EUROPA REALĂ ŞI CEA VIRTUALĂ

"Guvernul să reziste tuturor presiunilor politice interne şi externe"

Autor: Mihai CONŢIU

Dincolo de orice speculaţii frustrante ale unor comentatori de la Chişinău, mitingul pro-european de Duminică, 3 Noiembrie, are încărcătura simbolică a unui contract politic şi moral cu viitorul R. Moldova, semnatarii căruia sunt majoritatea lucidă a cetăţenilor acestei ţări.

Contestatarii debusolaţi ai acestei manifestări n-au înţeles nici după acest eveniment esenţial şi necesar că moldovenii aveau obligaţia morală şi civică să răspundă public printr-un „DA” neşovăitor generozităţii Uniunii Europene faţă de noi în aceşti ultimi 4 ani. Este pentru prima dată, în istoria modernă a ţării, cînd are loc o Mare Adunare Naţională în normele civilizatorii ale Bătrînului Continent.

Tocmai din aceste motive, dar şi cele care decurg logic din ele, opiniile publice, de dinainte şi de după manifestaţie, exprimate de politicieni ca Vitalia Pavlicenco sau publicişti de genul lui Constantin Tănase apar retrograde şi alcătuitoare de argumente anti-europene pentru comunişti. Organizatorii acestei manifestaţii fără precedent au spus clar: Va fi o adunare a moldovenilor din toate raioanele ţării, la care nu se va protesta împotriva cuiva sau a ceva, ci se va da glas entuziast adeziunii pro-europene majoritare din R. Moldova.

Reamintesc acest lucru spre a fi pus în oglindă cu frustrarea orgolioasă şi anacronică a lui C-tin Tănase, care, în editorialul său de ieri, 4 Noiembrie, notează:

„O greşeală serioasă a organizatorilor e aceea că mitingul a fost lipsit de „componenta protestatară”. De aceea şi impresia că adunării i-a lipsit „stilistica” adevăratelor mitinguri. Mesajul PRO Europa ar fi devenit mai convingător, dacă exista şi un mesaj foarte clar CONTRA opoziţiei comuniste.” Este cert că reaua-credinţă a editorialistului de la „Timpul” este generată de mînia că nu a fost solicitat de organizatori pe post de mentor, de strateg sau reper organizatoric al manifestaţiei.

La fel de încremenită în proiecte paşoptiste a rămas şi Vitalia Pavlicenco, care, tot ieri, califica mesajul manifestaţiei de Duminică drept unul de tipul „separatismului moldovenesc”, exprimîndu-şi „dezamăgirea că „nu s-ar fi pronunţat nici un cuvînt despre România”. Dar ce – România, în realitate, nu este şi UE, faţă de care manifestanţii şi-au exprimat adeziunea?

Lipsei de unitate pro-europeană a tuturor politicienilor şi comentatorilor moldoveni, mai mult sau mai puţin marginali, i se contrapune, în primul rînd, manifestaţia de la Chişinău, iar mai apoi cele de adeziune din partea diasporei moldoveneşti din capitalele europene, precum şi larga reflectare a evenimentului în presa internaţională, acesta fiind reflectat pînă şi în presa din Noua Zeelandă. Spre exemplu, ziarul românesc Gândul.info reproduce din textul Declaraţiei adoptate cu acest prilej faptul că "opţiunea europeană este singura corectă", reaminteşte că se cere ca "Guvernul să reziste tuturor presiunilor politice interne şi externe" şi "să asigure securitatea energetică şi alimentară a ţării", dar şi că "viitorul R. Moldova este în UE”, după cum se menţionează în finalul Declaraţia de la Chişinău.

„Raportat la populaţia Chişinăului, unul din şapte locuitori ai Capitalei R. Moldova a ieşit în piaţă, votînd simbolic Declaraţia prin care “opţiunea europeană” este asumată ca “singura corectă pentru interesul naţional major şi unica şansă”. Dincolo de cei din Chişinău, la miting au participat însă, aşa cum au arătat pancartele pe care le-au purtat, moldoveni din toate raioanele, mobilizaţi inclusiv prin reţelele de socializare de Coaliţia ProEuropeană, aflată la guvernare”, mai notează publicaţia amintită.

Există o UE reală, care ne susţine constant şi ne arată ce avem de făcut spre a atinge performanţe politice, economice şi sociale, dar mai există şi o UE virtuală, care obligă coaliţia de guvernămînt la o comunicare susţinută cu toată populaţia, iar asta în contextul în care există o forţă comunistă ostilă UE. Adepţii politici ai acestor forţe anacronice trăiesc în două virtualităţi – una este ineficienta şi lipsita de perspectivă numită Uniunea Vamală, iar alta este UE, pe care nu o înţeleg şi i se opun pentru că se tem de civilizaţie şi rigorile ce decurg din ea. Acesta-i motivul pentru care mitingul de Duminică trebuie să continue, dar nu în stradă, ci în casele, vieţile oamenilor prin paşi succesivi, cărora trebuie să li se ofere Abecedarul european, dar şi proiecte naţional palpabile, la vedere, care să contrasteze cu minciunile şi manipulările comuniştilor şi ale celorlalţi falşi profeţi.

01.09.24 - 00:06
01.09.24 - 00:01
01.09.24 - 00:03
01.09.24 - 00:07
01.09.24 - 00:04
02.09.24 - 00:07
02.09.24 - 00:02
02.09.24 - 00:09
03.09.24 - 01:47
02.09.24 - 00:04
02.09.24 - 00:06
03.09.24 - 01:38
02.09.24 - 00:01
03.09.24 - 01:40
02.09.24 - 14:39