De la traficantul de cadavre, la culegătorul de lipitori

În zilele noastre mulţi sînt cei care se plîng de condiţiile de la locul de muncă, de orele lucrate peste program, de colegi sau îşi urăsc pur şi simplu şeful, despre care spun că are cerinţe stupide. De-a lungul vremii, lucrurile au stat însă mult mai rău, iar pînă la sfîrşitul secolului al XIX-lea nici nu se vorbea de drepturile angajaţilor.

RTV a întocmit o listă cu cele mai groaznice meserii din istoria omenirii:

10. Băiat de biciuire

Un astfel de băiat era un tînăr ataşat pe lîngă un prinţ şi era pedepsit atunci cînd prinţul făcea o prostie sau se comporta anapoda. Cum prinţul nu putea fi pedepsit decît de către rege, în absenţa acestuia pedeapsa era aplicată persoanei care a crescut alături de prinţ, presupunîndu-se că această legătură emoţională îl va face să sufere de prinţ cînd îşi va vedea prietenul biciuit.

Conceptul era la modă în Anglia secolelor XV-XVI şi, spre exemplu, William Murray, primul conte de Dysart, a fost băiatul de biciuire al lui Carol I pe vremea cînd a locuit la Ham House. Bineînţeles, pedeapsa, şi aşa absurdă, era total inutilă în cazul în care prinţul era un sociopat egoist căruia nu-i păsa de suferinţa altora.

9. Frizer în Evul Mediu

Spre deosebire de cei de azi, frizerii din Evul Mediu se ocupau de mult mai multe lucruri decît cu tăiatul părului. Ei erau îndeobşte stomatologi, medici şi, în general, se ocupau de mai multe aspecte ce ţineau de corpul uman. Mai erau numiţi şi frizeri-chirurgi, ei lucrînd într-o epocă în care practicile chirurgicale erau condamnate de biserică.

De altfel, în anul 1215, Al 4-lea Conciliu de la Lateran a interzis explicit practicarea chirurgiei, iar această interdicţie i-a făcut pe stomatologi sau frizeri să efectueze intervenţii chirurgicale. În plus, ei mai prestau şi o mulţime de alte servicii solicitate de clienţi, precum ceaiuri sau clisme, astfel că viaţa lor era un calvar.

8. Miner în urmă cu cîteva sute de ani

Infecţiile pulmonare şi alte tipuri de boli contactate în subteran, ori pur şi simplu condiţiile de muncă sînt suficiente pentru a conchide că şi în zilele noastre meseria de miner este extrem de grea. În urmă cu cîteva sute de ani, ea era de-a dreptul infernală, pentru că pe vremea aceea nu existau nici rezervoare de oxigen, nici lămpi electrice, nici lifturi. Totul era făcut manual, în scobituri subterane extrem de înguste cu corpul stînd într-o poziţie incomodă întreaga zi.

De remarcat că iluminarea galeriilor se făcea doar de la lămpile cu flacără, astfel că exista constant riscul producerii de explozii, la contactul cu zonele unde existau acumulări de gaze. Şi aceste explozii se produceau destul de des, ducînd la numeroase pierderi de vieţi omeneşti.

7. Traficant de cadavre

În secolul al XIX-lea, medicina a început să avanseze rapid, prin descoperirea de noi teorii şi practici de îngrijire a sănătăţii. A crescut şi numărul studenţilor la medicină, iar cum aceştia trebuiau să facă aplicaţii practice s-a obţinut permisiunea de a fi exhumate cadavrele criminalilor care fuseseră executaţi. Cum însă nu existau decît cel mult 100 de execuţii pe an în Anglia, iar numărul cadavrelor nu era suficient, au apărut traficanţii de cadavre, care dezgropau morţii şi îi vindeau apoi şcolilor particulare de medicină.

Practica devenise atît de răspîndită, astfel încît, după înmormîntare, rudele celui îngropat stăteau de pază la mormînt, pentru a nu fi furat cadavrul. Viclenia acestor hoţi de cadavre trebuia astfel să fie foarte mare, în condiţiile în care erau vînaţi atît de poliţie, cît şi de oamenii obişnuiţi.

6. Bumbăcar

Pentru realizarea unei pînze se depunea foarte mult efort, în condiţii pe care le-am considera astăzi inacceptabile. Procesul de curăţare şi albire era realizat în bălţi de urină, deoarece aceasta este o importantă sursă de amoniu şi alte săruri. Ulterior au început să fie folosite şi substanţe nocive pentru organism, cum ar fi varul. Şi celelalte procese de transformare a bumbacului în pînză albă necesitau munci istovitoare, de la cel de degresare pînă la cel de îngroşare.

