Problema e-n lideri, nu în bieții oameni

 Mihai CONȚIU

 Potrivit recensămîntului din 2014, moldovenii reprezintă 82,07% din populația Țării, ucrainenii 6,57%, iar găgăuzii sunt al treilea grup etnic, 4,57%, din Republica Moldova, mai numeros decît grupul etnic al rușilor, care reprezintă 4,06%. 

În perioada interbelică, în cadrul Regatului României, găgăuzii nu s-au apropiat de comunitatea turco-tătară musulmană din Dobrogea, ci de români. În scurt timp, au învățat limba română și au devenit fideli românismului. Ca atare, găgăuzii au votat în număr mare Garda de Fier, fiind atrași de ortodoxismul militant și anticomunismul promovat de această formațiune fascistă.

Odată ce Basarabia a intrat în componența Uniunii Sovietice, populația găgăuză din Sudul acestui teritoriu s-a bucurat de o protecție mai mare a identității lor decît în trecut, deoarece sovieticii s-au folosit de problemele identitare ale comunităților mici împotriva populațiilor majoritare din diferite regiuni. Astfel, din anticomuniștii interbelici, găgăuzii au devenit cei mai înverșunați pro-ruși. Drept dovadă, la referendumul din 1991, găgăuzii au votat majoritar în favoarea rămînerii în Uniunea Sovietică.

Realitatea istorică ne demonstrează că găgăuzii, fiind încurajați de Imperiul Țarist, sunt cei care au migrat pe pămînt moldovenesc, unde au fost primiți și stimulați să-și conserve etnia. Din 1991 și pînă în prezent, liderii găgăuzilor se comportă de parcă moldovenii ar fi migranți în ”teritoriile lor”, nu invers. Ca cetățeni ai Statului Republica Moldova, liderii găgăuzilor luptă pe față împotriva suveranității și integrității acestei Țări, în care ei sunt o minoritate etnică protejată constituțional și care se bucură de toate drepturile și libertățile.

Liderii găgăuzilor sfidează cu obrăznicie agresivă Constituția și datorită protecției politice oferite succesiv de către PCRM și PSRM. Împreună cu aceste două formațiuni politice și Partidul Șor, liderii găgăuzi așteaptă cu nerăbdare ca Țara lor gazdă și casa lor, Republica Moldova, să fie ”eliberată” prin ocupație de către Rusia. Găgăuzii simpli și dezinformați nu pot fi acuzați – sunt și ei exploatați și manipulați ca și moldovenii care susțin cele trei partide amintite.

Liderii lor îi determină să fie pro-ruși extremiști în contextul în care Rusia nu a oferit acestei regiuni autonome absolut nici un ajutor material din 1991 și pînă astăzi. În schimb, comunitatea găgăuză a primit și primește masiv ajutoare finanțate de către UE și chiar de România, proiecte nepopularizate printre găgăuzi de către liderii lor.

Liderii găgăuzilor recurg la cele mai sfidătoare și nebunești inițiative, iar asta în scopul stimulării oficialilor ruși ca să ia atitudini agresive față de Statul Republica Moldova. Astfel, ca un preambul la valurile de proteste ”care vor fi organizate în Toamnă”, în regiunea găgăuză se tot desfășoară tot felul de manifestații protestatare.

Bunăoară, protestează împotriva creșterii prețurilor și, în premieră, liderii găgăuzilor au demarat ”un proces de colectare a semnăturilor de la locuitorii regiunii, pentru o adresare către prim-ministrul Federației Ruse, în vederea revederii prețului la gaz pentru Moldova, iar dacă acesta nu va putea fi renegociat, semnatarii cer gaze naturale mai ieftine măcar pentru locuitorii autonomiei”.

”Gaze naturale mai ieftine măcar pentru locuitorii autonomiei”, ”ca de la Stat la Stat”, par să sugereze liderii găgăuzi!

Aproape instantaneu, liderii găgăuzilor au și obținut ceea ce au dorit, potrivit comenzilor primite – o declarație amenințătoare din partea șefului Comitetului Dumei de Stat pentru Afaceri Internaționale din Federația Rusă, Leonid Sluțkii.

