CRIZA DIN CRIMEEA

Parlamentul de la Kiev îi cere lui Putin să nu mobilizeze forţele ruse în Ucraina

"Verhovna Rada anunţă apelul său către preşedintele rus Vladimir Putin de a preveni mobilizarea forţelor militare ruse pe teritoriul Ucrainei", a anunţat Parlamentul într-o declaraţie aprobată în sesiunea de duminică. Verhovna Rada a cerut, de asemenea, Rusiei să îşi retragă la baze militarii din cadrul flotei sale la Marea Neagră. "Verhovna Rada cere îndeplinirea strictă a acordurilor de bază privind prezenţa Flotei ruse a Mării Negre pe teritoriul ucrainean, respectiv revenirea imediată a forţelor la bazele lor. Orice mişcare a militarilor, echipamentului greu şi armamentului trebuie făcută strict cu acordul organismelor ucrainene competente", afirmă declaraţia.

Putin a discutat cu Merkel şi acceptă dialogul

Vladimir Putin a discutat, prin telefon, cu Angela Merkel, aceasta declarînd că preşedintele rus acceptă dialogul. "Preşedintele Putin a acceptat propunerea cancelarului de a stabili imediat o misiune de anchetă şi un grup de contact, eventual sub conducerea OSCE, pentru începerea unui dialog politic", potrivit unui comunicat al Guvernului german. În cursul conversaţiei telefonice, care a avut loc duminică seara, cancelarul german i-a "reproşat preşedintelui rus că a încălcat dreptul internaţional prin intervenţia rusă, inacceptabilă, în Crimeea", potrivit acestui comunicat. Merkel i-a mai reproşat încălcarea Memorandumului de la Budapesta, adoptat în 1994, în care Rusia s-a angajat să respecte independenţa şi suveranitatea Ucrainei în fontierele existente. Cancelarul german i-a cerut din nou lui Putin să respecte integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit comunicatului.

Putin "a pierdut contactul cu realitatea"

Cancelarul german Angela Merkel a afirmat, într-o discuţie la telefon cu preşedintele SUA Barack Obama pe tema crizei din Ucraina, că liderul rus Vladimir Putin a pierdut "contactul cu realitatea", susţin surse apropiate administraţiei americane, citate de The New York Times, în ediţia electronică. Cancelarul german Angela Merkel l-a sunat pe preşedintele Barack Obama duminică seara, după ce a discutat la telefon cu liderul rus Vladimir Putin pe tema tensiunilor din Ucraina şi Crimeea. Cancelarul german i-ar fi spus liderului SUA că "nu este sigură că Putin este în contact cu realitatea". "Se află într-o altă lume", ar fi afirmat Merkel, potrivit surselor apropiate de administraţia de la Washington, citate de cotidianul The New York Times.

Rusia nu vrea război cu Ucraina

Rusia nu vrea război cu Ucraina şi aprobarea de către Parlamentul rus a unei intervenţii militare în Ucraina are ca scop, înainte de toate, să demonstreze intenţiile serioase ale Kremlinului, a declarat adjunctul ministrului rus de Externe. "Rusia nu vrea război cu Ucraina", a declarat duminică seara Grigori Karasin în cadrul unei emisiuni difuzate de postul public de televiziune Rossia 1. El a criticat statele occidentale care au ameninţat cu excluderea Rusiei din G8.

Valentina Matvienko, preşedintele Senatului rus, care a aprobat sîmbătă recursul la forţele armate ruse în Ucraina, a respins, de asemenea, ideea unui război. "Nu va avea loc niciodată un război între noi. Sîntem popoare înfrăţite", a declarat ea în aceeaşi emisiune.

Medvedev: Ianukovici este în continuare preşedintele legitim al Ucrainei

Preşedintele ucrainean demis, Viktor Ianukovici, este în continuare preşedintele legitim al acestei foste republici sovietice, chiar dacă autoritatea sa este "nesemnificativă", a apreciat luni premierul rus Dmitri Medvedev, citat de AFP.

Sprijinul SUA pentru integritatea teritorială a Ucrainei

Într-un comunicat, Departamentul de Stat al SUA a anunţat că John Kerry se va deplasa marţi în capitala Ucrainei. "Pe 4 martie, la Kiev, secretarul de Stat Kerry se va întîlni cu reprezentanţii noului Guvern ucrainean, liderii (Parlamentului) şi membri ai societăţii civile", a anunţat într-un comunicat purtătoarea de cuvînt a Departamentului de Stat, Jennifer Psaki. În Ucraina, şeful diplomaţiei americane "va reafirma sprijinul puternic al Statelor Unite pentru suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Ucrainei", potrivit comunicatului.

