Despre peştii prinşi de Vlad Filat şi Mihai Ghimpu

Pescuitul la moldoveni este o îndeletnicire veche. De altfel, ca şi la alte popoare. La americani, de exemplu, industria pescuitului de amatori şi sportiv a devenit o afacere cu un profit anual de 50 de miliarde de euro. La moldoveni, pe la lacuri şi iazuri se încasează între 50 şi o sută de lei de undiţă sau lansetă şi… trage, frate, că se rupe firul! Iazurile sunt ţinute pentru „relaţii” cu cei „de la capitală” şi pentru peşte de vînzare. Pentru că noi, moldovenii, de aceea şi suntem deştepţi, pentru că mîncăm mult peşte. Suntem numai fosfor!

Totodată, deşi, cică, degrabă vom avea identitatea de europeni, principiul umanist de factură americană şi europeană „Prinde şi eliberează!” la moldoveni încă nu a slobozit rădăcini. Nu a fost „asumat”. Ştiţi doar că la noi totul se asumă.  Poate vor face asta următoarele guverne de salvare naţională. Ce înseamnă să prinzi şi să eliberezi peştele? Înseamnă că vei fi doldora de adrenalină doar pentru faptul că ai prins peştele. Dar nu l-ai băgat la juvelnic ca să-l duci femeii acasă. Pentru că, după ce fotografiezi captura, trebuie să o eliberezi şi, implicit, să-i oferi încă o şansă să trăiască şi să poată aduce bucurii cinegetice şi altor generaţii. 

Ei bine, cu toate acestea, treptat, cam cu ritmurile integrării europene, la noi pescuitul devine doar o competiţie frumoasă. Înainte chemai prietenii la un boţ de mămăligă şi un peşte prăjit şi aşa îţi întreţineai notorietatea. Acum fotografiezi captura, o postezi pe reţelele sociale şi eşti admirat de mulţime de oameni. Popularitate. Rating. Voturi. Simpatia maselor. Şi totul de pomană. Fără carnet de membru al vreunei asociaţii. Deci fără cotizaţii. Deci, popularitate pe de-a moaca, cum zic românii, un popor tare admirat de mine pentru că au iazuri şi rîuri multe, mîndre şi umplute. Cu apă şi peşte.

De la un timp, în special după cazul Pădurea Domnească, şi politicienii noştri s-au făcut pescari amatori. Şi deodată, fără competiţii oneste, s-au decretat campioni la pescuitul de amatori. O chestie destul de oneroasă, eufemistic vorbind. Adică, mai pe moldoveneşte, нечестно, мягко говоря. De ce? Pentru că, în virtutea influenţei şi a puterii deţinute, li se pun la dispoziţie lacuri cu peşte „într-ales”.  Înşiră 10-20 de lansete şi crapu-i prins, fotografia-i gata! Ia uitaţi-vă, scumpi alegători, ce zvizdos pescar sunt eu!

Numai că aici avem de-a face cu regizori sau băieţi de imagine (futu-i PR-ul mă-sii!), care-s total nepricepuţi, chiar tîmpiţi de-a binelea cînd le fac astfel de servicii politicienilor. Pentru că unde s-a mai văzut ca peştele din minciog să fie ridicat la cîţiva metri în aer, cînd se ştie că minciogul cu captura se trage de mîner, încet, încet, spre mal?! Pentru astfel de greşeli eşti descalificat în lumea pescarilor.

Iată însă că Mihai Ghimpu, dornic să le arate moldovenilor şi fetelor din partid ce mare pescar este, a ridicat minciogul cu peştele tocmai la cîţiva metri în aer. Greşeală mare, Ghimpule, nu eşti pescar! Evident, se aude prin tîrg, сачокул a rămas fără coadă. Aceste mici amănunte demonstrează faptul că Mihai Ghimpu habar nu are de pescuit.

După  ce Ghimpu  a tirajat minciuna cu crapii pe Facebook, iată că şi Vlad Filat s-a lăudat cu o captură de 8 kile prins la ştroturi, adică la макух pe la iazul Cincicase. Dar şi regizorii lui tot habar nu au că peştele trebuie eliberat, nu dus de branhii ca un iepure împuşcat cum ducea crapul preşedintele PLDM-ului.

De aici se desprinde o singură concluzie: a sosit timpul ca politicienii noştri să se laude cu capturi la pescuit numai din cadrul unor competiţii transparente, democratice şi europene. Nu ca pe timpurile secretarilor sovietic. Nu neapărat să ne invite şi pe noi, ziariştii, la pescuit în secret. Dar să nu arunce praf în ochii opiniei publice o dată ce ei pescuiesc în secret. Şi Igor Dodon este pescar. Îl provoc pe socialistul Dodon la întrecere la pescuit de crap la un iaz din România, pe care să-l aleagă el.

Ion BERLINSKI, pescar amator