Cît cere Putin fiecărei ţări europene

“Vrem un preţ uniform la gaze în piaţa comună europeană. Acest joc de „divide et impera” (împarte şi stăpîneşte! - n.red) propus de Rusia nu poate fi şi nici nu va fi acceptat de statele membre ale Uniunii Europene” , a spus comisarul european pentru Energie, Gunther Oettinger, după o discuţie cu premierul polonez Donald Tusk.

De ce este nevoie de o asemenea uniformizare la nivelul Europei? În momentul de faţă, statele membre ale Uniunii Europene au contracte bilaterale de achiziţie de gaze naturale din Rusia, iar preţurile diferă mult de la ţară la ţară. O situaţie în care achiziţiile de gaze s-ar face de către întreaga Uniune Europeană ca singur cumpărător de la Gazprom, dorită foarte mult de premierul polonez, ar fi în avantajul consumatorilor, din cel puţin un motiv fundamental: puterea de negociere a consumatorilor europeni va fi mult mai mare, iar asta ar putea conduce la o scădere a preţurilor.

Gazprom asigură un sfert din necesarul de gaze naturale al Europei. În termeni nominali, circa 160 de miliarde de metri cubi (aproximativ cam de 10 ori mai mult decît consumul României) au fost pompate anul trecut din Rusia spre Vest. Este o cifră care nu a mai fost atinsă niciodată, pînă anul trecut.

În mod normal, preţul oricărui produs tinde să scadă, în condiţiile în care cantitatea contractată este mai mare. Şi invers. Cît de bine se aplică această regulă livrărilor de gaze?

Germania este cel mai mare consumator de gaze ruseşti din Uniunea Europeană. Potrivit datelor furnizate chiar de Gazprom Export, Germania a importat, anul trecut, 40 de miliarde de metri cubi de gaz din Rusia - cam de trei ori mai mult decît consumul României.

Este cel mai mare client al Gazprom, dar nu plăteşte cel mai mic preţ, în ciuda relaţiei apropiate dintre cele două ţări şi a proiectelor comune energetice - Gazprom a construit un gazoduct special pentru a transporta direct, pe fundul Balticii, gaz rusesc în Germania, Nord Stream.

Potrivit unei statistici din martie 2013, preţul plătit de Germania a fost de 379 de dolari/1.000 mc. Mai mare decît cel plătit de Marea Britanie, care, deşi a primit doar 12,4 miliarde de metri cubi de gaz, a plătit doar 313 dolari pentru 1.000 mc.

Exemplele pot continua. Turcia este al doilea mare client european al Gazprom. În 2013, cantitatea primită a fost de 26,6 miliarde de metri cubi, dar nu plăteşte în nici un caz al doilea cel mai mic preţ, ci este abia pe locul nouă în clasament, cu 407 dolari/1.000 mc.

Cel mai mare preţ din Uniunea Europeană plătit de un consumator semnificativ este cel plătit de Polonia. Polonezii au consumat anul trecut 9,8 miliarde de metri cubi de gaze, pentru care au plătit 526 de dolari/1.000 mc. Aşadar, nu degeaba premierul polonez este cel mai vocal dintre susţinătorii schimbării actualei stări de fapt în contractele dintre consumatorii europeni şi Gazprom şi doreşte ca, în locul fiecărei ţări, contractul de livrare de gaze să se facă între Uniunea Europeană şi Gazprom.

Cît de politic este preţul Gazprom este ilustrat cel mai bine, poate, de situaţia Belarusului, a doua ţară de tranzit a gazului rusesc spre Europa, alături de Ucraina. În deceniul trecut, între Gazprom şi fosta republică sovietică a avut loc un conflict similar cu cel din Ucraina, pe teme de preţuri şi datorii, care a perturbat pentru puţin timp alimentarea cu gaze a Europei. Ulterior însă, lucrurile s-au tranşat, la presiunea Rusiei, operatorul reţelei naţionale de gaze a Belarusului a fost cedat Gazprom, în schimbul unor împrumuturi şi a unui preţ mai mic la gazele livrate Belarusului. Acum, fosta republică sovietică este un satelit al Moscovei, dar plăteşte cel mai mic preţ la gaz din Europa, 165 de dolari/1.000 mc.

Cum stă România

Criza din România a condus la o scădere a consumului naţional de gaze şi, implicit, a scăderii importurilor din Rusia. Astfel, consumatorii români au ajuns ca, de la importuri de 4 miliarde de metri cubi în 2007, să ajungă la doar 1,19 miliarde în 2013. Dependenţa de gazul rusesc este, aşadar, mai mica, iar preţul plătit este de 432 de dolari/1.000 mc, cu care se situa, acum un an, la jumătatea clasamentului european din punctul de vedere al preţurilor la gaze. Furnizorii români de gaze nu cumpără însă direct de la Gazprom Export, ci prin două companii, în care este însă implicat gigantul rus, WIEE şi Conef.

Sursa: Revista Presei