"Nu există nicio îndoială asupra faptului că ei ocupă Crimeea. Ei îşi sporesc prezenţa militară şi se stabilesc" pe peninsula ucraineană, a spus un diplomat american. Pe teren, mai multe obiective strategice din Crimeea, între care baze militare, aeroporturi sau clădiri oficiale, au fost blocate de către persoane înarmate, pe care observatorii le asimilează militarilor ruşi.

Duminică dimineaţă, Kerry a denunţat "agresiunea" şi "invazia" rusă în Ucraina. De asemenea, Kerry a ameninţat Rusia că ar putea să-şi piardă locul în cadrul G8. În acest context, Washingtonul a luat măsuri de retorsiune. Reuniuni cu caracter economic şi o vizită a unei delegaţii ruse la Washington au fost deja anulate, a subliniat un oficial de rang înalt american. Rusia urmează să organizeze în iunie, în staţiunea Soci, un summit al G8. Ca măsuri de retorsiune faţă de operaţiunile ruse în Ucraina, Franţa şi Marea Britanie au anunţat la rîndul lor că nu mai participă la reuniunile pregătitoare organizate în perspectiva summitului de pe litoralul Mării Negre.

NATO a solicitat trimiterea unor observatori internaţionali în Ucraina şi a îndemnat Rusia să îşi retragă trupele. În opinia secretarului general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, "ceea ce face Rusia în Ucraina (...) ameninţă pacea şi securitatea în Europa".

Kerry a admis că Rusia comite o "eroare enormă", însă a dat asigurări că "opţiunea militară este ultimul lucru care se vrea într-o situaţie de acest gen".

China îndeamnă părţile să respecte reglementările internaţionale

Ministerul chinez de Externe îndeamnă toate părţile implicate în conflictul din Ucraina să respecte reglementările internaţionale şi să caute o soluţie pentru depăşirea crizei prin dialog şi negocieri. "China este foarte preocupată de actuala situaţie din Ucraina", a declarat Qin Gang, purtătorul de cuvînt al Ministerului chinez de Externe, referindu-se la riscurile unei intervenţii militare ruse, informează site-ul agenţiei China Nouă. China respectă principiul neintervenţiei în afacerile interne ale Ucrainei şi susţine independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială ale acestei ţări, a precizat oficialul de la Bejing, îndemnînd părţile implicate să iniţieze negocieri pentru depăşirea crizei şi pentru menţinerea păcii în regiune.

Ucraina cere ajutorul SUA şi Marii Britanii pentru garantarea securităţii

Noua Administraţie interimară proeuropeană de la Kiev va cere ajutorul Statelor Unite şi Marii Britanii pentru garantarea securităţii Ucrainei, anunţă surse oficiale citate de BBC News online. În plus, Ucraina cere trimiterea imediată a unei misiuni internaţionale pentru evaluarea situaţiei din Crimeea, precum şi asistenţă pentru protejarea obiectivelor nucleare.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a transmis omologului său american, Barack Obama, că îşi rezervă dreptul de a "proteja interesele ruse şi populaţia rusofonă" din sud-estul Ucrainei. Vladimir Putin a primit aprobarea Consiliului Federaţiei, Camera superioară a Parlamentului rus, pentru trimiterea de trupe în Ucraina pînă la "normalizarea" situaţiei.

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, şi omologul său rus, Vladimir Putin, au purtat o conversaţie la telefon, sîmbătă, pe tema crizei din Ucraina, potrivit unui oficial american. În cursul conversaţiei telefonice, care a durat 90 de minute, preşedintele american l-a îndemnat pe omologul său rus să-şi retragă forţele din Crimeea şi l-a avertizat în privinţa unei izolări a Rusiei pe scena internaţională, dacă va insista să intervină în Ucraina.

Obama i-a spus lui Putin că a încălcat legislaţia internaţională mobilizînd trupe în Ucraina şi i-a solicitat să discute paşnic cu autorităţile de la Kiev pe marginea îngrijorărilor sale privind situaţia populaţiei rusofone din această ţară, a anunţat Casa Albă. "Statele Unite condamnă intervenţia rusă în teritoriul ucrainean", anunţă Casa Albă.

Sursa: Mediafax