5. Culegător de lipitori

Lipitorile reprezentau o metodă de vindecare extrem de răspîndită în Europa medievală, însă pe cît de mare preţ se punea pe ele, pe atît de grea era misiunea celor care mergeau să le adune. Metoda de prindere a lipitorilor era extrem de dureroasă. Cei care intrau într-un iaz sau o mlaştină trebuiau să aştepte să se aşeze pe ei lipitorile, apoi să stea pînă ce acestea se umplu cu sînge şi abia după aceea să le desprindă, însă cu mare grijă. Asta deoarece lipitorile deveneau total lipsite de valoare dacă erau rănite în vreun fel sau ventuzele lor deteriorate.

Problema este că la scurt timp după ce livra aceste lipitori, culegătorul trebuia să intre din nou în mlaştină, cu răni deschise pe tot corpul şi predispuse infecţiilor, de la "expediţia" anterioară.

4. Gropari în timpul Morţii Negre

Moartea Neagră a fost una din cele mai violente pandemii din istoria lumii, în doar cîţiva ani murind mai bine de o treime din populaţia Europei. Mulţi dintre cei care au trăit atunci au crezut că a venit sfîrşitul lumii. Şi totuşi cineva trebuia să adune mormanele de cadavre care zăceau peste tot, unele dintre oraşe reducîndu-şi chiar populaţia la jumătate.

Aceşti gropari, pe lîngă faptul că aveau extrem de mult de muncă, lucrau în condiţii înfiorătoare, fiind total expuşi microbilor, foarte mulţi sfîrşind la datorie, pe marginea uriaşelor gropi comune.

3. Tăbăcar

Timp de secole, tăbăcarii s-au numărat printre cele mai desconsiderate persoane din lume, în ciuda faptului că utilitatea muncii lor este evidentă, fiecare persoană avînd cel puţin un lucru din piele în casă. Din cauza mirosurilor înfiorătoare emanate în timpul procesului de tăbăcire, practicanţii acestei meserii erau exilaţi în afara oraşelor sau în mahalalele sărace.

Cei care tăbăceau pieile le înmuiau în apă, unde îndepărtau resturile de carne şi grăsimi de pe ele, apoi le scăldau în urină, după care în saramură. Odată ce pielea devenea mai moale şi flexibilă o raclau cu un cuţit pentru a-i îndepărta părul. Apoi pieile se ungeau cu balegă, alte materii fecale animale sau cu o soluţie realizată din creierul animalelor. Iar aceasta este numai o parte a procedeului, astfel că aceste mirosuri emanate şi chinul în sine fac din meseria de tăbăcar una dintre cele mai dificile din toate timpurile.

2. Cerşetor în Franţa

Înainte de Revoluţia de la 1789, traiul era atît de greu în Franţa, încît un procent mare din populaţia ţării s-a apucat de cerşit. Concurenţa era atît de mare pe această "piaţă", încît cerşetorii luptau cu toate mijloacele pentru a obţine milostenia trecătorilor. Uneori lucrurile au căpătat accente macabre, ajungîndu-se la acte de auto-mutilare, astfel că pe străzile Parisului puteau fi văzuţi oameni care aveau gura tăiată de la o ureche la alta şi fără nas.

1. Curăţitor de latrine

În ciuda faptului că era bine plătită, această meserie este considerată de istorici ca fiind cea mai îngrozitoare din toate timpurile. Perioada cea mai grea pentru cei care o practicau a fost în timpul dinastiei Tudorilor (1485-1603), în Anglia. Spre exemplu, cei angajaţi la Hampton Court, în timpul domniei reginei Elisabeta I, erau plătiţi cu 6 pence pe zi, o sumă care asigura un trai destul de bun pentru perioada respectivă, dar de multe ori trebuia să stea "pînă la genunchi, talie sau chiar pînă la gît în rahat uman".

Ei munceau numai între orele 21.00 şi 5 dimineaţa şi le era permis să locuiască doar în anumite zone, la marginea oraşelor, iar unii dintre ei şi-au pierdut viaţa asfixiaţi de noxele produse de excremente. Ulterior, prin secolele XVII-XVIII, au început să fie descoperite printre excremente şi cadavrele de nou-născuţi nedoriţi de părinţi.