Avansarea nestînjenită a lui Putin nu va trece neobservată în China

de Edward LUTTWAK

China revendică sute de insule şi recife, alături de milioane de kilometri pătraţi de ocean, de la Japonia, Filipine, Malaezia şi Vietnam. Mai revendică mare parte din statul indian Arunachal Pradesh. Pentru ţările care rezistă în faţa revendicărilor Chinei, evenimentele din Ucraina nu pot fi liniştitoare. Este limpede că preşedintele Vladimir Putin îşi va atinge obiectivul de a modifica frontierele – şi nu va fi mulţumit doar cu regiunea Crimeea.

Planul lui Putin este să creeze pe teritoriul de la Est de Nipru un nou stat, Novorusia, care să devină a 22-a republică a Federaţiei Ruse. Acest teritoriu de la Est de Nipru este de multe ori mai mare decît ministatul Transnistria, pe care Rusia l-a rupt din Republica Moldova. Transnistria este separată de Rusia, în timp ce Novorusia ar fi o continuare a teritoriului rus pînă la Marea Neagră, incluzînd Crimeea.

Avînd în vedere semnalele existente - toată planificarea detaliată, chiar pînă la drapelul Novorusiei, nu a putut fi ţinută la secret -, eşecul în a anticipa mişcarea lui Putin sau cel puţin în a reacţiona eficient este foarte dezamăgitor. La început au fost vorbele goale: se pare că toţi premierii europeni au folosit acelaşi autor de discursuri, pentru că toţi au spus că ruperea Crimeii este ”inacceptabilă”. Apoi, eliminînd posibilitatea oricărei riposte, ei au arătat clar că, în fapt, vor accepta acest lucru.

Carl Bildt, ministrul de Externe al Suediei, a transmis pe Twitter opoziţia sa faţă de acţiunile Rusiei. Este puţin probabil ca un tweet să-l fi îngrozit pe Putin.

Adevărul este că în aceste zile doar Germania contează în Europa, iar cancelarul Angela Merkel nu are intenţia de a impune sancţiuni economice Rusiei.

Secretarul de Stat al SUA, John Kerry, nu a acţionat mai bine, rămînînd la nivelul ameninţărilor de curtea şcolii, prin neinvitarea lui Putin la următoarea întîlnire a G-8, care în curînd va deveni, poate, G-7.

Cît pentru preşedintele Barack Obama, el a avut o lungă convorbire telefonică cu Putin, la sfîrşitul căreia preşedintele rus a lansat două ”nu-uri”: nu, nu se va retrage din Crimeea, şi nu, nu va accepta îndepărtarea preşedintelui său favorit de către mulţimea de la Kiev.

Jandarmul ”în afara orelor de program”

Este evident că Obama este obosit şi dezamăgit. Dacă Obama ar fi fost premier al Marii Britanii sau al Japoniei, colegii săi l-ar fi demis, permiţîndu-i să se odihnească. Dar în sistemul american el trebuie să rămînă la putere patru ani, ca şi cum aceasta ar fi o condamnare la închisoare. Lui Obama nu-i place să aibă de a face cu străinii – nu poate nici măcar să fie convins să meargă în Indonezia copilăriei sale sau în Kenya, acolo unde are familie. Este chiar tot mai puţin dornic să îşi asume riscul reafirmării puterii americane pe scena globală. ”Nu sîntem jandarmul lumii” pare a fi fraza sa favorită.

În 2008, cînd tancurile ruseşti avansau în Georgia pentru a-l da jos pe preşedintele Mihail Saakaşvili, SUA erau mult mai prinse în Irak şi Afganistan. Totuşi, George W. Bush nu a telefonat la Moscova. El a trimis o navă americană în Marea Neagră – cel mai bun mod al său de a spune ”stop”.

Ce înseamnă toate astea pentru China şi vecinii săi?

Ruşii au un avantaj uriaş în Ucraina, pe care China nu-l are. La Est de Nipru locuiesc foarte mulţi etnici ruşi şi numeroşi ucraineni rusofoni, care îşi văd viitorul alături de Moscova. În multe cazuri, ei sau copiii lor lucrează în Rusia. Au puţine în comun cu activiştii de la Kiev, mulţi dintre aceştia din urmă fiind din Ucraina de Vest, anti-rusă. De aceea, Putin poate invoca principiul autodeterminării pentru a legitima Novorusia. Cum ar putea ridica lumea obiecţii atunci cînd poporul votează pentru această schimbare?

China nu va găsi separatişti pe insulele Senkaku sau pe recifele din Marea Chinei de Sud. Dar Beijingul ar putea fi tentat să acţioneze oricum – înainte ca ciclul politic american să-l înlocuiască pe Obama cu un preşedinte activ.

(Articol preluat din cotidianul.ro)