Erdogan cere UE sa isi onoreze angajamentele in domeniul migratiei in raport cu situatia din Afganistan

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a cerut Vineri Uniunii Europene să îşi onoreze angajamentele în domeniul migraţiei în faţa situaţiei haotice din Afganistan, după ce Grecia a declarat Miercuri că ar putea returna în Turcia migranţi afgani, transmite AFP, potrivit agerpres

„Declararea Turciei ca ţară terţă sigură nu scuteşte UE de (respectarea) angajamentele sale internaţionale”, a declarat şeful statului turc într-o conversaţie telefonică cu premierul grec Kyriakos Mitsotakis.

Atena a declarat Miercuri că i-ar putea returna în Turcia, pe care a numit-o „ţară sigură”, pe afganii cărora le-au fost refuzate cererile de azil în Grecia.

Un acord semnat în 2016 între Turcia şi UE prevede returnarea migranţilor ilegali din insulele greceşti în Turcia.

Ankara critică în mod regulat UE pentru că nu îşi îndeplineşte obligaţiile care îi revin în temeiul acestui acord.

„Ne aşteptăm ca UE să îşi respecte în mod sincer angajamentele”, a reiterat Vineri Erdogan, care s-a exprimat în favoarea unei „cooperări bazate pe înţelegere şi interese reciproce” în materie de migraţie.

Şeful statului turc a denunţat, de asemenea, riscul unui val migrator ce ar reprezenta o „provocare serioasă pentru întreaga lume” şi a solicitat UE să ajute ţările care se învecinează cu Afganistanul, în special Iranul, să diminueze această provocare.

„Un nou val migrator este inevitabil dacă nu se iau măsurile necesare în Afganistan şi Iran”, a spus el.

Preşedintele Erdogan a adăugat că ţara sa este în contact cu Teheranul în această privinţă şi că a luat măsuri suplimentare pentru a-şi securiza frontiera cu Iranul.

„Cei doi lideri au discutat despre necesitatea sprijinirii ţărilor din imediata vecinătatea, astfel încît afganii să rămînă cît mai aproape de casele lor”, a adăugat Atena într-un comunicat, adăugînd că discuţiile dintre cei doi lideri s-au desfăşurat într-o atmosferă pozitivă.

Revenirea talibanilor la putere a stîrnit în Europa teama unei crize a migranţilor similară cu cea din 2015, cînd milioane de persoane au fugit de conflictele din Orientul Mijlociu, tranzitînd prin Turcia.