Într-o postare plasată pe canalul său de Telegram, Leonid Sluţkii, care este și lider al Partidului Liberal-Democrat din Rusia, afirmă că autoritățile moldovenești riscă să meargă pe un drum periculos. El spune că președintele Republicii Moldova a calificat protestele oamenilor din Autonomia Găgăuză drept o „încercare de destabilizare” a situației, ”dar ignorarea în continuare a părerii cetățenilor este o mare greșeală”.

”Ce se întîmplă la Chișinău? Nimic, se prefac că în Sudul Moldovei nu se întîmplă absolut nimic. Ce vor protestatarii? Totul este foarte simplu: reducerea creșterii prețurilor, ceea ce înseamnă stoparea sărăcirii populației și consolidarea relațiilor moldo-ruse”, a mai scris Sluțkii, de parcă în Rusia aceleași prețuri ar fi simbolice,  nu ale dracului de împovărătoare din cauza invadării Ucrainei.

”Autoritățile moldovenești, care sunt implicate activ în proiectul occidental anti-Rusia, nici nu vor să-și audă proprii cetățeni. Este de înțeles faptul că o manifestare deschisă și de solidaritate cu Rusia contrazice puternic ideologia oficială a rusofobiei, care deja a fost impusă Chișinăului din exterior”, a mai adăugat șeful Comitetului Dumei de Stat a Rusiei.

„Ne amintim cu toții cît de dur a fost înăbușită decizia Adunării Populare a Găgăuziei privind nerespectarea hotărîrii autorităților centrale de interzicere a panglicii „Sfîntului Gheorghe”, precizează Sluțkii, care a mai adăugat:

„Întotdeauna am susținut și vom sprijini poporul găgăuz. Considerăm că opinia acestuia trebuie luată în considerare atunci cînd este vorba despre elaborarea oricăror strategii, planuri, alegerea partenerilor străini, precum și implementarea politicilor externe și interne. Este timpul ca autoritățile moldovenești, cu pașapoarte românești în buzunar, să însușească faptul că sunt responsabile de toți locuitorii țării, inclusiv de cei care cer relații mai bune cu Rusia”, a conchis șeful Comitetului Dumei de Stat pentru afaceri internaționale a Federației Ruse.

Alte comentarii chiar că sunt de prisos! Ca și moldovenii cei mulți, nici etnicii găgăuzi nu sunt conduși de către cele mai luminate minți. Bieții găgăuzi au fost ”privatizați politic” de către liderii lor care, la rîndul lor, sunt și ei ”privatizați politic” ba de PCRM, ba de PSRM, iar toți împreună îngenunchează umili în fața Kremlinului, care nu a oferit și nu o să dea niciodată găgăuzilor și moldovenilor nici măcar o copeică, spre deosebire de generozitatea UE!

Scriu aceste rînduri cu reală admirație, din păcate și postumă, față de regretații intelectualii rafinați găgăuzi Fiodor Angheli și Dionis Tanasoglu, pe care i-am cunoscut.

Primul, cu care am fost în relații de amiciție și colaborare, Todur Angheli, a deţinut funcţia de ambasador al Republicii Moldova în Turcia, Egipt şi Kuweit, a tradus, în premieră, poemul „Luceafărul” de Mihai Eminescu în limba găgăuză, este autorul primului dicţionar român-găgăuz, care cuprinde circa 20 de mii de cuvinte etc. Îi întreb pe liderii găgăuzi: Ce-au vrut să însemne demersurile intelectuale ale blîndului intelectual și diplomat Angheli și amiciția sa cu mine, un român oarecare?

Dionis Tanasoglu, un aristocrat al culturii, s-a născut într-o familie de pedagogi, a făcut școală românească, a studiat Arta Teatrală la Sankt-Petersburg, a fost poet, prozator, turcolog și un luptător tenace, în timpul URSS, pentru introducerea scrisului în limba găgăuză și al învățămîntului în limba maternă, reușindu-i ca, după 150 de ani, să obțină dreptul la scris al limbii găgăuze, în 1957, iar în școli, introducerea acestuia din 1958.

