Chiar şi cele mai civilizate state UE adăpostesc banii murdari

Deşi se crede că doar insule şi ţări, precum Bahama, Belize sau Panama, reprezintă locuri de rai pentru evaziunile fiscale, Deutsche Welle ne sugerează că nici Europa nu este uşă de biserică. Fie că în inima Uniunii Europene, fie că la marginea spaţiului comunitar există mici ferestre anume întredeschise pentru a veni în folosul celor ce fug de plata taxelor şi impozitelor.

Iar organizaţia Tax Justice Network, potrivit Economica.net, chiar a întocmit o listă a locurilor de pe continent, care ajută unor persoane sau firme să ascundă banii, să nu plătească impozite. Printre acestea se regăsesc chiar şi ţări cu cele mai puternice economii din Europa, cu cele mai rigide politici financiare.

Andorra. Statul pitic din Pirinei este independent şi nu face parte din Uniunea Europeană, dar oferă spaniolilor şi francezilor oportunitatea depunerilor acoperite de sfinţenia secretului bancar. Atractivitatea rezidă din faptul că Andorra nu impozitează veniturile, moştenirile sau capitalul. Vecinii spanioli şi francezi pot veni la băncile andorreze cu bani gheaţă în buzunar.

Germania. Republica Federală are o problemă serioasă cu transparenţa depunerilor de capital făcute de investitori străini. În plus, străinii nu plătesc impozit pe dobînzi, spre deosebire de cetăţenii germani, fiscalizaţi pînă la ultimul bănuţ. Nici informaţiile despre profiturile înregistrate de cetăţenii străini nu părăsesc Germania decît în cazul unor mandate de urmărire pentru acte penale. Altfel, conturile germane ale unor cetăţeni străini se bucură de un grad relevant de anonimitate. Tax Justice Network consideră Germania ca fiind printre primii zece aprigi păstrători ai secretului bancar din lume.

Anglia. London City este cea mai mare placă turnantă a păcatelor fiscale din Uniunea Europeană. Este mama tuturor oazelor fiscale. Din toate colţurile Commonwealthului, sume mari de bani se scurg către capitală, de unde sînt plasate pe Insulele Canalului (Guernsey, Jersey şi Sark) sau Isle of Man, şi transferate, apoi, în Caraibe, pe Cayman, de exemplu sau chiar în Europa, anume, în Gibraltar. O simplă căutare pe internet după sintagma cheie “shell company” (“firmă cu sediul într-o cutie poştală”) descoperă cît de multe astfel de societăţi comerciale există la Londra şi cîte oferte dubioase vin din capitala Regatului Unit.

Gibraltar. Strîmtoarea ce desparte sau leagă Europa de Africa este un ofertant generos de cutii poştale în care încap fonduri întregi de investiţii. Acestea din urmă sînt constituite în baza secretului acţionariatului, astfel că se poate spune că nici măcar nu mai dispun de adevăraţi proprietari. Gibraltar este deosebit de atractiv pentru cei ce urmăresc să spele bani, sume mari reintrînd pe această poartă în circuitul financiar oficial. Legislaţia liberală şi taxele minimale au atras şi numeroase firme de jocuri de noroc.

Irlanda. Google, Apple şi Amazon: nici marile concerne nu se înghesuie la plata impozitelor, astfel că, pentru afacerile din Europa, preferă ofertele avantajoase din Irlanda. Lumea afacerilor numeşte optimizarea fiscală oferită de Dublin “Double Irish”. În rezumat, situaţia funcţionază cam aşa: o firmă îşi deschide două subsidiare în Irlanda, aşa numitul “dublu irlandez”; una dintre subsidiare îşi declară de fapt sediul într-o altă oază fiscală. Firma-mamă face afaceri în Europa dar bilanţurile contabile şi încasările rătăcesc între subsidiare. Astfel, o firmă americană stabilită în Irlanda nu mai plăteşte 35 procente impozit în SUA, ci doar 12,5 procente. Olanda practică un mecanism asemănător dar în Irlanda, legea prevede ca la sediul irlandez să existe angajaţi, ceea ce generează locuri de muncă şi chiar ceva creştere economică.

Isle of Man. Insula situată undeva între Anglia, Scoţia şi Irlanda tratează impozitele ca pe un detaliu ignorabil: moştenirile şi capitalul nu sînt deloc taxate, iar cota maximă a impozitului pe venit este de 20 procente. Companiile nu sînt deloc impozitate. Insula este cunoscută drept ascunzişul preferat de milionarii britanici.

