Exemple istorice de mari trădări şi trădători: de la Iuda la Roosevelt

Conform dicţionarului, trădarea se traduce în felul următor: „a înşela în mod voit şi perfid încrederea cuiva, a fi neloial faţă de cineva sau ceva, a comite o infidelitate în dragoste sau căsătorie“. Istoria oferă numeroase exemple în care în principal liderii vremii sînt trădaţi şi astfel îşi pierd puterea, fie în favoarea poporului, fie în defavoarea lui.

De-a lungul timpului, istoricii şi oamenii de cultură au căutat în arhive documente care să creioneze adevărata istorie a unui popor, tocmai pentru a scoate la iveală mersul lucrurilor şi modul de gîndire care i-a determinat pe unii să îşi trădeze liderii în favoarea intereselor proprii. Trădarea apare de-a lungul istorie, fie ca o necesitate pentru a înlătura un regim, fie ca o intoleranţa a poporului la condiţiile aspre de trai sau în baza unor credinţe religioase. În istorie, adevărul nu poate fi exprimat doar în alb şi negru, iar consecinţele unei trădări care pe moment ar fi părut o decizie rezonabilă nu au fost uneori şi cele preconizate de trădători.

Unul dintre cele mai cunoscute sau celebre comploturi este cel al lui Iuda. Trădarea este, conform reprezentanţilor bisericii, expresia celei mai înfiorătoare decadenţe morale şi religioase. Iuda îşi vinde fără necesitate învăţătorul şi primeşte în schimb treizeci de arginţi. Iuda ia contact cu adversarii lui Iisus, află locul şi data convocării sinedriului şi după cîteva zile, adică miercuri, spre seară, lasă pe Iisus şi pe ucenici în Betania, în casa lui Simion Leprosul, şi vine de-a dreptul în casa arhiereului Caiafa, spre a face sinedriştilor următoarea propunere: „Ce-mi veţi da mie, şi eu îl voi da pe El vouă? Iar ei i-au dat treizeci de arginti. Şi de atunci (Iuda) caută prilej să-L predea" (Matei XXVI, 15-16).

Complotul prafului de puşcă-1605 în Anglia. S-a plănuit aruncarea în aer a clădirii Parlamentului din Londra, uciderea regelui Iacob I şi a întregii aristocraţii protestante, ceea ce pînă la urmă nu a reuşit. Catolicii din Anglia se simţeau frustraţi din cauza intoleranţei religioase pe care le-o arătau protestanţii şi, cu toate eforturile lui Iacob I (James I) de a mulţumi pe toată lumea, opiniile alimentau direcţii conflictuale. Un grup restrîns a pus la cale un complot, pentru a-i asasina atît pe rege, cît şi pe parlamentari, aruncînd în aer clădirea Parlamentului în ziua ceremoniei de deschidere, 5 noiembrie 1605.

Complotul a fost descoperit cu doar cîteva ore înainte de punerea sa în aplicare, de către Sir Thomas Knyvet, nobil britanic. S-a descoperit că unul dintre conspiratori, Guy Fawkes, ascunsese 43 de butoaie cu praf de puşcă în pivniţele Parlamentului. El şi ceilalţi conspiratori au fost arestaţi, torturaţi şi executaţi în chip groaznic. Ca urmare a complotului, atitudinea faţă de catolici s-a înăsprit. Prinţul Mihail Sturdza, fost ministru de externe al României, în cartea sa intitulată sugestiv "Trădarea Cîrmuitorilor", oferă exemple de trădare din istoria universală, unele mai cunoscute publicului larg decît altele, însă toate la fel de importante. Dintre cele explicate în cartea menţionată mai sus se numără următoarele:

Trădarea lui Roosevelt şi Churchill. În 28 noiembrie - 1 decembrie 1943, Roosevelt, Churchill şi Stalin se întîlnesc la Teheran. Toate pretenţiile teritoriale şi politice ale lui Stalin cu privire la Europa răsăriteană sînt acceptate de către Roosevelt, care cere doar să se păstreze secretul asupra acestui tîrg pînă după alegerile prezidenţiale din Statele Unite. "Trădarea" se referă la faptul că aliaţii occidentali – în ciuda faptului că erau promotorii democraţiei şi autodeterminării, în ciuda faptului că semnaseră tratate şi formaseră alianţe militare în timpul Primului Război Mondial cu naţiunile est şi central europene – şi-au trădat pînă în cele din urmă aliaţii prin nerespectarea sus-numitelor tratate. Astfel, Cehoslovacia a fost abandonată în mîinile Germaniei Naziste, iar Polonia a fost lăsată să lupte de una singură cu Germania şi Uniunea Sovietică agresoare.

Asasinarea lui Mahatma Gandhi. În 30 ianuarie 1948 este asasinat Mahatma Gandhi de un fanatic şi, drept răzbunare, peste 100 de membri ai sectei căreia îi aparţinea asasinul sînt ucişi. Acesta a fost preludiul la tragedia naţională care s-a dezlănţuit cînd din India au fost evacuate trupele şi autorităţile britanice. Evacuarea a fost organizată pe baza solidarităţii ideologie dintre primul ministru Atlee şi preşedintele Nehru, violînd toate tratatele dintre Marea Britanie şi toţi maharadjahii, şi desconsiderînd total drepturile şi interesele populaţiei musulmane. Turburările care au urmat după acea mişcare pripită şi nefericită au pricinuit pînă astăzi populaţiei Indiei aproximativ 5 milioane de morţi şi 30 pînă la 40 de milioane de oameni dezrădăcinaţi din patria lor.

Invazia din Golful Porcilor. 3.300 de patrioţi cubanezi sînt exilaţi în Statele Unite, după ce SUA invadează Cuba la Bay of Pigs pentru a înlătura regimul comunist din Cuba. CIA organizase expediţia în mod evident cu permisiunea Guvernului Kennedy şi avînd o promisiune formală din partea însuşi a preşedintelui Kennedy că vor primi sprijin aerian şi naval. Dar imediat ce voluntarii cubanezi ostili lui Castro au sosit în Cuba preşedintele a dat ordin ca să nu li se mai dea nici ajutor aerian şi nici ajutor naval, şi voluntarii cubanezi sînt abandonaţi. Preşedintele american Kennedy a refuzat să implice militar SUA, dînd exilaţilor un sprijin parţial, pentru a părea că acţiunea fusese plănuită în totalitate de ei. Încleştarea a fost deosebit de sîngeroasă şi s-a soldat cu un eşec total pentru exilaţi. La încheierea ostilităţilor, pe 21 aprilie, 68 dintre ei fuseseră ucişi, iar restul s-au predat. Numărul victimelor din rîndul apărătorilor a fost însă considerabil mai mare. Dintre cei 1209 de exilaţi cubanezi luaţi prizonieri cîţiva au fost executaţi, iar restul condamnaţi la 30 de ani de închisoare pentru înaltă trădare.

Alexandra ARDELEAN, Adevărul.ro