Ei bine, acești doi iluștri intelectuali, precum și mulți alții ca ei, s-ar simți umiliți teribil de către actualii lideri găgăuzi prin demersurile politice pe care le fac. Prin ceea ce au fost, ei sunt astfel profanați post-mortem, cred.

Din nefericire, astfel de minți luminate sunt minoritare în Găgăuzia, iar asta pentru că triumfă, ca de obicei, analfabetismul politic agresiv, în detrimentul bietei comunități găgăuze batjocorite și exploatate de către chiar liderii lor politici. La fel o pățesc și amărîții de moldoveni, care cred că Șor este un Mesia, pentru că le dă o pîine mai ieftină, prin magazinele lui sociale, din banii furați tot de la ei!

Scurt istoric

Astăzi majoritari doar în provincia autonomă Găgăuzia din Sudul Republicii Moldova, găgăuzii sunt un popor mic, dar cu o istorie lungă și interesantă. Turci creștini vorbitori de limbă rusă și turcă, aceasta ar fi cea mai simplă definiție pentru acest neam, despre care se știu încă destul de puține lucruri, scrie Historia.ro. În prezent, sunt puțin peste 300.000 de găgăuzi rămași în întreaga lume care încă își păstrează identitatea.

Cercetătorii s-au aplecat asupra studiului acestei mici etnii abia la mijlocul secolului XIX. Totuși, nu există nici pînă astăzi un consens cu privire la originea găgăuzilor întrucît nu sunt menționați în nici o sursă istorică după această denumire. Prima mențiune a termenului „găgăuz” într-o lucrare științifică datează din 1853, cînd istoricii bulgari au elaborat ipoteza descendenței cumane și pecenege a acestui popor. După această teorie, numele de găgăuz ar proveni din turcescul Gök-Oğuz, care se traduce prin „turcii albaștri” și era folosit pentru a desemna tribul turcic oghuz, din care provin și turcii anatolieni de astăzi.

Teza originii turcești are două componente. Prima susține că găgăuzii ar fi apărut ca urmare a unui amestec dintre cumanii și pecenegii veniți din Nord în spațiul bulgar, și turcii oghuzi întîlniți în acest spațiu. Dar, cum nu există nici un cuvînt de origine cumană sau peceneagă în limba lor, este dificil de susținut această teorie. Limba găgăuză este de fapt o variantă vestică a limbii turce anatoliene, fiind astăzi considerată ca fiind un dialect apropiat al limbii turce moderne.

Cea de-a doua componentă a tezei turcești se referă la o origine pur oghuză, adică posibilitatea ca ei să fie un trib din Imperiul Selgiucid care s-a separat și a decis să migreze în Imperiul Bizantin cîndva în secolul al XIII-lea. Această teorie este singura care ar arăta că găgăuzii au fost mai întîi islamizați și apoi creștinați.

O altă ipoteză, vehiculată deja pe plan local printre găgăuzii din Balcani, sugerează că găgăuzii ar fi de fapt bulgari sau greci care au fost turcizați din interese politice în perioada otomană. Același tip de proces poate fi întîlnit în cazul pomacilor, o populație slavă, vorbitoare de limbă bulgară, din Nordul Greciei care s-a convertit la Islam cîndva în timpul dominației otomane pentru a avea diferite privilegii.

Neavînd un stat propriu și o cultură scrisă proprie, poporul găgăuz a avut de suferit de-a lungul istoriei. În perioada otomană au avut un statut inferior din cauza religiei creștine, cu toate că erau vorbitori de limbă turcă. După 1812, găgăuzii existenți în Basarabia s-au confruntat pentru prima dată cu procesul de rusificare forțată promovată de autoritățile țariste.

Opunînd rezistență, au reușit într-un final să creeze un stat propriu independent în 1906. „Republica de la Comrat” a durat doar cinci zile, urmînd să fie recucerită de armatele țariste. De atunci, poporul găgăuz nu s-au mai bucurat de conducere proprie pînă în 1991, cînd vor căpăta statutul de regiune autonomă în cadrul Republicii Moldova.