Insulele Canalului. Jersey, Guernsey şi Sark sînt patria a sute de instituţii financiare şi de asigurări, atrase de impozitele mici şi simplitatea legislaţiei. Jersey, care oferă o largă paletă de servicii şi dispune de o înfloritoare industrie bancară, “acumulează cea mai mare densitate de mizerii şi abuzuri financiare”, comentează Markus Meinzer, de la Tax Justice Network. Guernsey este laboratorul care aduce inovaţii: recent a introdus aşa numitele “protected self company”, o operaţiune de fragmentare a unei firme în divizii între care funcţionează tot felul de paravane legale, chiar dacă, în acte, apare un singur antreprenor. Sark este mai puţin spectaculoasă decît celelalte două, însă The Guardian remarca, recent, că fiecăruia dintre cei 600 de locuitori îi revin 24 de insule.

Luxemburg. Ducatul de la graniţa franco-germană concurează cu Londra în materie de placă turnantă a industriei financiare, centrul european al comerţului cu bonduri şi al fondurilor de investiţii. De cadrul fiscal avantajos profită depunătorii din circa 150 de bănci, 40 dintre acestea fiind, de fapt, bănci germane. Marele avantaj este faptul că Marele Ducat este membru al UE şi permite comunitarilor o relocare fără nici un fel de impediment. De aici pot fi operate afaceri de tip “cutie poştală”. Afacerile merg aşa de bine încît venitul pe cap de luxemburghez este dublu faţă de media europeană. Iar băncilor, Marele Ducat trebuie să le mulţumească pentru 40 procente din întregul său PIB.

Liechtenstein. Deşi era cunoscut statutul de oază fiscală al Liechtensteinului, ţara din Alpi părea să devină “nefrecventabilă” în 2008, cînd autorităţile de la Berlin au intrat în posesia unui CD cu informaţii despre “păcătoşii” financiari germani. Acordul bilateral convenit de acele ţări după acest incident are efecte reduse, de vreme ce schimbul de informaţii se produce numai atunci cînd există, în cazuri individuale, probe concrete. Pînă în 2009, Liechtenstein a figurat pe “lista neagră” a paradisurilor fiscale redactată de OECD.

Olanda. Aşa cum Luxemburgul atrage investitorii privaţi, Olanda este interesantă pentru marile companii, obligate la taxe şi impozite extrem de mici, prin aşa-zisul “Dutch Sandwich”. În plus, dobînzile sînt taxate avantajos. Nefiind clasificată drept oază fiscală, Olanda nu are legislaţie de protecţie împotriva unor asemenea practici. Procedeul “Dutch Sandwich” constă în deschiderea unei subsidiare olandeze a firmei mamă, prin care se derulează afacerea la nivelul întregii Europe.

Elveţia. Oficial, în Elveţia nu mai există conturi bancare numerotate, secretul bancar rămînînd strict, sume mari de bani din străinătate continuă să vină în Ţara Cantoanelor. “Poate că nu e mereu simplu să îţi muţi banii în Elveţia – dar dacă i-ai adus aici, poţi fi sigur că nimeni din afară nu mai poate ajunge la ei”, explică Meinzer.

Madeira. Insula din Atlantic aparţine, de fapt, Portugaliei, dar financiar oferă nenumărate avantaje şi oferte, uneori atît de bune încît şi firme elveţiene cum este Swatch au preferat, mult timp, să-şi deruleze afacerile prin Madeira. Încetul cu încetul, însă, Uniunea Europeană reuşeşte să schimbe regulile jocului şi să ridice nivelul taxelor şi impozitelor.

Malta. Alături de Cipru, Malta este sediul multora dintre marile afaceri europene. Nu doar impozitele mici conving firme, inclusiv multe companii germane. Impozitul corporatist este de 35 procente, dar firmele au dreptul să recupereze mare parte din taxele plătite, astfel că, la final, costurile sînt mai mici decît în alte ţări.

Monaco. Principatul Monaco este încă patria celor bogaţi şi frumoşi, atraşi de valoarea zero a impozitelor pe venit sau moştenire. În schimb, firmele sînt obligate să plătească impozit corporatist de 33 procente. Franţa pare interesată ca statutul Monaco-ului să rămînă neschimbat.

Austria. Investitorii din spaţiul germanofon, dar nu numai, sînt foarte atraşi de secretul bancar austriac. Această absenţă a transparenţei a atras de-a lungul deceniilor şi multe din averile dictatorilor arabi.

Cipru. Insula mediteraneană este un bun exemplu al dependenţei unei ţări de modele de afaceri dubioase, la care, însă, va trebui să renunţe, după ce a primit un colac european de salvare. În special, fostele republici sovietice au fost interesate de sistemul cipriot. Investiţii ruseşti traversau cutii poştale cipriote înainte de a reveni în Rusia. Scopul era ocolirea fiscului rusesc.

Material redactat de Vlad LOGHIN