Rînduri pentru ţara mea

Autor: Dinu MIHAIL

Ziarul de Gardă ne anunţă că mai mulţi editori din presa regională din Federaţia Rusă au efectuat o vizită de documentare în ţara noastră. Cum sînt tratate realităţile din Moldova în presa rusă? Cum vi s-a părut Moldova după ce aţi văzut-o de aproape? Răspund mai mulţi, inclusiv Elena Klabukova (Pro Gorod, Kazan): “Ceea ce m-a uimit aici, mă refer la mass-media… La noi, presa în totalitate este comercială. Noi nu dispunem de granturi, nu avem susţinere, nu avem sprijin politic din partea partidelor, nici din partea guvernării, de niciunde. Aici am înţeles că fiecare ziar ia neapărat o anumită poziţie/atitudine politică şi, din contul acesteia, încearcă într-un fel să-şi găsească finanţare. La noi nu există astfel de experienţe”.

Aici, distinsă doamnă Elena Klabukova, în Patria mea, unde sub fiecare pietricică se ascunde un munte de contrabandist, totul este posibil. Cam asta-i situaţia: sîmbăta şi duminica la Chişinău nu apare nicio publicaţie. O vreme, lunea blocada informaţională era spartă de către ziarul Timpul care, de “independent” ce e, de-abia îşi mai tîrîie după dînsul gazele de eşapament, latinii “dătători de legi şi datini” numindu-le, curat, vissina…

Se face atîta gargară verbală în jurul presei independente din Moldova, însă deocamdată nimeni nu a reuşit s-o vadă măcar cu coada ochiului, ca să-şi clătească retina cu chipul ei frumos, drag şi luminos (ca şi augusta mea chelie). Şi nici n-are s-o vadă în timpul apropiat. Căci ce este un ziar independent? Este, în primul rînd, o publicaţie cu tiraj mare.

Tirajul mare îţi aduce publicitate, saci, baikaluri de reclamă. Avînd publicitate, dispui de gologanii necesari pentru acoperirea cheltuielilor legate de procurarea hîrtiei, manopera tipografică şi salariile angajaţilor. Pentru deplasări în teritoriu şi peste hotare, pentru atragerea unor colaboratori externi redutabili, pentru iniţierea unor investigaţii jurnalistice, pentru cumpărarea informatorilor şi a informaţiilor... Căci la noi totul este este scump, numai omul a rămas ieftin.

Adică ziarul trebuie construit în aşa fel ca să devină o afacere comercială, o fabrică de bani, precum este bisăptămînalul specializat Маклер. Am vaga impresie certă că deocamdată numai Маклер şi săptămînalul Экономическое обозрение sînt independente în accepţia consacrată a cuvîntului.

Avînd tiraje mici, publicaţiile de la noi nu sînt afaceri comerciale, ci forme de cerşetorie cît de cît civilizată. Poate fi liber, independent un cerşetor? O frază cu carismă, auzită de la Ştefan Petrache: Nimic mai ieftin pe pămînt decît demnitatea omului sărac. Cerşetorul neafiliat de jure vreunui partid, dar care de facto ia totuşi bani de la români, americani, ruşi sau moldoveni. Ori, şi mai concret: de la Filat, Diacov, Ghimpu, Năstase şi alţi ţumburuci titanovici ai democraţiei moldave. Dacă noi, ziariştii, n-am fi aşa, nici ei nu ar exista!

Întrebarea principială este următoarea: Diplomaţii străini acreditaţi la Chişinău nu văd acest lucru din neştiinţă, din albeaţă la ochi sau din intenţie rea, din rea-credinţă? Culmea prostituării e că redactorii ori directorii aşa-ziselor ziare independente ştiu perfect că nu sînt independenţi, însă poartă în vîrf de băţ, ca regretatul megaeditorialist Constantin Tănase, năframa independenţei pentru a-i mulge de bani pe occidentali, occidentali şi români care au şi ei nişte dividende babane din moşitul neatîrnării în Moldova. Dacă nu e din albeaţă la ochi, ci din rea-credinţă (citeşte: minciună), atunci e grav. Asta înseamnă că şi în democraţia mult trîmbiţată funcţionează principiul machiavelic Scopul scuză mijloacele. S-a ajuns pînă la aceea că, astăzi, statul R. Moldova nu are măcar o tribună (semi)oficială, prin intermediul căreia să-şi promoveze şi să-şi apere interesele. Căci oamenii au sentimente, iar statele au interese – numai interese! Totul este repartizat, „privatizat”, haşurat şi acaparat după criterii politice. Toate ţările lumii – SUA, Germania, România, Turcia, Bulgaria, Polonia, Rusia, Ucraina, Ungaria, Birmania şi Blegomania – au interese în Moldova. Oare cînd se va crăpa de ziuă în capetele politicienilor noştri, aceste puşlamale de care nu ne putem dispensa, că şi Moldova trebuie să aibă interese în Moldova?! 

În literatură, ca şi în publicistică, te ridici prin profesionalism şi polifonie ideatică. Trebuie să fii structural de o sinceritate metastazică din cap pînă în unghii – cancer total! În caz contrar, totu-i mistificare şi joc secund. Onanism verbal.

Probabil că politizarea excesivă condamnă presa noastră la infirmitate financiară. O publicaţie bună se face din plăcere, cîntînd, dansînd prin casă şi pişcînd suavisim cu laba ta păroasă bucuţa ei mereu mintioasă… O, Suavissima, lasă-mă să-mi deschid ambasadă în ograda ta!

Un ziar performant, de tiraj, nu este un înverşunat. Se face fără încrîncenare, fără despicarea firului de păr în patru acolo unde de fapt e vorba de un simplu floc cu existenţă futilă glamuros. Cîteva dovezi de mijloace mass-media neînverşunate: Săptămîna, Moldova, Cronica, Moldova Suverană, VIPmagazin, Moldoveanca, Панорама, Русское слово, Аргументы и факты- Молдова; TVM 1, Prime, N(aţional) 4, Publika etc.

Are priză la public presa cu judecată nuanţată. Or, publicaţiile şi posturile TV de la noi sînt cantonate predilect în politic şi etnic, în filologie, tricolor şi imn, în dauna dimensiunii social-economice, culturale, spirituale şi educaţionale. Fraţi de condei şi de amară pîine gazetărească, defolclorizaţi-vă cît mai repede cu putinţă!

Spre final, îmi permit totuşi o mică răutate sub formă de Aviz pentru psihoterapeuţi: aproape toată presa de expresie română este veşnic cu paiul în fund, scrîşnitoare din dinţi, pătimaşă, bombănitoate şi militantă, de parcă redactorii lor visează în fiece noapte doar căcăreze de oaie!

Iată de ce la ora actuală noi, jurnaliştii, ca istorici ai clipei, trebuie să înţelegem că adevărata cauză naţională este refuzul prostiei!