A doua înţelegere de la Minsk, la care s-a ajuns prin intermediul tandemului Holland-Merkel, cu participarea lui Putin şi Poroşenko, este un test pentru Ucraina şi Rusia: sînt sau nu capabile aceste ţări să găsească o soluţie politică a conflictului? Iar pentru Occident e o încercare a unităţii şi capacităţii lui de a reacţiona.

Punctele de bază ale acordului conţin deja viitoarele probleme. În primul rînd, mai multe cerinţe ale separatiştilor au fost incluse la baza acordului. În al doilea rînd, Berlinul şi Parisul, sub presiunea Moscovei, au acceptat să treacă de la discuţiile despre război la discuţii asupra statalităţii Ucrainei. Adică, pe de o parte Moscova acceptă controlul Ucrainei asupra frontierei, iar pe de altă parte Kievul recurge la reforma constituţională, care ar include enclavele separatiste ca formaţiuni autonome.

Europa, ca de obicei, a contat pe faptul că sancţiunile şi diplomaţia vor conduce la soluţii politice. A fost doar o încercare disperată a UE de a găsi un compromis între interesele incompatibile: decizia Ucrainei să se mişte spre Europa şi dorinţa Kremlinului de a o menţine în sfera sa de influenţă. Ucraina nu a avut forţe şi resurse pentru a-şi promova interesul, iar Occidentului i-au lipsit şi dorinţa şi disponibilitatea de a o ajuta. Prin urmare, a acceptat condiţiile Moscovei.

Occidentul a demarat procesul de la Minsk mizînd pe forţa convingerii şi mecanismele cedărilor reciproce. Rusia, însă, a intrat în acest proces urmărind cu totul alte scopuri: nu doar controlul asupra Ucrainei, ci şi forţarea Occidentului să recunoască Noua Ordine Mondială.

Se creează impresia că Occidentul vrea să consolideze securitatea şi frontierele UE, dar să lase Ucraina dincolo de aceste frontiere. În acelaşi timp, UE va implora Rusia să se poarte bine cu ucrainenii, de parcă aceştia ar fi nişte copii obraznici. Dar chiar şi în cazul stopării operaţiunilor militare, Moscova are mai multe mijloace pentru a ruina statalitatea Ucrainei: boicoturile comerciale, manipularea preţurilor, presiunea politică şi alte mecanisme economice. Moscova, de asemenea, poate aştepta ca „mărul putred” ucrainean să cadă, ţinînd cont de eşecul reformelor şi debandada de la Kiev. Mai ales că Occidentul a obosit deja de Ucraina.

Acordurile de la Minsk au permis Occidentului să-şi salveze măcar o parte din reputaţie şi să scadă tensiunea. Însă acest document nu oferă Ucrainei nici un fel de garanţii. Vladimir Putin a reuşit să-şi impună condiţiile, deoarece şi Ucrainei, şi Occidentului i-au cedat nervii şi au bătut în retragere. Ca de obicei…

După The American Interest, SUA