei și Ungariei.

Moldova are mari probleme cu Transnistria. O ţară nu poate fi candidată oficial la aderarea la UE, cîtă vreme are asemenea probleme teritoriale. Croaţia, de exemplu, şi-a văzut negocierile blocate multă vreme, pentru că Slovenia, membru al UE, avea o problemă de frontieră maritimă cu Croaţia. De asemenea, Macedonia nu este acceptată deoarece Grecia, membru al UE, a opus un veto, deşi Macedonia corespunde criteriilor europene în foarte multe privinţe: legislaţia economică, socială etc. Numai că Grecia are drept de veto şi îi cere Macedoniei să-şi schimbe numele. În consecinţă, Macedonia are o problemă de frontieră, de identitate, de relaţie reciprocă cu un membru al UE. Republica Moldova nici măcar nu intră în această încadrare. În cazul Ciprului, intrat în UE în 2004, situaţia e diferită, în pofida faptului că partea de Nord a insulei e ocupată de Turcia: Cipru a beneficiat de sprijinul Greciei, a fost un caz unic și irepetabil, iar Turcia, membră în NATO, pe atunci nu era atît de ostilă Occidentului, ea însăși candidată la integrarea în UE, chiar dacă negocierile au fost oprite.

Parteneriatul Estic, acorduri de asociere semnate de Moldova cu UE, precum și ridicarea obligativității vizelor nu sunt cîtuși de puțin pași spre o aderare la UE. Uniunea Europeană are un Acord de asociere și cu Marocul, de exemplu. Mai apoi, s-a creat un precedent pentru a respinge noi candidaturi: pentru prima oară, în 2014, în momentul în care și-a preluat funcția de președintele al Comisiei Europene Jean-Claude Juncker a spus limpede că în timpul mandatului său în fruntea Executivului european nu va avea loc nici o extindere a Uniunii, nici un fel de primire de noi state. Juncker ținea cont acolo de ceea ce a fost numit „oboseala extinderii”. Populația UE este ostilă extinderii, iar capitalele și partidele politice nu mai doresc o continuare a primirii de noi membri, în special țări sărace Est-europene, foste comuniste.

Apoi, chiar dacă presupui că Parteneriatul Estic și Acordurile de asociere ar fi pași spre UE (ceea ce nu sunt), ar trebui obținut mai întîi statutul de candidat. La fel, nici statutul de candidat nu garantează că vor începe negocierile de aderare. Și Serbia are statutul de candidat, ceea ce nu înseamnă că UE e gata să înceapă negocierile cu ea. Această ierarhie a pașilor spre aderare este atît de complexă, încît în viitorul apropiat, care înseamnă, să zicem, poate chiar mai bine de un deceniu, Moldova nu are vreo o şansă de a intra în categoria de ţări candidate la intrarea în UE. Este vorba de etape obligatorii. Vor trebui găsite așa-numitele „fonduri de preaderare” la care are dreptul orice candidat care începe să negocieze cu Comisia Europeană.

Apoi, nu există o durată precisă a negocierilor. Ele pot dura ani, ba chiar decenii. Ele pot fi blocate pe termen nedefinit, la cererea uneia sau alteia din țările membre. Cazul Turciei, de pildă, este revelator. Turcia a semnat un acord de asociere cu UE - cum e cel pe care l-a semnat Moldova - acum mai bine de jumătate de secol, în 1963. Turcia a căpătat apoi statutul de țară candidată în 1999 și și-a început negocierile în 2005. Pînă acum, însă, în 12 ani, doar 12 capitole au fost deschise, din cele 35 acoperite de negocieri, și doar un singur capitol a fost închis, știința și cercetarea. Croația, în schimb, care și-a început negocierile exact în același timp cu Turcia, în 2005, le-a încheiat în 2011 și este deja membră în UE din Iulie 2013”, scrie jurnalistul român Dan Alexe.

Spre deosebire de Dan Alexe, care crede că integrarea în UE ar putea fi posibilă „pe uşa din dos”, prin unirea cu România, nouă ne este imposibil să credem acest lucru, iar ultima declaraţie a Preşedintelui Klaus Werner Iohannis este suficient de relevantă, care este convins că o astfel de cale „nu este fezabilă”, dar despre asta şi des invocatul „model german” vom vorbi într-un articol viitor!